Through time

Această prezentare necesită JavaScript.

La naștere, o parte din umanitate, are parte din plin de anonimat, fiind uneori cunoscută, identitatea, doar în cercuri restrânse, majoritatea acestora prin legături familiale, de sânge.

De un astfel de anonimat a avut parte și ceasornicarul Jean – François Bautte, născut la data de 26 Martie 1772, într-o modestă familie de muncitori, în Chancy, lângă Geneva.

Acesta își începe ucenicia, fragedă, la vârsta de 12 ani. Ucenicia a fost un impuls, rezultat din decesul părinților. Bautte s-a perfecționat în arta bijuteriilor, a lucrătorilor cu aur și a asamblării cutiilor de bijuterii, dar datorită entuziasmului său viu, acesta a învățat și arta guilloche (vezi: G-H-I-Î)  singur, asemeni ceasornicăriei.

Nu numai inteligența și perseverența lui în aceste domenii l-au propulsat, dar și simțul său  ascuțit, al comerțului. Un asociat ulterior al lui Bautte, Jacques-Dauphin Moulinié, declara că, Jean – François Bautte își semna deja creațiile sale, începând de la prima efectuată în anul 1791, până la asocierea cu Moulinié, devenind astfel „Moulinié et Bautte”,

Compania,”Moulinié et Bautte”, a luat naștere în anul 1793, devenind ulterior, începând cu data de 1 Octombrie 1804, „Moulinié, Bautte & Cie”, datorită asocierii Moulinié și Bautte cu Jean-Gabriel Moynier și lărgirii profilului companiei, astfel, de la realizatori de bijuterii și casete pentru acestea, au început să realizeze și ceasuri.

Numele de „Moulinié, Bautte & Cie” va rămâne în picioare până în anul 1808, când aceasta va lua forma „Moulinié, Bautte & Moynier”. În anul 1826, compania își schimba iar denumirea, devenind astfel „Bautte & Moynier”. În 1831, Jean – François Bautte, renunță la orice parteneriat și își solidifică propria afacere, astfel lucrările sunt semnate „Bautte”.

Nu fără un scop precis am trecut în revistă cursul companiei, condusă de Jean – François Bautte, deoarece, acesta a creat prima manufactură, înainte ca acest concept ori nume să existe. Bautte a adunat sub același acoperiș toate artele și meseriile care duc la realizarea unui instrument de măsurat timpul și operelor ce ne pun în operă, bijuteriile. Tocmai această viziune, îl plasează pe Jean – François Bautte, în panteonul marilor ceasornicari ai istoriei.

Sub acoperișul manufacturii „Bautte” lucrau 180 de muncitori și 120 de meșteșugari, inițial, aceștia lucrau „de acasă”, ulterior fiind reuniți în Rue du Rhône, Geneva, o Mecca a ceasornicarilor. Bautte a mai deschis ateliere în Paris și un punct de desfacere și vânzare în Florența.

Jean – François Bautte, de fapt manufactura „Bautte”, a rămas în istorie datorită creațiilor lor extra-plate, dar și tratarea cadranelor ceasurilor în tehnicile: champlevé (vezi : C-D), guilloche, gravuri.

Operele create de manufactura „Bautte” au fost foarte apreciate în acea perioadă, indiferent că erau bijuterii, casete, ceasuri ori automaton, acestea fiind bine vândute în țări precum: Franța, Italia, Turcia, Egipt, India și China.

Una din cele mai apreciate lucrări fiind un pistolet, ce avea integrat un ceas în mâner și o cutie de pudră. Aceasta lucrare a sucit mințile femeilor din Paris, dar a reușit să se strecoare și sub penița lui Alexandre Dumas, acesta din urmă scriind despre „Bautte”: colecțiile create de Bautte sunt atât de vaste în imaginație, încât te consideri parte integrantă a unui vis, reușind să o scoale chiar pe Cleopatra din mormânt cu aceste bogații”. Dar, Dumas, nu a fost singurul scriitor ce îl amintește pe Jean-François Bautte în scrierile sale, Balzac a fost un alt admirator. Îl găsim, în „Lettres à l’Etrangère” și denumit „un adevarat rit al inițierii” de către criticul de artă englez John Ruskin.

Tot, Alexandre Dumas, îl prezintă pe Jean – François Bautte, în rolul contrabandistului. Devenit astfel datorită unei taxe aplicate la frontiera, la comerțul dintre Franța și Elveția.

Spiritul inventiv al lui Bautte nu s-a limitat doar la bijuterii și ceasuri, acesta a depășit bariera, realizând o trăsură destul de mare, pentru familia sa, în care a înglobat cutii muzicale, panouri pictate cu împrejurimile lacului Geneva. Aceasta trăsură a fost realizată în anul 1830.

La data de 30 Noiembrie 1837, Jean – François Bautte, se stinge din viață, lăsând manufactura pe mâinile fiului său Jacques Bautte și a fiului vitreg Jean – Samuel Rossel. Compania supraviețuind până în anul 1905 sub diferite denumiri.

În prezent numele de Bautte este la loc de cinste în Compania Girard – Perregaux, fiind parte integrantă a istoriei companiei. Manufactura creată de Jean – François Bautte fiind achiziționată de Constant Girard în anul 1906, iar o parte a creațiilor lui Bautte sunt prezente încă în Muzeul companiei Girard – Perregaux din La Chaux-de-Fonds.

Anunțuri

Day & Night

Acum, mai bine de 200 de ani, Abraham Louis Breguet, a creat primul ceas de mână. Dar aceasta controversă încă rămâne în picioare, deoarece mai sunt participanți, precum Patek PhilippeConstant Girard și Louis Cartier. Dar, ar fi păcat sa arunc iar mărul Discordiei spre o primă apariție. Chiar dacă nu ar fi primul ceas de mână, ar fi primul purtat de o femeie, și nu orice femeie, o femeie puternică, asemeni fratelui său, Napoleon Bonaparte, și anume Caroline Murat, conform arhivei personale scrise de Abraham Louis Breguet și deținute de Horologia Breguet, în prezent. Ceasul Breguet cu numărul 2639, a fost comisionat în anul 1810 și au fost necesari doi ani pentru a-l prezenta celebrei cliente.

Această prezentare necesită JavaScript.

Din anul 2002, de când a fost lansată noua colecție dedicată sexului frumos, ce poartă numele primei deținătoare a acestui tip de ceas, Reine de Naples, ne încântă, atât pe noi cât și pe doamnele și domnișoarele prin forma specifică, ovoidală, asemeni ceasului dedicat lui Caroline Murat.

Ceasul, Breguet Reine de Naples No. 402, a fost prezentat la Salonul Internațional de Horologie de la BaselWorld anul acesta, 2013, și a reușit să atragă foarte multe priviri, fiind considerat cel mai potrivit accesoriu și deținător al timpului, dedicat sexului frumos, de la  BaselWorld.

Ceasornicarii de la Breguet au creat ceasul asemeni liniilor colecției, dar au inserat un nou principiu de simetrie, înglobând două sub-cadrane circulare în cadranul ovoidal.

Ceasul indică orele și minutele, indecși din cifre romane pentru ore și gradație punctiformă pentru minute, prin deja binecunoscutele indicatoare Breguet albăstrite, din oțel șlefuit, poziționate în cadranul jumătății inferioare, iar în cea superioară, ceasornicarii de la Breguet, au creat un nou tip de indicare a funcției AM-PM, unul spectaculos, dezgolind o parte a mecanismului, cea mai dinamica: balansierul Breguet.

Cadranul este realizat din aur alb de 18 carate, sub-cadranul orelor este decorat cu barleycorn și décor flammé guilloche, iar discul rotativ superior, ce realizează o rotație completă în 24 de ore, ce indică complicația Zi – Noapte, este realizat din titan, iar pe el fiind gravate: luna și norii, iar stelele sunt aplicate, Soarele fiind indicat de către balansierul Breguet, iar indecși de 24 de ore sunt indicate prin cifre arabe, doar numerele pare, realizate în stil Breguet, iar cele impare fiind indicate prin gradație realizată sub formă de romb.

Toate acestea sunt învelite într-o carcasă din aur alb de 18 carate, având dimensiunile 40.05 x 32 mm, și un bezel încununat cu 143 de diamante (aproximativ 1.45 carate). Cadranul este observat printr-un sticlă realizată din cristale de safir, asemeni spatelui ceasului, care dezgolește inima ceasului. Carcasa oferă o protecție la apă, până la o adâncime de 30 m.

Inima ceasului este un mecanism automatic, Calibrul 78CS, cu linii 9¾ x 13¼ , 45 de rubine, ce pulsează la o frecventa de 3.5 Hz și are o rezervă de energie de 57 de ore. Eșapamentul in linie Swiss lever ce poate fi ajustat în 6 poziții  arcul balansierului fiind realizat din silicon. Întregul mecanism este semnat și realizat de către ceasornicarii casei Breguet.

Ceasul este finisat cu o curea din satin neagră, ce este încheiată cu o catarama tip Deployment.

Inchei cu prezentarea acestui ceas printr-un scurt clip:

Oscillateur Harmonieux

Această prezentare necesită JavaScript.

Frumusețea, de la antici, am dobândit acest gust, ori îl avem în sânge, de dinainte de a fi capabili să ne scriem istoria, doar să îi redactăm definiția ori să îi găsim o formulă matematică a durat.

Proporția și simetria, au fost baza acestor cerințe, iar calculul matematic al frumuseții este stabilit prin Sectio Aurea, cu rezultatul 1,618033987… O descoperire a Antichității, un număr irațional, folosit la nașterea unor capodopere arhitecturale, precum mărețele piramide, ori Partenonul Atenian, urmat apoi de Stilul Gotic și ulterior Renaștere, urmând aproape toate stilurile ce au curs prin paginile Istoriei Arhitecturii.

Sectio Aurea, ori Numărul de Aur, nu a fost utilizat doar în Arhitectură, ci și în Pictură, Sculptură. Singură, natura, a desăvârșit acest lucru înaintea noastră, folosind această spirală a perfecțiunii, înainte existenței noastre. Spirala dobândită ulterior de umanitate, datorită lui Fibonacci, descoperită nu de el, dar compusă de acesta, prin Șirul lui Fibonacci, ne-a îndrumat pașii spre a creea frumusețe.

Această spirală a perfecțiunii, simetria aspectului și a funcționării și nu în ultimul rând, proporțiile desăvârșite, au fost puse în practică de ceasornicarii de la Rudis Sylva prin modelul RS12 Grand Art Horloger.

Privirile sunt atrase imediat și aproape iremediabil, mai ales de acei deținători de gusturi nobile și rafinate.

Ceasul creat de casa Rudis Sylva, este la a treia generație de mecanism deținător de Oscilator armonios (vezi Dex Horologic, pagina O-P-Q), o simetrie a funcționarii, o invenție fascinantă de urmărit, precum un Tourbillon, ori Karrusel, dar nu numai cu simț estetic, dar și mecanic. Acest oscilator armonios, pulsează cu 3 Hz

Acest „ornament’ sofisticat, poziționat în jurul orei 6, ce anulează instantaneu efectele gravitației, înnobilează cadranul, permisiv parțial, împărțit într-o simetrie pură, atât pe orizontală, cât și verticală. Orele și minutele sunt indicate într-un sub-cadran, situat în jurul orei 12, format din două cercuri concentrice, de culoare neagră, la interior încununate cu guilloche, iar la exterior fiind realizați indecși orelor, prin diviziuni liniare și 3 numere romane, respectiv orele: XII, III și IX. Tratamentul cu guilloche main, fiind realizat în stil piramidal degresiv față de exterior, asemeni cadranului de ore și minute. Iar partea superioară, unde se află cadranul indicator, este tratat cu un perlage fin.

Pe capacul, ce acoperă spatele ceasului, se află o gravură fascinantă, realizată manual de către Sylvain Bettex, iar email-ul fiind creat de către Sophie Cattin, tehnici prin care este redat cadranul solar de pe fațada casei, iar superior inscripția din latina „Ultima Forsan„. Numele Rudis Sylva și sigla casei se află în partea superioară a acestui capac.

În interiorul ceasului, bate inima de 3 Hz, creată in-house, o realizare a lui Romain Gillet. Inimă ce se remontează manual, fiind încununată cu 49 de rubine și o rezervă de energie de până la 70 de ore. Acesta indică orele, minutele și cu ajutorul oscilatorului armonios, secundele.

Ceasul este finisat cu o curea din piele neagră de aligator, ce este prinsă de ansele unei carcase, din aur alb de 18 carate, cu un diametru de 44 de mm și o grosime de 14,3 mm. Cureaua se închide cu o cataramă tip ardillon, din aur alb de 18 carate, ce îi dă o ultimă tușă frumuseții acestei piese.

It’s a kind of magic

Această prezentare necesită JavaScript.

Am să încep întâi cu un mic videoclip de prezentare: Rotonde de Cartier Double Mystery Tourbillon.

Mecanismul ceasului misterios (vezi J-K-L-M), un mecanism fascinant, despre al cărui prim creator am să discut în următoarea postare din categoria Watch Personalities și anume magicianul Jean-Eugène Robert-Houdin.

Ceasul prezentat astăzi aparține companiei Cartier și se numește Rotonde de Cartier Double Mystery Tourbillon și a fost prezentat la SIHH 2013, care a atras atenția mai multor vizitatori.

Deși, nu este prima tentativă a ceasornicarilor de la Cartier în realizarea ceasurilor misterioase, acestea ne încântă privirile începând cu sfârșitul sec al XIX-lea. Manufactura a încercat anul acesta să depășească acest statut al ceasurilor misterioase și să meargă mai departe. În principal, ceasurile misterioase, au creat magia doar în jurul indicatoarelor, fie ele de ore, minute, secunde, ori contoare cronograf, iar acum, în cazul cartier, piesa supusă magiei este tourbillon-ul, care pare să plutească în interiorul ceasului. Arhitectura acestui 5 minute tourbillon plutitor, a fost încadrată de două discuri de sticlă ce ii conferă o imagine ambiguă, precum o iluzie optică.

Inima acestui ceas, un risc asumat de casa Cartier, este un calibru nou, denumit 9454MC,  mecanic, a cărui inimă bate cu 21 600 vph, compus din 242 de componente și 25 de rubine și o rezervă de mers de 52 de ore. Mecanismul poartă sigiliul Poinçon de Genève, deși este un calibru nou.

Calibrul este montat într-o carcasă din platină, cu un diametru de 45 de mm, ce îi conferă o protecție de până la 30 de metri adâncime. Cadranul, împărțit simetric în două, pe orizontală, definind practic două cadrane, este tratat guilloche în stilul décor flammé ca fond, are aplicate, numerale romane, numărul IX fiind un pic mai diferit.

Primul cadran, situat în partea superioară, este cel dedicat orelor și minutelor, ale căror indicatoare au fost tratate cu flacără, iar cel de-al doilea fiind dedicat complicației tourbillon-ului zburător și părții de iluzie optica a ceasului misterios.

Ceasul are parte de câteva finisaje fine și subtile, remontoar-ul este tratat în stilul deja clasic Cartier, cabachon, iar prin geamul de cristale de safir, de pe spatele ceasului, se pot observa finele decorații Côtes de Genève, plasate orizontal. Cureaua neagră, din piele de aligator, se închide cu o încuietoare simplă din aur alb.

Time writer

Bourges, Franța, în anul 1768 se naște o legendă, acesta se numește Louis Moinet. Născut într-o familie de fermieri foarte prosperi.

Această prezentare necesită JavaScript.

Geniul acestui ceasornicar a fost vizibil de fraged, încă din copilărie fiind întotdeauna primul din clasă.

La vârsta de 20 de ani a plecat la Roma pentru a studia arhitectura, sculptura și pictura, urmând apoi Florența, și Paris, unde, ulterior a devenit profesor al Academiei Franceze. În perioada când acesta era profesor, ia întâlnit pe astronomul Jérôme Lalande, sculptorul Pierre-Philippe Thomire și nu în ultimul rând cu iluzionistul și ceasornicarul francez Jean Eugène Robert-Houdin. Aceștia i-au influențat ireversibil viața lui Louis Moinet, făcând o adevărată pasiune pentru mecanică și horologie.

Începând cu anii 1800, Louis Moinet, se deplasează din ce în ce mai des în Elveția, în special în Jura și în Vallée de Joux. În această perioadă îl întâlnește pe Abraham-Louis Breguet, alături de care va lucra o bună bucată de timp, devenind ulterior un bun prieten și sfătuitor în materie de horologie, dar fiul lui Breguet nu a acceptat prea ușor această apropiere, deoarece Breguet petrecea mai mult timp alături de Moinet decât alături de el. După moartea lui Breguet, Louis Moinet părăsește casa acestuia la scurt timp.

Acești doi ceasornicari au creat o era de aur a horologiei, ambii fiind ceasornicarii marilor Curți Regale ale Europei, Louis Moinet, ajungând chiar și la Casa Albă a Statelor Unite ale Americii.

Ceasurile sale au încântat  privirile și inimile unor adevărate nume care au scris istoria precum: Napoleon Bonaparte, Regele George al IV-lea al Regatului Unit, țarul Alexander I al Rusiei, Joachim Murat regele Neapolelui, președinții Statelor Unite Thomas Jefferson și James Monroe, Regele Ernest Augustus I.

Louis Moinet a fost implicat atât în creerea de ceasuri pentru marină, precum și a ceasuri astronomice și civile. A devenit celebru datorită ceasurilor sale astronomice, dar și a cronometrelor, fiind propus pentru ocuparea postului de Președinte al Cronometriei din Paris și ocupând acest scaun.

Dar, mai presus de inteligența sa a stat altruismul său, dăruind lumii, din anul 1848, o carte despre horologie, practic o biblie pentru creatori de ceasuri din lume, aceasta se împarte în două volume și se numește „Traité d’Horlogerie”. Scrierea tratatului a durat 20 de ani, în care ceasornicarul Louis Moinet se dezbracă și dezbracă tainele horologiei, dăruindu-le profanilor.

Mărețul ceasornicar se stinge din viață în anul 1853, la vârsta de 85 de ani. În cei 85 de ani de viață, acesta a sacrificat totul în numele artei, sa sacrificat pe el, timpul lui, dar și sănătatea lui.

Astăzi numele Louis Moinet a renăscut sub bagheta lui Jean-Marie Schaller, în Elveția, în Saint Blaise. În prezent manufactura creează ceasuri speciale, în ediții limitate ori piese unice. Dar nu s-au oprit doar aici, ele se disting prin utilizarea unor materiale neobișnuite și rare, precum palmier fosilizat, meteoriți ori oase de dinozauri, cadrane guilloche, și indicatoare goutte de rosée.

De curând, lui Louis Moinet, a primit titlul de prim constructor al unui cronograf, astfel, noua descoperire schimbă radical istoria ceasornicăriei. Acest prim cronograf, denumit de Louis Moinet: „compteur de tierces”, pare a fi construit în anul 1816, acesta este folosit doar ca un cronograf, fără să indice în rest orele ori minutele. Cronograful creat de Moinet, pare unul în adevăratul sens al cuvântului, fiind acționat de 2 butoane,  cu un contor central pentru secunde, calculând și diviziuni ale secundei, datorită spiritului inovator al lui Moinet, crescând vibrațiile mecanismului a reușit sa obțină o precizie covârșitoare, dar și contor pentru minute și ore, toate înglobate într-un design ușor de citit. Mai multe detalii despre aceasta descoperire puteți găsi accesând : Louis Moinet – inventor of the chronograph

Dacă doriți să aflați mai multe despre Louis Moinet și noile ceasuri, vă rog să accesați: http://www.louismoinet.com/ ori să vizionați clipul: 

  1.  Portretul lui Louis Moinet;
  2. Traité d’Horlogerie;
  3. Foaie de capăt a cărții Traité d’Horlogerie;
  4. Ceasul creat de Louis Moinet pentru Regele George al IV-lea al Angliei;
  5. Ceasul lui Napoleon, creat de Louis Moinet în formă de amforă;
  6. Ceasul creat pentru Țarul Alexandru I al Rusiei;
  7. Superbul ceas creat pentru Joachim Murat;
  8. Ceasul achiziționat de Thomas Jefferson;
  9. Ceasul creat in forma de amfora ce utilizează discuri pentru indicarea orelor, creat pentru Ernest Augustus I;
  10. Ceasul creat pentru președintele S.U.A. James Monroe;
  11. Cronograful creat de către Louis Moinet.

Simply the best

Această prezentare necesită JavaScript.

Ceasornicarul regilor și regele ceasornicarilor,  Abraham-Louis Breguet. Un spirit genial și impresionant de puternic. Născut la data de 10 Ianuarie 1747 in Neuchâtel, Elveția.

Acesta rămâne la o vârsta fragedă fără tată, mama acestuia recăsătorindu-se cu Joseph Tattet. Tatăl vitreg al lui Breguet provenea dintr-o familie de ceasornicari, acesta având chiar un showroom la Paris.

Însă, pasiunea acestuia pentru instrumentele de măsurat timpul, nu a fost insuflată de tatăl sau vitreg, ci, aceasta a apărut la vârsta de 15 ani, când a intrat ucenic la un ceasornicar necunoscut din Versailles.

O bună perioadă de timp din viată este necunoscută, mai ales după decesul, atât al mamei sale, dar și tatălui vitreg, acesta reușind să se întrețină și pe el, dar și pe sora acestuia,

Perseverența lui la ajutat să meargă mai departe, reușind chiar, în 1775, să își înființeze propria sa afacere în Quai de l’Horloge.

Acesta intră în grațiile curții regale franceze, mai ales prin lansarea unui ceas automatic, retrograd, denumit perpétuelle, care la surprins plăcut pe regele Louis al XVI-lea al Franței. Tot în acest an, după finalizarea uceniciei, acestuia ii este permis să se căsătorească, iar soția lui fiind Cécile Marie – Louise L’Huillier.

De la deschiderea propriului cabinet, mintea acestui genial creator nu s-a oprit din cercetat, inventat și realizat, decât în anul 1823, când acesta a decedat la vârsta de 76 de ani.

Printre mărețele lui creații, atât în tehnică, dar și în estetică, se numără: inventarea soneriei pentru ceasurile cu minute repeater, gravarea cadranelor în arta guilloché, inventarea unui sistem antișoc denumit pare-chute, etc. Briliantele imaginației sale au fost: ceasul creat pentru regina Marie-Antoinette și Tourbillon-ul.

Datorită minții sale neobosite, și perseverenței sale, a fost curtat de o clientelă precum: Regina Marie Antoinette, Regele Louis XVI al Franței, Napoleon Bonaparte și Joséphine de Beauharnais, sultanul Selim III, Regina Neapole-lui Caroline Murat, țarul Alexander I al Rusiei, regele George III al Regatului Unit și mulți mulți alții.

În ciuda reputației sale, în anul 1793, acesta a fost propus pentru ghilotinare, o descoperire făcută de prietenul său Jean-Paul Marat. Tot datorita lui Marat, Breguet, a reușit sa evadeze în Elveția, de unde a călătorit spre Anglia, pentru al întâlni pe John Arnold, un ceasornicar de vârf al vremii.

În anul 1823 Abraham-Louis Breguet a încetat din viață, dar compania sa încă mai produce instrumente pentru măsurarea timpului, ceasuri de vârf, atât în tehnică, cât și estetice.

La fel, majoritatea invențiilor sale în materie de horologie sunt și astăzi folosite.

Pentru mai multe detalii despre ilustrul ceasornicar vă rog să accesați: http://www.breguet.com/en/Historyhttp://www.breguet.com/en/Time-linehttp://www.breguet.com/en/Celebrated-patronshttp://en.wikipedia.org/wiki/Abraham-Louis_Breguet și o scurtă istorie a companiei:

 

Descriere imagini:

  1.  Portretul lui Abraham-Louis Breguet;
  2. Cabinetul acestuia din Quai de L’Horloge;
  3. Ceasul perpétuelle;
  4. Cadran cu ornamentație guilloche și indicatoare Breguet;
  5. Cadran cu numerale și indicatoare Breguet;
  6. Ceasul Marie-Antoinette
  7. Ceas sympathique;
  8. Tourbillon-ul;

Rendez – vous

Această prezentare necesită JavaScript.

Cu o puternică amprentă în istoria instrumentelor de măsurat timpul, Jaeger LeCoultre, a știut sa folosească inovația mecanică pentru a fi purtată pe mâinile sexului frumos, o mecanică delicată, cu o repetiție fără rutină.

Manufactura a luat naștere în 1833, părintele fiind Antoine LeCoultre, în Le Sentier, Elveția, iar numele de Jaeger LeCoultre a luat ființă în 1937, fiind o provocare a două minți: Jacques-David LeCoultre și parizianul Edmond Jaeger.

Dar am să vorbesc despre ei, sigur, dar mai târziu, deoarece sunt destule personalități în aceasta lume a făuritorilor de timp, încât merită să le dedic măcar o pagină.

Ceasul Ref: 3448420, aparține colecției Rendez-vous, creată în stilul art-deco, cu un superb indicator de zi-noapte, încadrat într-un cadran guilloche. Cifrele pentru ore sunt marcate în numere arabe, negre, învelite într-un bezel de diamante, oferind un contrast elegant.

Inima ceasului este un mecanism automatic, încununat cu 30 de rubine, cu o frecvență de 28800 de vibrații pe oră și o rezervă de energie de 43 de ore. Mecanismul este vizibil prin geamul de safire din spatele ceasului, acesta angrenând indicatoarele albăstrite la flacără.

Delicatețea acestui ceas se află de la cadranul atent lucrat în stilul art-deco, dar și prin prezența, la ora 6 a indicatorului de zi – noapte, cifrele arabe, bezelul incrustat, totul finisat printr-o curea de aligator neagră.

Un rendez-vous de belle epoque, exclusiv feminin, elegant, adus la viață de ceasornicarii manufacturii Jaeger LeCoultre, pe care îl puteți viziona și în clipul de mai jos:

G – H – I – Î

  • GMT (Greenwich Mean Time): timpul mediu înregistrat la meridianul Observatorului Regal din Greenwich, care este primul meridian al lumii. GMT este timpul civil începând de la miezul nopții (timpul civil este timpul solar mediu minus 12 ore); Acesta este specific unui observator, iar timpul civil al unui observator este identic cu timpul civil al altui observator dacă și numai dacă cei doi observatori se găsesc pe același meridian;

  • Goutte de rosée: indicatoare create sub forma unor boboci de trandafiri;

  • Grand complications: prin Grand Complications se înțelege un ceas ce deține cel puțin trei complicații, precum un cronograf, calendar perpetuu, repeter ori tourbillion;

  • Guilloché: o tehnică de decorație, se spune că este numită după un inginer francez, Guillot, în relief care utilizează un patern foarte precis, complicat și repetitiv. Acest tip de decoratie, care împodobește cadranul ceasurilor, a fost introdusă pentru prima dată de Abraham-Louis Breguet în anul 1786. Acest tip de patern se împarte, conform imaginii astfel:
  1. Clou de Paris;
  2. Satiné circulaire;
  3. Sauté piqué;
  4. Pointes de diamant sau Pavé de Paris;
  5. Vieux panier;
  6. Décor flammé;
  7. Grain d’orge circulaire;
  • Habillement: toate elementele necesare pentru a fabrica un ceas, cu excepția mecanismului. Deci, printre altele, carcasa, indicatoarele, cadranul, geamul, brățara;
  • Haute horologerie: orologerie de vârf, de excepție. Înseamnă exclusivitate, cele mai bune materiale, prelucrare de calitate, prețuri ridicate, nume de prestigiu;

  • Heures sautantes (oră săritoare/jumping hour): Mecanisme la care ora este afișată numeric, pe un disc care înlocuiește indicatorul de oră

  • Indicarea secundelor: inițial indicarea secundelor, invenția lui Jost Bürgi -1579, nu era utilizată decat la cronometrele de precizie. Astazi indicatorul secundelor incununeaza aproape orice tip de ceas;

  • Incabloc: Element de protectie impotriva socurilor, realizat de firma Portescap, aparut in 1933 si perfectionat în 1938;

  • Imprimare: un tip de aplicare a indecșilor pentru ore minute și secunde, a siglei, ori a numelui unui brand, pe un cadran prin utilizarea unui tampon gelatinos presat pe un bloc ștanțat cu cerneală;

  • Întoarcere automată: Mecanism suplimentar care armează resortul ceasului, utilizând mișcarea mâinii ca forță de întoarcere. Prima apariție a fost în 1770, fiind creată sub mainile lui  Abraham-Louis Perrelet, ulterior preluat de  Abraham-Louis Breguet iar primul mecanism cu un sistem de întoarcere cu rotor a fost comercializat de firma elvețiană Rolex. Întoarcerea se făcea numai într-un sens de rotație.În 1942 fabricantul de eboșe Felsa a realizat un angrenaj cu schimbare de viteză care a permis remontarea la rotația în ambele sensuri ale rotorului;

  • Întoarcere manuală: mecanismele a caror remontare se face manual, prin rotirea coroniței (remontorului).

Luna din ceasul meu

Să începem cu un mic film: 

Acum ceva vreme, când am descoperit acest ceas, m-am gândit să îl postez inițial pe Facebook, dar am preferat să îl discut întâi cu un ceasornicar și cu cei de la ceasuri de mana.ro. Inițial am vrut să fac o scurtă trecere în revista asupra complicației „moon phase”, dar spre rușinea noastră nu știm cine a fost magnificul creator. Părerea mea era că a fost creata de A.L. Breguet, dar nu cred totuși, bănui că este mai adânca în negurile istoriei, păcat de uitare. Breguet fiind creatorul Tourbillionului, al mecanismului automatic, al sistemului Parachoute, dar și al deja cunoscutelor indicatoare, indecși Breguet, nu în ultimul rând al minunatelor cadrane tratate cu magnifice modele numite: guilloche.

Această prezentare necesită JavaScript.

Ceasul celor de la Cyrus Watches Swiss, Klepcys, îmi aduce aminte de cel al celor de la Geubel Forsey, GMT, dar evident, este vorba despre două corpuri diferite:la Greubel Forsey fiind Terra, iar la Cyrus fiind Luna.

Fazele lunii este complicația care îmi place foarte mult la un ceas, unele ceasornicării încercând sa depășească limitele: vezi Arnold & Son, care au mers până la reprezentarea reală a lunii pe cadranele ceasurilor lor: https://vondigto.wordpress.com/2012/02/25/luna-de-pe-ceasul-albastru/, ori Saskia Maike Bouvier, cu adevaratele faze ale lunii: luna nouă, plină, etc, dar tot intr-o reprezentare realistă: https://vondigto.wordpress.com/2012/02/27/o-alta-dama-in-horologie/, montate intr-un frumos cerc, amintind de ciclurile repetate ale acestui satelit, și multi alții asemeni ei, dar să discutăm despre creatorii horologiei Cyrus Geneve Brand.

Cyrus Watches a fost creată de doi veri, Laurent și Julien, cei doi tineri au studiat, Laurent: la Business School, pornind inițial ca brand manager pentru vinuri și băuturi spirtoase făcând rapid o mișcare spre industria horologiei, dezvoltând o rețea speciala de distribuție, iar datorită perseverenței sale și a bunei cunoașteri a ceasornicăriei, a creat propriul sau brand.

Dar Julien a avut un vis diferit, dorea să devină arhitect și să proiecteze zgârie nori fancy pentru zona Dubai, devenind chiar un arhitect cunoscut în Franța. Dorința lui a fost creerea unui lucru care să dăinuie timpul, așa că a găsit calea.

Ei spun că numele Cyrus provine de la conducătorul Babilonian Cyrus cel Mare, un conducător care nu se dorea crud, dar era un intelectual, dorind să transforme lumea într-un loc mai bun, de aceea, în loc să incendieze din temelii orașele cucerite, le transforma în adevărate bijuterii. Iar Laurent și Julien au hotărât astfel să îi aducă un omagiu.

Cei doi veri, împreună cu echipa de la Cyrus Geneve, au lucrat 3 ani la ceasul Klepcys, acesta are un mecanism automatic in house: CYR598, elvețian, 4Hz, 28,800 vibrații pe oră, cu funcții retrograde pentru ore, dată, AM-PM pe indicatorul de ore, și discuri rotative pentru minute și secunde.

Carcasa este din aur galben de 18 carate, la fel și bezelul, prins în 4 șuruburi, capetele lor fiind sigla Cyrus, găsindu-se și în varianta de aur alb. Cadranul este împărțit pe verticală în două părți, în jumătatea din stânga fiind afișate orele, plasate între orele 6 și 12, pornind de la ora 12 și culminând, evident tot cu ora 12, iar indicatorul pentru ore este alcătuit din doua cuburi cu 2 fete colorate în galben și albastru, pentru funcția de AM – PM ce gravitează peste un cadran ornat cu un tip de guilloche. Central se află două discuri rotative, concentrice, cel exterior pentru minute, iar cel interior pentru secunde, ambele de culoare neagra, cu indecși alcătuiți fie din numere mici și mari, fie numere și diviziuni liniare. Între orele 12 și 4 au poziționat data, prin mișcare retrogradă, cu indecși de la 0 la 9, și cu un indicator cubic, numerotat de la 1 la 3, pe trei laturi.

Iar splendoarea ceasului se află poziționată în jurul orei 5 și este, evident, complicația fazele lunii. Aceasta este prezentată sub forma unei sfere, ce imită satelitul natural al Pământului, inclusiv craterele de pe suprafața acesteia, fiind acoperită treptat timp de 29 de zile, de un înveliș opac.

Capacul din spate, prezintă o monedă babiloniană, o copie fidelă, de mai bine de 2 500 de ani, creată în timpul domniei lui Cyrus, moneda originală fiind deținută chiar de fondatorii companiei, în Elveția.

De asemenea ceasul mai are inscripționat pe spate, un mesaj special, adresat deținătorilor, pe care îl vor descoperi la achiziționarea acestui ceas.

Sursa: http://www.cyruswatchesnews.com/