Nature & Science by Morphosis

Această prezentare necesită JavaScript.

Muzeul…probabil cel mai controversat program de arhitectură. Mai ales cel destinat artelor, unde lumea se întreabă cum trebuie să arate, mai spectaculos ori mai limitat decât arta?

Acest muzeu este o armatură colectivă, un experiment social și o expresie culturală ce prezintă noi căi de reinterpretare a lumii. Aceste imobile conțin cunoștințe, păstrează informații și transmit idei stimulând curiozitatea și conducând la conștientizarea oportunităților pentru schimbare.

Un asemenea instrument de educație și macaz social, muzeul, are puterea să iți șlefuiască înțelegerea, chiar și a noastră asupra lumii în care trăim.

Dacă tot am adus în discuție propria existență asupra planetei, va trebui să ne orientam și asupra mediului înconjurător, care este cel care suferă schimbări critice, ajungând la limitele interdependenței.

Muzeul ales azi, este dedicat naturii și științei, ce joacă un rol cheie în expandarea cunoștințelor noastre asupra acestui sistem complex în care trăim  mâncam  dormim, râdem, plângem, ne naștem și murim.

Noul Muzeu, Perot Museum of Nature and Science, situat în Victory Park, Dallas, începe sa creeze o identitate distincta pentru acest tip de program de arhitectura, dar se face simțită și o evoluție a spiritului cultural al orașului.

Proiectat sa atragă o audiență cât mai vastă, să învigoreze mințile tinere și să inspire o curiozitate devoratoare vizitatorilor, creând o experiență memorabilă, ce va persista în mințile acestora, sperând, că odată reîntorși la activitățile zilnice, experiența trăită în muzeu să se prelungească, pentru a înțelege necesitatea mediului înconjurător.

Muzeul se vrea a fi o clădire sustenabilă, cu un design puternic, în care știința și tehnologia să zbiere alături de natură. Acest muzeu depășește arhitectura acestui tip de program, detașând muzeul ca element neutru de expoziție, devenind chiar el însuși un element al educației, stimulând curiozitatea, probabil, cel mai indispensabil lucru din știință.

Ca arhitectură, și inserția naturii în design, muzeul, se axează pe două tipuri, o zonă a pădurilor texane, ondulată pe acoperiș și deșertul, ce înconjoară mica piază, realizată din piatră reconstruită. Un masiv paralelogram plutește deasupra acestor zone, lăsând  ca ulterior, natura să își intre în drepturi, modificând construcția prin creșterea plantelor. O modificare perceptibila și de la interior, nu numai din exterior, printr-un balcon ce permite o panorama asupra acoperișului ondulat, dar și asupra orașului.

Arhitectul a dorit ca însuși vizitatorul sa facă parte din muzeu, ca un element de construcție  dar și muzeul însuși face parte din aceeași categorie, o parte integrantă a orașului  o instituție publica ce educă, schimbă de la câteva secunde la ani viața unui individ, a unei comunități și a unui oraș.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s