Day & Night

Acum, mai bine de 200 de ani, Abraham Louis Breguet, a creat primul ceas de mână. Dar aceasta controversă încă rămâne în picioare, deoarece mai sunt participanți, precum Patek PhilippeConstant Girard și Louis Cartier. Dar, ar fi păcat sa arunc iar mărul Discordiei spre o primă apariție. Chiar dacă nu ar fi primul ceas de mână, ar fi primul purtat de o femeie, și nu orice femeie, o femeie puternică, asemeni fratelui său, Napoleon Bonaparte, și anume Caroline Murat, conform arhivei personale scrise de Abraham Louis Breguet și deținute de Horologia Breguet, în prezent. Ceasul Breguet cu numărul 2639, a fost comisionat în anul 1810 și au fost necesari doi ani pentru a-l prezenta celebrei cliente.

Această prezentare necesită JavaScript.

Din anul 2002, de când a fost lansată noua colecție dedicată sexului frumos, ce poartă numele primei deținătoare a acestui tip de ceas, Reine de Naples, ne încântă, atât pe noi cât și pe doamnele și domnișoarele prin forma specifică, ovoidală, asemeni ceasului dedicat lui Caroline Murat.

Ceasul, Breguet Reine de Naples No. 402, a fost prezentat la Salonul Internațional de Horologie de la BaselWorld anul acesta, 2013, și a reușit să atragă foarte multe priviri, fiind considerat cel mai potrivit accesoriu și deținător al timpului, dedicat sexului frumos, de la  BaselWorld.

Ceasornicarii de la Breguet au creat ceasul asemeni liniilor colecției, dar au inserat un nou principiu de simetrie, înglobând două sub-cadrane circulare în cadranul ovoidal.

Ceasul indică orele și minutele, indecși din cifre romane pentru ore și gradație punctiformă pentru minute, prin deja binecunoscutele indicatoare Breguet albăstrite, din oțel șlefuit, poziționate în cadranul jumătății inferioare, iar în cea superioară, ceasornicarii de la Breguet, au creat un nou tip de indicare a funcției AM-PM, unul spectaculos, dezgolind o parte a mecanismului, cea mai dinamica: balansierul Breguet.

Cadranul este realizat din aur alb de 18 carate, sub-cadranul orelor este decorat cu barleycorn și décor flammé guilloche, iar discul rotativ superior, ce realizează o rotație completă în 24 de ore, ce indică complicația Zi – Noapte, este realizat din titan, iar pe el fiind gravate: luna și norii, iar stelele sunt aplicate, Soarele fiind indicat de către balansierul Breguet, iar indecși de 24 de ore sunt indicate prin cifre arabe, doar numerele pare, realizate în stil Breguet, iar cele impare fiind indicate prin gradație realizată sub formă de romb.

Toate acestea sunt învelite într-o carcasă din aur alb de 18 carate, având dimensiunile 40.05 x 32 mm, și un bezel încununat cu 143 de diamante (aproximativ 1.45 carate). Cadranul este observat printr-un sticlă realizată din cristale de safir, asemeni spatelui ceasului, care dezgolește inima ceasului. Carcasa oferă o protecție la apă, până la o adâncime de 30 m.

Inima ceasului este un mecanism automatic, Calibrul 78CS, cu linii 9¾ x 13¼ , 45 de rubine, ce pulsează la o frecventa de 3.5 Hz și are o rezervă de energie de 57 de ore. Eșapamentul in linie Swiss lever ce poate fi ajustat în 6 poziții  arcul balansierului fiind realizat din silicon. Întregul mecanism este semnat și realizat de către ceasornicarii casei Breguet.

Ceasul este finisat cu o curea din satin neagră, ce este încheiată cu o catarama tip Deployment.

Inchei cu prezentarea acestui ceas printr-un scurt clip:

Anunțuri

Selfwing

Controversele istorice, o ciudată lupta pro și contra argumente, uneori bazate pe legende, alteori pe dovezi neclare ori clare, dar respinse.

Nu numai istoria umanității este o întreagă controversă, ori multe pagini din analele ei fiind șterse pentru totdeauna, dar și istoria producătorilor de miniaturi mecanice, doveditoare instrumente ale măsurării timpului, este și ea supusă acelorași reguli ale cursului acesteia.

Astăzi am să vorbesc despre o controversă a primei apariții, dar cum am mai precizat aici: About, nu doresc să dau apă la moară unor argumente pro și contra, poate doar o interpretare, ca în majoritatea cazurilor prezente pe acest blog, a unor idei personale.

Subiectul de azi, o controversă, dar am să propun un târg, și anume: am să prezint separat cei doi ceasornicari, iar concluziile vor fi ori nu trase ulterior.

Această prezentare necesită JavaScript.

În anul 1729, pe 9 ianuarie, în localitatea Neuchâtel, Elveția, în perioada unei ierni crunte, se naște ceasornicarul Abraham – Louis Perrelet.

Tatăl acestuia, Daniel Perrelet, fermier și tâmplar, în anumite perioade se ocupa de construirea de unelte pentru realizarea ceasurilor. După cum natura ne-a înzestrat, era un lucru foarte clar ca, Abraham – Louis Perrelet, să își urmeze pașii în meseria pe care o stăpânea al sau părinte, dar acesta a dorit autodepășirea, de la construirea de instrumente și scule pentru ceasornicari, să devină el însuși unul dintre ei.

Inteligența și imaginația nestatornică i-au îndrumat creația la inventarea unui prim ceas automatic armat cu ajutorul rotorului, ce se învârte în ambele sensuri.

Rotorul și mecanismul automatic, vezi R, iar pentru mecanismul automatic: A, două lucruri ce își au făgașul în perioada anilor 1777, în cazul lui Perrelet.

Conform notelor fizicianului Horace-Bénédict de Saussure, scrise în jurnalul său de călătorie perioada May – Iunie 1777, invenția îi este atribuită lui Perrelet. Tot fizicianul de Saussure, se spune, ar fi fost cel care a înștiințat Geneva Société des Arts la data de 11 Iunie 1777, despre realizarea lui Perrelet.

Dar acesta nu a fost un promotor doar al acestui sistem mecanic genial, ci și a eșapamentelor: cilindru, duplex, pentru calendar perpetuu și cel al ecuației timpului. Acest lucru dovedește genialitatea și pasiunea pe care Perrelet a lăsato moștenire generațiilor următoare. Printre ucenicii lui se număra și ilustrul ceasornicar Abraham-Louis Breguet, dar și nepotul lui Louis-Frédéric Perrelet, devenit ulterior ceasornicarul regelui Franței.

Un alt lucru realizat de Perrelet, care îl favorizează la candidatura postului de prim creator al ceasului automatic, este pedometrul. Perrelet fiind primul creator al acestui instrument, fiind finalizat în anul 1780.

Abraham-Louis Perrelet, a decedat în anul 1826, dar realizările lui ne însoțesc și astăzi! Poate nu a fost primul care a inventat ceasul automatic, dar a contribuit la creerea unor noi viziuni asupra acestor instrumente.

Hora Mundi

Hora Mundi, un ceas spectaculos, clasic, marca Breguet, care a creat senzație la BaselWorld în anul 2011, dar și în prezent.

Am să încep prin utilizarea unui clip: 

Această prezentare necesită JavaScript.

Ceasul, este creat în 2 variante de carcasă, aur roz de 18 carate, ori platină, dar, deasemenea și în trei variante de cadrane: Americile, Africa și Europa, Asia și Oceania. Acesta aparține colecției Classique a casei Breguet, denumit 5717.

Datorită acestei variate game, am ales acest ceas, pentru prima postare din 2013, o aluzie la fusele orare și diferență de intrare a anului nou de la un fus la altul.

Trecerea de la un fus orar la altul, la Hora Mundi, este realizată printr-o simplă apăsare de buton, montat în jurul orei 8, printr-un mecanism ingenios, mecanism încununat cu patru patente.

Ceasul, ori mai degrabă ceasurile, cu ale lor inimi, automate, calibru 77F0, modificat din 777, cu o premieră în domeniu horologiei, cu instant jump-hours, sincronizate cu data și afișajul AM-PM, ori indicatorul day-night și indicarea orașelor, printr-un disc rotativ. Inima este pusă în mișcare de un eșapament de silicon, un alt patent, are o frecvență de 4 Hz. Mecanismul este încununat cu 43 de rubine, cu un rotor din aur roz de 18 carate, gravat manual cu motive engine-rose, și o rezistență de până la 55 de ore, rămâne neascuns ochiului, pe partea din spate, fiind învelit cu un geam de cristale de safir.

Cadranele sunt realizate din aur alb de 18 carate, ilustrând fie continentele: Americii, Africa și Europa ori Asia și Oceania, oceanul planetar fiind gravat manual în stilul rose engine în reprezentarea valurilor, cadran tratat în lacquer.

Cadranul prezintă 3 aperturi, una la ora 12, generoasă pentru dată, fiind reprezentare 2, maxim 3 date, plus un indicator retrograd pentru funcția de GMT, ce reprezinta diferența de dată, concomitent cu orarul și funcția day-night. De exemplu diferența de data de la Paris și Sidney, cu un decalaj de 5 ore, dar existând în același timp și variația de dată, respectiv, azi în Paris și deja mâine în Sidney, arătătorul indicând imediat data pentru orașul respectiv.

O a doua apertură, cea de la ora 6, cu un mic indicator, prezintă un disc rotativ unde sunt indicate, în funcție de fusul orar, 24 din cele mai importante orașe ale lumii. În jurul orelor 3 și 4, o apertură, cu indicația day-night, indicatoarele alegorice, luna și soarele fiind realizate din aur galben de 18 carate, și se ascund, în funcție de situație, antonim, sub un nor, gravat manual, realizat din aur alb de 18 carate.

Indicatoarele pentru ore, minute și grand secunde, deja iconicele indicatoare Breguet, albăstrite cu flacăra sunt situate central, funcționează într-o carcasă cu un diametru de 44 mm, și o grosime de 13.55 mm, ce îi oferă o rezistență de până la 3 bari.

Funcțiile ceasului, unele enumerate mai sus, sunt: orele, minutele și secundele, data, AM-PM, și funcția de dual-time prin complicația instant jump hours. Complicația aceasta de dual time, patentată de Breguet, fiind un promotor în lumea horologiei, pare logică, chiar te duce rapid cu gândul: „Cum de nu s-au gândit deja la asta?

Ceasurile sunt finisate, fiecare cu o curea din piele de aligator, fie maron, pentru cel care prezintă carcasa din aur roz, fie neagră, pentru cea din platină.

The first

Secolul al XVIII-lea a fost cel mai darnic secol, în ce privește știința ceasornicăriei, dar și în adunarea în această perioadă a celor mai mari nume din istoria constructorilor de instrumente de măsurat timpul, fiind chiar numită Epoca de Aur. Printre marile nume amintim: Abraham-Louis BreguetJean-Antoine Lépine, Antide Janvier, Pierre Le Roy, Louis Moinet, Pierre Jaquet – Droz, John Arnold,  dar și alte mărețe nume, despre care încă nu le-am scris paginile, precum: Abraham – Louis Perrelet, John Ellicot, Robert Robin, etc.

Această prezentare necesită JavaScript.

Dar, în acest post, am să vorbesc despre Ferdinand Berthoud, un ceasornicar născut la data de 19 Martie 1727, în Plancemont, Neuchâtel, Elveția.

Arta ceasornicărie a fost insuflată și învățată de la fratele său, Jean-Henri Berthould, un constructor de pendule, urmând apoi ucenicia sub Julien Le Roy .

În anul 1745, Ferdinand, își încearcă norocul în Franța, unde își deschide un cabinet. Acest pas, realizat de Berthould a fost rapid fructificat, fiind imediat considerat unul dintre cei mai buni constructori de cronometre marine, primul cronometru construit fiind realizat în 1754.

Acesta a continuat și desăvârșit lucrarea unui alt constructor de cronometre marine, Henry Sully, iar la insistențele Curții Regale, fiind denumit ceasornicarul regelui, încă din anul 1773, Berthould, a urmat drumul spre Anglia, pentru a vedea cronometrul construit de promotorul John Harrison.

În anul 1762, Ferdinand Berthould, a fost nominalizat sub titulatura de ceasornicar al Marinei Franceze, în 1764 fiind ales ca membru al Fellow of the Royal Society din Londra,  iar în 1795 membru al Institutului Francez.

Ferdinand Berthould, a fost printre primii trei mari ceasornicari, din lupta pentru longitudine, care a creat un eșapament diferit față de John Harrison, ceilalți doi fiind John Arnold și Thomas Earnshaw.

Ferdinand Berthould, a rămas în istoria instrumentelor de măsurat timpul, datorită modului în care acesta a dat o viață mai lungă ceasurilor, o metoda teoretica, gândită de matematicianul elvețian Nicolas Fatio de Duillier, și anume introducerea în mecanism a rubinelor încastrate în locul cerii.

În 1807, Ferdinand Berthould, se stinge din viață, lăsând afacerea începută de el nepotului său Louis Berthould, deoarece, deși a fost căsătorit de două ori, prima dată cu Chati of Cean, iar ulterior cu Dumoustier of Saint Quentin, acesta nu a avut urmași.

Le Roy

Dinastia Le Roy, a luat amploare după anul 1686, an al nașterii lui Julien Le Roy.

Acesta sa născut în Tours, Franța  iar la vârsta de 13 ani, datorită imaginației  creativității și inteligenței micului Julien, a creat primul ceas al dinastiei Le Roy.

În anii care au urmat, Julien, a plecat la Paris, unde a devenit ulterior, în 1713, maitre horloger, apoi juré al breslei ceasornicarilor. Aceasta perseverează, iar în 1739 devine Horloger Ordinaire du Roi al Regelui Louis XV.

Acesta se mută în Rue du Harlay și își pune bazele afacerii, până la decesul său din 1759.

Julien Le Roy, acest ceasornicar francez, care a intrat în lumea tainică și explozivă a horologiei în perioada de aur a istoriei instrumentelor de măsurat timpul, a fost urmat de fiul său Pierre Le RoyJulien-David Le Roy urmând arhitectura.

Această prezentare necesită JavaScript.

Pierre Le Roy, născut în anul 1717, este considerat elementul de fundație al cronometriei moderne și al cronografului.

Acesta a inventat eșapamentul detent în anul 1748, introducând o pârghie ca element de eșapament al forței resortului.

După construirea design-ului în anul 1754, acesta a reușit sa construiască un cronometru marin în anul 1766. Acesta se apropia de precizia cronometrului H4 al ceasornicarului John Harrison (despre care am sa vorbesc în curând).

În anul 1769, Pierre Le Roy, obține 2 premii de la  Académie française, pentru obținerea celei mai bune performanțe în materie de măsurat timpul pe mare. Astfel, acesta, intră într-o competiție acerbă cu Ferdinand Berthoud, cel din urmă o obținut celebrul premiu Horloger de Marine. 

Premiu ce la devastat pe Pierre Le Roy, urmând retragerea sa, apoi decesul în anul 1785.

În anul 1785, Charles (Basile) Le Roy, preia fraiele, acesta fiind numit de Philippe al IV-lea de Orleans Master Watchmaker, în anul 1784.

După decesul lui Pierre Le Roy, Charles, deschide primul butic de horologie din arborele genealogic, acesta fiind un nepot al lui Julien și Pierre Le Roy și fiul unui pădurar. Buticul a căpătat un nume provenit din anagrama numelui Le Roy, adică Elyor, datorita furtunii revoluției franceze din 1789 și legăturii Curții Regale Franceze cu familiei Le Roy.

Charles Le Roy, a vândut și răscumpărat compania de la un angajat al său, urmând să reiasă la rampă cu numele de Le Roy. Noile modele, după  anul 1798, ne demonstrează o adevărată pasiune pentru ceasornicarul Abraham-Louis Breguet, modelele sale, de instrumente de măsurat timpul, fiind inspirate după creațiile mărețului făuritor.

Decesul lui Charles (Basile) Le Roy rămâne o necunoscută, până în prezent nu se știe când și locul unde a fost înmormântat acest ceasornicar.

În prezent, Casa L. Leroy ocupă unul din cele mai înalte locuri din clasamentul ceasurilor de lux, modelele sale fiind exclusiviste, numele sau fiind utilizat de foarte putina lume, asemeni casei Lois Moinet.

Pentru mai multe detalii accesați: http://www.montres-leroy.com/pdf/leroy_cat_prod_corr_EN.pdf

A finger on a pulse of time

Poate a avut noroc, dar eu consider că doar datorită minții sale sclipitoare a ajuns cunoscut! Este vorba despre John Arnold, un ceasornicar al curții regale britanice. Loc ocupat de acesta deoarece era aproape singurul cunoscător al limbii germane, dar și datorită darului făcut de John Arnold regelui George al III-lea. John Arnold, fiul unui ceasornicar englez, se naște la Cornwall în anul 1736.Până la vârsta de 19 ani învață tainele horologie de la tatăl său, urmând ca în anul 1755 să ia drumul spre Olanda, unde acesta va învăța pe lângă ceasornicărie și limba germană.

Curiozitatea limbii germane, așezate pe tronul Regatului Unit, se datorează decesului reginei Anne, survenit în 1714. Datorită acestui lucru, regina Anne, nu a lăsat niciun urmaș protestant, conform English Act of Settlement apărut în 1701, moștenitorii tronului trebuiau aleși din arborele genealogic al fostului suveran. Astfel, cel ales ca urmaș, a fost prințul George I de Hanovra, care comunica numai în limba germană, la fel și George al II-lea, care a urcat pe tron în 1727 și evident și George al III-lea, care a primit în dar de la John Arnold cel mai mic minute-repetear și pe acest ceasornicar drept prieten, datorită cunoștințelor de limbă germană dobândite de John Arnold în perioada 1755-1757, perioada petrecută de acesta în Olanda.

Conform legendei, regele George al III-lea la răsplătit pe John Arnold cu 500 de guinee, dar țarul Rusiei a oferit 1000 de guinee, John Arnold a refuzat oferta duplicării acestui ceas în miniatură, dar, la rugămințile regelui George al III-lea, un rege pasionat și cunoscător al horologie, a cerut un duplicat pentru al putea admira mai bine, iar de aici, faima lui John Arnold a crescut vertiginos.

Datorită acestui fapt, a reușit să ajungă repede cunoscut, lucru care a condus la o cerere de comenzi mare, rezultând angajarea celor mai buni ceasornicari din Londra. Tot la cererea regelui George al III-lea, John Arnold, a intrat în competiția pentru măsurarea longitudinii.

Metodele vechi, dintre care și cea susținută de Galileo Galilei, prin observarea Soarelui la Zenit, ori observarea satelitului nostru sau ale lui Jupiter. Toate aceste metode au fost folosite în trecut pentru navigația maritimă, fiind toate impractice. Toate până la omul de știință danez Gemma Frisius, care a fost primul ce a afirmat că, utilizarea unui cronometru ar fii cea mai bună metodă pentru aflarea longitudinii.

Înainte de a intra în competiție, cu primul cronometru al său, realizat în anul 1770, John Arnold a fost precedat de ceasornicari precum: Christiaan HuygensJean-Baptiste ColbertJeremy ThackerHenry Sully, dar nici măcar unul dintre aceștia nu au reușit să ajungă la o precize extraordinară pe mare, cel mai aproape de aceasta fiind chiar John Harrison, considerat a fii părintele cronometrului marin. Acesta din urmă, a creat H1 și H2 în 1741, urmate de H3 în 1759 și cel încununat de un succes și 20.000 £, H4, în 1761.

Această prezentare necesită JavaScript.

Numele de cronometru a fost prima oară utilizat chiar de John Arnold în anul 1778, când a câștigat toată atenția publicului cu al său ceas nr. 36, iar cronometrele sale au ajuns pe nave precum cea a lui James Cook în 1772 și a amiralului Harland, 1771, în 1773, Căpitanul Constantine John Phipps, 2nd Baron Mulgrave, a luat pe nava lui un cronometru de buzunar realizat de John Arnold într-o expediție la Polul Nord.

Datorită simplității mecanismelor create de John Arnold, acestea putea fii relativ ușor de plagiat, acesta dându-și acordul către prietenul său Thomas Earnshaw pentru a construi cronometrele după eșapamentul creat și patentat de John Arnold. Iar în 1780, când Earnshaw a creat un cronometru pentru John Brockbank, a utilizat o piesă care blochează arcul balansierului, conlucrând astfel cu pivoții. Arnold a dorit sa vadă mecanismul și apoi în 1782 a luat chiar el patentul pentru acest detent escapament. În prezent nu se știe clar dacă Thomas Earnshaw ori John Arnold au fost creatorii acestui detent escapament.

O altă legendă spune ca, în anul 1792, John Arnold la întâlnit pe Ducele de Orleans, care ia prezentat un ceas realizat de ceasornicarul francez  Abraham-Louis Breguet, fapt care a generat plecarea imediata la Paris a lui John Arnold pentru al întâlnii pe Breguet și sa îl introducă pe fiul sau John Roger Arnold ca ucenic în cabinetul acestui măreț ceasornicar.

În anul 1799, John Arnold decedează, lăsând la conducerea companiei, denumita Arnold & Son din 1788, pe al său fiu, care acaparase o experiență remarcabilă, sub aripa ocrotitoare a lui Breguet. La conducerea companiei, acesta continuă afacerea tatălui său, dar nu singur, ci în colaborare cu John Dent. John Arnold Jr. devine în anul 1817 maestru la Worshipful Company of Clockmakers.

În anul 1843, John Roger Arnold moare, companie fiind preluată de Charles Frodsham, iar astăzi  fundația John Arnold, nu recunoaște casa de horologie elvețiană Arnold&Son, ca fiind vechea casa engleză.

Site-ul casei Arnold&Son Elveția: http://www.arnoldandson.com/home.aspx

D – E – F

  • Dată: numărul corespunzator zilei în ordinea în care se succed acestea într-o lună. Aceasta poate fi afișată fie printr-o apertură, fie prin indecși, analog ori retrograd;

  • Dual time: descrie un ceas care indică ora simultan în două fusuri orare, de obicei cel local și cel de la reședința utilizatorului

  • Durată de mers: Perioadă care trece de la întoarcerea completa a unui ceas mecanic până la oprirea completă a acestuia;

  • Ebauche (eboșă): un mecanism complet (platine, punți, roți dințate, piese în oțel, etc) fără eșapament, balansier, spiral, barillet, cadran și indicatoare (arătătoare);

  • Ecran: cadran indicator pentru ceasurile de mână electronice, cu afișarea numerică a orei, datei, etc;

  •  Ecuația timpului (équation du temp): este diferența dintre timpul real, solar, ce variază de la o zi la alta, datorită formei eliptice a globului și cel matematic, indicat de ceasuri, ce nu ține seama de aceasta variație. Ecuația timpului indicata de ceas intra în categoria grand complication

  • Email: vitrificare (depunerea unui strat) în culori pe un suport metalic, permițând protecția și decorarea celui din urmă. Tehnica de emailare este aplicată ceasurilor de peste 350 de ani. La începutul secolului, un cadran în email era un „must” pentru ceasurile de mână cu pretenții; tehnica, dispărută practic de câteva zeci de ani, în special datorită costurilor ridicate, a fost reînviată de firma Ulysse Nardin;

  • Eșapament: mecanismul care transmite energia de la resort către sistemul de oscilație a unui ceas, prin mici impulsuri, și care împiedică rotirea necontrolată a mecanismului. La o frecvență uzuală de 28000 de alternanțe pe oră, el face să avanseze sistemul de roți dințate de 691200 de ori pe zi. În patru ani, aceasta corespunde la peste un miliard de impulsuri, întrecând de 6 ori performanța totală a inimii umane. În lungă istorie a ceasurilor au fost folosite multe tipuri de eșapamente, cel mai utilizat în prezent fiind eșapamentul cu ancoră elvețian

  • Etablissage: producerea și, în parte, asamblarea parților componente ale unui mecanism sau ale întregului ceas de către specialiști. În alte cuvinte: diviziunea muncii în producerea ceasurilor;
  • Etanșeitate: un ceas este considerat etanș dacă rezistă la transpirație, la picături de apă și de ploaie, precum și la pătrunderea apei, dacă este scufundat timp de 30 de minute la o adâncime de 1 m în apă. O normă ISO fixează o limită de debit de aer de 50µg / minut, la o diferență de presiune de 3 bar. Normele pentru ceasurile de scufundare sunt și mai severe (1 ora la o adâncime de 100 m);

  • Fazele lunii: este perioada de timp dintre două Luni Noi , afișată pe cadranul ceasului de la 1 zi la 29½ de zile, corespunzătoare perioadei de care luna are nevoie pentru a încheia mișcarea de revoluție în jurul pământului. Aceasta complicație este foarte populară și apreciată

  • Feuille: înseamnă un indicator/arătător în formă de frunză;

  • Flyback: este o complicație ce aparține ceasurilor cronograf, îndeosebi utilizate de piloți  Aceasta funcție se poate reseta la 0, iar în secunda imediat următoare să reînceapă cronometrarea

 

  • Frecvența: numărul de oscilații pe unitatea de timp, măsurată în Hertz. Într-un ceas de mână balansierul este elementul oscilant, care oscilează la o frecvență determinată. Frecvențele standard ale balansierelor sunt de 3 Hz (21600 alternanțe/sec), 4 Hz (28000 a/s) și mai rar 5 Hz (36000 a/s – ceasurile firmelor Zenith și TAG Heuer). Frecvențele mai mari permit precizii mai mari în măsurarea timpului, dar pot duce la un consum mărit de energie. Problemele mai vechi de  uzură și de lubrificare au fost între timp soluționate. Ceasurile moderne cu quartz oscilează la frecvența de 32768 Hz;
  • Furnituri: ansamblul componentelor unui ceas;

  • Fusée-and-chain: este considerată una dintre cele mai mari complicații. Folosită inițial la cronometrele marine, astăzi fiind utilizată chiar și la ceasurile de mână, pentru a conferi o cât mai bună precizie. Conform unui principiu fizic, tensiunea unui arc scade treptat, odată cu detensionarea acestuia, pe când un sistem fusée-and-chain, se comportă precum o cutie de viteze, oferind astfel o precizie excelentă