Dama dă bine 2

Dacă în Dama dă bine (vezi: https://vondigto.wordpress.com/2012/03/21/dama-da-bine/), am vorbit despre pictură vs fotografie, astăzi am să vorbesc strict despre sculptură.

Această prezentare necesită JavaScript.

Cândva, în 1877, profesorul  lui Constantin Brâncuși, Auguste Rodin, a expus statuia „Vârsta de bronz”, detractori ii reproșau atunci faptul că și-a mulat personajul pornind de la un model viu. Un reproș groaznic menit să-l descrediteze pe artist tratându-l drept falsificator.

Dar încă din anii ’60, criteriile s-au schimbat. Astfel releveul formelor de pe un model face parte din concepția artistică a lui Duane Hanson. Ca și Rodin, el caută esențialul care, pentru el, rezidă în fenomenul direct observabil în cotidian are drept element tipic. El „regizează” o atitudine caracteristică și apoi face un mulaj al corpului modelului cu benzi gipsate. Toarna apoi poliester în acest mulaj de gips și îl întărește cu fibră de sticlă, cu saruri și vopsele, iar după aceea adaugă o perucă, haine și accesorii.

În Europa, o gospodină cu bigudiuri pe cap și cipici în picioare împingând un cărucior de magazin ar parea un lucru cel puțin neobișnuit; In S.U.A., un asemenea personaj face parte din aparițiile obișnuite într-un supermarket. La o primă privire spectatorul nu își dă seama dacă are în față o operă de artă și nu o persoană în carne și oase; în general, el trece printr-un moment de incertitudine, un șoc și o stare de stupefacție.

Pentru Aristide Maillol, problema principală este cea a dimensiunilor și a formelor. El sculptează pornind de la modele vii, cu scopul de a creea alegoria unui nou tip de femeie, pornind totuși de la arta antică.

Niki de Saint Phalle creează cu ale sale Nanas simbolul femeii vesele, emancipate. După ce a văzut Venus din Willendorf – o sculptură datând cu 21 000 de ani i.en- și a constatat cu surprindere asemănările cu propriile sale sculpturi, ea își consideră Nana drept un personaj matern atemporal, independent, bun și fericit, aparținând unei epoci matriarhale.

Prin contrast, Hanson se preocupă direct de om în realitatea sa cotidiană. În timp ce maestrul său George Segal (artistul) consideră mulajul în gips drept un mijloc de distanțare și de alienare, Hanson năzuiește să rămână cât mai aproape cu putință de realitate, fără totuși a inventa sau a exagera ceva.

De urmărit fotografiile: prima este a lui Auguste Rodin, următoarea este a lui Duane Hanson, grupul statuar este al lui Aristide Maillol, urmatoareă este a lui Niki de Saint-Phalle, iar ultima este a lui George Segal.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s