Banii nu’ (i)artă

Mda, mă macină tare gândul, că nu suntem în stare să ne „respectam bătrânii” că îi dăm uitării, ca în primele paginii ale lui Albert Camus, din Exilul și Împărăția. Numai că aici, bătrânețea, are alt fizic, alt consens, dar, se pare, că are parte de aceeași uitare.

Mă întristează gândul că ne pierdem patrimoniul, că nu ne arătăm interesul pentru ceea ce avem, că suntem tâmpiți de vremuri. Îmi este scârbă de media, politică, societate profană ori cultă, pentru că ne batem cu pumnul în piept cu „marii noștri români de peste granițe”, oameni de Nobel, oameni de litere, oameni care au schimbat cursul istoriei dar și pe cel al artei, dar care nu mai vor să fie romani, ori deja nu mai au rădăcini cu patria noastra. Dar frumusetea noastra piere, ori se vinde, pe o sută de votcă (vezi:https://vondigto.wordpress.com/2012/03/12/tatoo-vs-sculpture/). Nu consider că patrimoniul ar trebui să fie parte integranta a degradării, ori conversiei în ultra-extra-hypermarket-uri itschi-kitshcy.

Această prezentare necesită JavaScript.

Sunt „patriot” pe cât sunt de „religios”, sunt două cuvinte, care nu mă definesc, ori îmi conturează personalitatea.

Nu, nu ai decât să mă judeci, doar asta facem, asta ne e judecata noastră de apoi! Nu ai decât, eu nu am sa judec decât partea mea, porția mea de „cealaltă iubire”.

Mda, consider că avem nevoie de un Nicholas Hayek, un tip, un mort fizic, dar care a făcut pe dracu’n patru și a restaurat doua capodopere ale unei patroane. Patroana fiind, o delfină, ucisă de propriul popor, o protectoare a celui mai mare ceasornicar din istorie Abraham Louis Breguet. Regretatul Hayek, reușind, să reconstruiască, să reinvie Micul Trianon, nu, nu replica de la Florești Prahova (alta ruină), până și copacul sub care își pierdea gândurile Marie Antoinette, că despre ea era vorba, iar cealaltă refacere, adică copie, a fost al ceasului acesteia, creație pe care, nu a mai apucat să o admire, azi, doar ii poarta numele.

Dar să revenim la pierderile noastre, dar nu e o pierdere la cazinou, ci o pierdere a unui cazinou, o perlă a arhitecturii Art Nouveau autohtone.

Dap, Constanța își pierde un renume, își pierde identitatea, își pierde o perioadă, o epocă frumoasă.

Frumoasa construcție își are radacinile în prima decadă a secolului trecut, începută în 1909, inaugurată în 1910, iar până în 1912, se fac ultimele retușări. Construcția situată pe faleza orașului Constanța, pe Bd-ul regina Elisabeta, este asezată pe locul unei vechi construcții de lemn, o cazină, un loc pestriț cu suflet teatral, de gala, loc de baluri și recreere (1880-1902). Actuala formă nu aparține nici lui Petre Antonescu, nici lui Daniel Renard, ci indiferenței noastre, unui primar mediatic, legumicul în materie cerebrală.

Ultima renovare a mărețului edificiu a fost făcută în 1986, pe timpul odiosului, dar toate au fost doar pe partea de vitralii, stucatură și frescă. În 1937, fiind făcută o renovare sub condeiul lui Daniel Renard, arhitect de origine necunoscută (de parcă ar fi primul din perioada asta și în interiorul acestor granițe).

Dacă stam să căutăm, în majoritatea arhivelor, despre cladirile de importantă istorico-culturale, artistice, ori simple edificii vitale ale unei societăți, rămânem stupefiați. Nimeni nu știe nimic. Pe nimeni nu interesează nimic. Pai și de viitorul unor capodopere, de ce mama dracu’ să ne intereseze.

Cum am vazut pe o pancarta, la protestele din Piața Universitatii din Bucuresti, reinterpretata de mine ad-hoc: Monumentele și operele nationale, tăiați-le dă-le dreacu’ nu aduc banii imediat, cu nemiluită și fără prea multă bataie de cap”.

Închei cu o chestie de sezon creștin: Să ne fălim cu falica catedrală a neamului prost ce suntem și să ne uitam vechile grații și alte nevoi în afară de mâncători de seminte și shaworme, neapărat de berbecuț!

Monumentul, carpe diem!

Anunțuri

4 gânduri despre „Banii nu’ (i)artă

  1. si cata dreptate ai~ e o durere proprie cazinoul, ai atins un punct sensibil dar se pare ca pentru oficialitati e doar o jucarie stricata pe care o plimba primarul de la o firma la alta, ca vezi doamne primaria nu poate patrona cazinouri, dar nici lucruri de calitate si cultura se vede treaba… RIo de janeiro scrie pe mintea, primaria si chipul mascat al acelei legume…cultura in constanta a ajuns de domeniului minunilor si daca nu, atunci e jucata la ruleta de mari „onduleuri de grasime ce stau bine-n armani made in china”…

    • Sunt multe opere pe patul de moarte, majoritatea sunt lasate voit degradarii. E pacat sa ne stergem cu buretele o buna bucata din istoria si patrimoniul nostru 😦

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s