Return of the Soul

Arta, inițial creată ca o amprentă a personalității, a lumii înconjurătoare ori a unor evenimente primare, a căpătat, după un statut dedicat, mai mult sau mai puțin forțat, o aură religioasă, urmată de o explozie de manifestări de natură laică. În prezent, arta a câștigat și statutul de forță, de manifest, de repulsie social-cultural-politic.

Această prezentare necesită JavaScript.

Arta plămadită de Jane Frere, o instalație ce se vrea de la primul fir, la prima figurină, o bucată zdravănă de realitate crudă, de deznădejde, lipsa unei premize viitoare, pierderea unor idealuri și ruptura de loc ori bucată din tine sau de lângă tine. Controversata manifestare a artistei este o mică palmă dată umanității, umanitatea reală, cea văzută și prin ochii lui Mark Twain și cea văzută prin ochii refugiaților palestinieni, indiferent de vârstă ori sex. Jane Frere nu  a ales de la distanță subiectul instalației sale artistice, mai mult, ea a făcut parte din ea, trăind, alături și lucrând alături de refugiații palestinieni din taberele de refugiați ale ONU din Orientul Mijlociu. Micile figurine, prezente în instalație, ne convoacă mintea să fim părtași la atrocitățile și violențele din natura umană

„Oamenii care au văzut aceasta instalație artistică, atât în Ierusalim, cât și în Cisiordania, a fost izbiți de un șoc, de un profund efect catharsis, dar a fost o experiență purgativă pentru mine” declara artista Jane Frere. „… de la Drumnadrochit la Inverness-shire a fost un adevărat colector de lacrimi, pe atât de mulți oameni i-am văzut plângând în timp ce urmăreau instalația, amintindu-și de cele petrecute, pentru majoritatea reprezentând o rană deschisă încă, nevindecată!”

Pentru a ceasta instalație, Jane Frere, a lucrat și petrecut un timp de doi ani alături de artiști și refugiați palestinieni, ori oameni care au trăit în taberele de refugiați din West Bank, Iordania și Lebanon. Rezultanta cercetărilor artistei, axate pe emoțiile și trăirile refugiaților, a fost încununată de această uimitoare operă. Opera, care transmite mai departe neputința, represaliile aduse familiilor de refugiați ramase în urmă, frica și lipsa unui viitor mai sigur, încătușează aceste trăiri pentru a fi expuse publicului, precum o cutie a Pandorei, în care firava speranță se zbate intre aceste „suflete”.

Jane Frere sugerează că întreaga opera nu are o factură politică ori religioasă, ci mai degrabă o latură umană, dar o umanitate în antonim cu ceea ce reprezinta de fapt umanitatea. De asemenea, artista neagă orice implicare în sferele descrise mai sus, iar decizia de reprezentare a tragediilor umane ale refugiaților într-o forma artistică a fost una pur umană și spirituală fără ca rezultatul acestei instalații sa fie un succes politic ori din sferele înaltelor cercuri artistice, ci pentru a îndrepta privirile oamenilor spre dramele semenilor fără un viitor sigur.

Second by second

Istoria invențiilor ne rezervă surprize fascinante, uneori tumultoase, iar alteori greu de digerat, ca fapt real împotriva unei arhicunoscute premize false.

Această prezentare necesită JavaScript.

Asemeni articolelor antecedente din seria Watch personalities articolele: Selfwing și Shakespeare’s question, nu am să încerc să aduc argumente pro și contra nașterii unei invenții, ori să încerc să divulg un adevăr, care arareori îl putem cunoaște.

Nu că nu doresc avansarea problemei, ori cunoașterea reală a făptuitorilor, dar prefer ca tu, cititorule să cauți, eu, în schimb îmi postez o interpretare, deși, m-am gândit inițial ca sub-ramurile fiecărei mari categorii să fie o parte serioasă și concretă, dar istoria umanității nu lasă loc cuvintelor descrise mai sus!

Propun să trecem mai departe, poate nu a fost primul, dar istoria îl descrie ca primul ceasornicar inventator al cronografului.

Nicholas Mathieu Rieussec, vestitul ceasornicar francez, s-a născut la data de 20 Iulie 1781 în orașul Paris.

Deși a făcut primii pași în lumea orologeriei încă din frageda copilărie, îmbrățișând aceasta cariera în Île de la Cité pe strada Rue du Marché-Palu, nr. 14, nu se regăsește în lista Almanac du commerce de Paris pour l’an XIII din anul 1805, lista în care apar nume ale 190 de ceasornicari, printre care și ilustrul Abraham-Louis Breguet, dar își va face apariția 5 ani mai târziu.

La câteva zile după încoronarea lui Napoleon Bonaparte ca împărat, se naște primul său fiu, Joseph-Ferdinand, rezultat din căsătoria lui Anne Marie Delan cu Nicholas Rieussec. Acesta din urma devenind văduv la numai doi ani după nașterea lui fiului său, în anul 1806. Un an mai târziu Rieussec se căsătorește cu Marie Pierrette Flore Bourdin.

Cât despre cariera de ceasornicar, Rieussec a rămas în anonimat până în 1817, iar căderea lui Napoleon Bonaparte și ocuparea tronului de către un Bourbon, i-a facilitat lansarea spre postul de ceasornicar al Curții Regale franceze. Tot începând cu acest an, Rieussec își muta afacerea pe  Rue Notre-Dame-des-Petits-Champs, nr. 13, Paris.

Rieussec este numit ceasornicarul regelui la data de 13 Ianuarie 1817 printr-un comunicat:

” La aceasta dată: treizeci și unu ale lunii Ianuarie, 1817, Regele de la Paris, fiind pe deplin conștient de viața dreaptă, buna conduită morală a domnului Nicholas-Mathieu Rieussec și de reputația dobândită în cadrul profesiei sale de ceasornicar, dorește să îi ofere un semn de favoare și să îl onoreze cu protecția sa, Majestatea sa îi acordă titlul de ceasornicar al regelui. Acestea fiind spuse, domnul Rieussec se poate bucura de toate onorurile, prerogativele și alte beneficii ce ii aparțin. Majestatea sa dorește și intenționează ca el să poată folosi și să folosească sus numitul titlu la toate întâlnirile și documentele publice…”

Decada anilor 1820  a fost glorioasă pentru Rieussec, fiind și perioada marii lui invenții, care l-au înscris pe ceasornicar în analele istoriei. În 1821 își înființează compania „Rieussec” în Champ-de-Mars în Paris. Aceasta mutare îi oferă provocarea vieții lui: să încerce să contorizeze cursele de cai, nu doar pentru calul câștigător ci pentru toți cei aflați în cursă. Cursele de cai fiind decretate de către regalitatea franceză începând cu anul 1805. Promotorul acestei idei a fost fratele lui mai mare, Nicholas-Joseph, un membru de vază al societății ecvestre franceze si cel care a introdus primul caii de rasă in competitiile ecvestre.

În aceea perioadă multe personaje sus puse ale înaltei societăți franceze frecventau cursele de cai, inclusiv Nicholas-Mathieu Rieussec. Acesta s-a folosit de aceasta oportunitate pentru a creea primul cronograf, poate nu primul din istorie, ci primul care contoriza mai multe evenimente. Pe parcursul anului 2013, invenția primului cronograf din istorie, detronându-l astfel pe Rieussec, este Louis Moinet. Poate Rieussec nu a fost un prim constructor al cronografului, dar cel construit de el a fost capabil sa înregistreze mai multe evenimente, cum ar fi contorizarea tuturor cabalinelor înscrise în cursă.

Invenția creată de Rieussec a fost aprobată de către Academia Franceza de Științe la data de 15 Octombrie 1821, invenție testată și aprobată de către ceasornicarul Abraham-Louis Breguet și matematicianul și fizician francez Gaspard Clair François Marie Riche de Prony, membrii juriului consultat de Academia Franceză. Invenția a fost primită cu brațele deschise de către Juriul Curselor Ecvestre franceze. Juriu, care alături de Academie Franceza, au fost pionii principali care l-au ajutat pe Rieussec să obțină patentul cronografului pentru 5 ani, începând cu data de 9 Martie 1822.

Chiar Rieussec a propus numele cronografului, când a prezentat invenția cu o zi înainte în fața Academiei, astfel numele își are proveniența în limba greacă: Chronos, ce înseamnă timp și graf, care înseamnă a scrie, astfel Rieussec, împreună cu a sa invenție au fost cel care a scris timpul și istoria curselor ecvestre, chiar și după decesul lui din anul 1866