A finger on a pulse of time

Poate a avut noroc, dar eu consider că doar datorită minții sale sclipitoare a ajuns cunoscut! Este vorba despre John Arnold, un ceasornicar al curții regale britanice. Loc ocupat de acesta deoarece era aproape singurul cunoscător al limbii germane, dar și datorită darului făcut de John Arnold regelui George al III-lea. John Arnold, fiul unui ceasornicar englez, se naște la Cornwall în anul 1736.Până la vârsta de 19 ani învață tainele horologie de la tatăl său, urmând ca în anul 1755 să ia drumul spre Olanda, unde acesta va învăța pe lângă ceasornicărie și limba germană.

Curiozitatea limbii germane, așezate pe tronul Regatului Unit, se datorează decesului reginei Anne, survenit în 1714. Datorită acestui lucru, regina Anne, nu a lăsat niciun urmaș protestant, conform English Act of Settlement apărut în 1701, moștenitorii tronului trebuiau aleși din arborele genealogic al fostului suveran. Astfel, cel ales ca urmaș, a fost prințul George I de Hanovra, care comunica numai în limba germană, la fel și George al II-lea, care a urcat pe tron în 1727 și evident și George al III-lea, care a primit în dar de la John Arnold cel mai mic minute-repetear și pe acest ceasornicar drept prieten, datorită cunoștințelor de limbă germană dobândite de John Arnold în perioada 1755-1757, perioada petrecută de acesta în Olanda.

Conform legendei, regele George al III-lea la răsplătit pe John Arnold cu 500 de guinee, dar țarul Rusiei a oferit 1000 de guinee, John Arnold a refuzat oferta duplicării acestui ceas în miniatură, dar, la rugămințile regelui George al III-lea, un rege pasionat și cunoscător al horologie, a cerut un duplicat pentru al putea admira mai bine, iar de aici, faima lui John Arnold a crescut vertiginos.

Datorită acestui fapt, a reușit să ajungă repede cunoscut, lucru care a condus la o cerere de comenzi mare, rezultând angajarea celor mai buni ceasornicari din Londra. Tot la cererea regelui George al III-lea, John Arnold, a intrat în competiția pentru măsurarea longitudinii.

Metodele vechi, dintre care și cea susținută de Galileo Galilei, prin observarea Soarelui la Zenit, ori observarea satelitului nostru sau ale lui Jupiter. Toate aceste metode au fost folosite în trecut pentru navigația maritimă, fiind toate impractice. Toate până la omul de știință danez Gemma Frisius, care a fost primul ce a afirmat că, utilizarea unui cronometru ar fii cea mai bună metodă pentru aflarea longitudinii.

Înainte de a intra în competiție, cu primul cronometru al său, realizat în anul 1770, John Arnold a fost precedat de ceasornicari precum: Christiaan HuygensJean-Baptiste ColbertJeremy ThackerHenry Sully, dar nici măcar unul dintre aceștia nu au reușit să ajungă la o precize extraordinară pe mare, cel mai aproape de aceasta fiind chiar John Harrison, considerat a fii părintele cronometrului marin. Acesta din urmă, a creat H1 și H2 în 1741, urmate de H3 în 1759 și cel încununat de un succes și 20.000 £, H4, în 1761.

Această prezentare necesită JavaScript.

Numele de cronometru a fost prima oară utilizat chiar de John Arnold în anul 1778, când a câștigat toată atenția publicului cu al său ceas nr. 36, iar cronometrele sale au ajuns pe nave precum cea a lui James Cook în 1772 și a amiralului Harland, 1771, în 1773, Căpitanul Constantine John Phipps, 2nd Baron Mulgrave, a luat pe nava lui un cronometru de buzunar realizat de John Arnold într-o expediție la Polul Nord.

Datorită simplității mecanismelor create de John Arnold, acestea putea fii relativ ușor de plagiat, acesta dându-și acordul către prietenul său Thomas Earnshaw pentru a construi cronometrele după eșapamentul creat și patentat de John Arnold. Iar în 1780, când Earnshaw a creat un cronometru pentru John Brockbank, a utilizat o piesă care blochează arcul balansierului, conlucrând astfel cu pivoții. Arnold a dorit sa vadă mecanismul și apoi în 1782 a luat chiar el patentul pentru acest detent escapament. În prezent nu se știe clar dacă Thomas Earnshaw ori John Arnold au fost creatorii acestui detent escapament.

O altă legendă spune ca, în anul 1792, John Arnold la întâlnit pe Ducele de Orleans, care ia prezentat un ceas realizat de ceasornicarul francez  Abraham-Louis Breguet, fapt care a generat plecarea imediata la Paris a lui John Arnold pentru al întâlnii pe Breguet și sa îl introducă pe fiul sau John Roger Arnold ca ucenic în cabinetul acestui măreț ceasornicar.

În anul 1799, John Arnold decedează, lăsând la conducerea companiei, denumita Arnold & Son din 1788, pe al său fiu, care acaparase o experiență remarcabilă, sub aripa ocrotitoare a lui Breguet. La conducerea companiei, acesta continuă afacerea tatălui său, dar nu singur, ci în colaborare cu John Dent. John Arnold Jr. devine în anul 1817 maestru la Worshipful Company of Clockmakers.

În anul 1843, John Roger Arnold moare, companie fiind preluată de Charles Frodsham, iar astăzi  fundația John Arnold, nu recunoaște casa de horologie elvețiană Arnold&Son, ca fiind vechea casa engleză.

Site-ul casei Arnold&Son Elveția: http://www.arnoldandson.com/home.aspx

Anunțuri

3 gânduri despre „A finger on a pulse of time

  1. Pingback: The first | vondigto

  2. Pingback: Luna de pe ceasul albastru | vondigto

  3. Pingback: Longitude | vondigto

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s