Senenmut

Această prezentare necesită JavaScript.

În timpul celei de a XVIII-a dinastii, se naște arhitectul Senenmut, cunoscut și sub numele de Senmut ori Senmout, numele lui tradus literalmente însemnând „fratele mamei„.

Acesta a fost născut într-o familie de oameni simplii, care a avut șase copii, printre care și Senenmut, trei frați și două surori.

Primele relatări despre Senenmut, îl descriu pe acesta ca fiind intendentul soției Hatshepsut, și al fiicei Neferure, a faraonului Thutmose II. Deși unii egiptologi consideră că, Senenmut, ar fi servit chiar sub domnia lui Thutmose I. Dar probabil, acesta a servit când Hatshepsut nu era încă faraon, iar imediat după numirea acesteia, Senenmut, a fost numit Înalt Administrator al Curții.

Senenmut era însărcinat să supravegheze lucrările de: excavare, transportare și construire a obeliscurilor gemene, construite la intrarea în templul din Karnak, cele mai înalte în acea perioadă.

Acesta a rămas în istoria umanității și a arhitecturii, datorită realizării complexului funerar de la Deir el-Bahri, aproape de Valea Regilor al lui Hatshepsut. Acesta se află la Teba, pe malul Nilului, aproape de intrarea în renumita zonă a Văii Regilor. Acest monument, templu mortuar, este capodopera de căpătai a lui Senenmut, dar și o alt fel de interpretare a acestui tip de program arhitectural. Înlocuind mastabaua ori piramida, cu o arhitectură mai complexă, cu terase, colonade și grădini, o construcție atipică acelor vremuri.

Această magnifică realizare, proporționată armonios și o estetică desăvârșită, toate concepute în jurul unei simetrii elegante, a fost creeată înaintea conceptelor estetice și constructive ale Greciei Antice.

Djeser-Djeseru„, ce reprezintă, „Cel mai sfânt dintre sfinți„, denumirea templului mortuar dar acestei construcții, ascundea statuia zeului în care se reincarna trupul lui Hatshepsut, cel de-al cincilea faraon, a celei de-a opta dinastii, presupusă iubită a arhitectului Senenmut. Aceasta construcție fiind inspirată din construcția templului lui Menuhotep, dar, Senenmut a mers mai departe, adăugând construcției încă două terase suprapuse înalte, fiind articulate de o colonadă dublă. Aceste terase sunt interconectate prin rampe lungi, care au fost odată înconjurate de grădini. Acest hipogeu conține elemente clasice ale arhitecturii egiptene, precum coloane, curți, sală hipostil, curtea Soarelui, capela și templul.

Din păcate, acest măreț monument, a căzut pradă timpului și societății, frumoasele grădini au dispărut de mult timp, iar statuile zeilor ori ale faraonului fiind furate, iar în 1997 fiind martorul unui atac terorist, unde au murit 58 de turiști străini și patru egipteni.

Chiar dacă nu mai are măreția de odinioară, acest fascinant monument încă atrage ca un magnet atât profanul cât și sacrul, chiar dacă numele lui Senenmut nu este pe buzele tuturor, acesta a schimbat un curs în arhitectura Egiptului Antic, dar și al Mapamondului, adăugând gustul și rafinamentul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s