Nașterea eroticului renascentist

Se spune că frumusețea a urcat pe noi culmi, odată cu apariția Renașterii, majoritatea criteriilor de frumusețe fiind reluate din antichitatea greacă ori romană, spre nedumerirea unora, care mai cred încă în basme cu Feți Frumoși și Ilene Cosânzene, să lăsam Evul Mediu la o parte.

Această prezentare necesită JavaScript.

După părerea mea, Sandro Botticelli, a caracterizat cel mai bine frumusețea sexului frumos, chiar dând o buna definiție vizuală asupra reprezentantelor lui Venus, cel puțin în tabloul de față.

Pictura de față, este, probabil, cea mai cunoscută operă de artă, la nivel mondial, indiferent că nu se știe autorul, ori semnificația.

Nașterea lui Venus, asta este numele picturii, a fost creația pictorului renascentist mai sus numit, la comanda lui Lorenzo și Giovanni di Pierfrancesco de Medici, pentru vila lor din Castello, creată în perioada 1482 – 1485. Pictorul trăind 65 de ani, între anii 1445 – 1510.

Spre dezamăgirea multora, tabloul, la fel și titlul ales, este doar o sugestie de nud, în el apărând doar doi sâni, dar sub o privire mai atentă se pot observa substraturile gândirii, nu neaparat a hainelor, lui Botticelli.

Deși grecii, ca doar de la ei poți spune că a plecat erotismul, ulterior romanii preluând ideiile, uitate în perioada negurii Evului Mediu, erotismul a fost redescoperit de renascentiști, deși blamați, pentru goliciunea trupului, aidoma lui Michelangelo, pictor care a pictat împreuna, dar separat, cu Botticelli la Vatican. Erotismul, de fapt nudismul, pe care Michelangelo Buonarroti, a șocat prezența prelaților catolici, la dezvelirea Frescei, Judecata de apoi, a fost atât de tulburătoare, încât artistul a fost acuzat de obscenitate, imoralitate și, nu în ultimul rând, blasfemie. Fresca, de fapt, doar organele genitale ale personajelor, au fost îmbrăcate cu frunze de viță de vie, conform campaniei pornite de Cardinalul Carafa, „creatorul de moda” fiind, nimeni altul, decât un elev al lui Michelangelo: Daniela da Voltera, dar să revenim la ale noastre oi.

Erotismul lui Botticelli pleacă de la standardul de frumusețe, de la proporțiile trupului lui Venus, la însăși privirea provocatoare, dar suavă a acesteia. Artistul a pus accent pe o învăluire a erotismului, un mic ocoliș subtil.

La o privire atentă poți observa, că pictura este dinamică, Botticelli aplicând a III-a nota de erotism, după goliciunea trupurilor, frumusețea, proporția si privirea, mentionate mai sus. De ce tocmai vântul? Direcția lui pleacă spre Venus, încercând să o descopere privitorul, dar și încercând să sustraga din mâinile femeii din dreapta, vălul, doritor de atingerea trupului gol.

Dar, însuși, nașterea, însuși prezența subtilă a vulvelor din pictură, trece un pic în favoarea erotismului. Vulvele fiind doar create în mod subiectiv din vălul din mâna dreaptă a femeii, dar si din parul, dispus chiar in zona de „rusine” care se doreste acoperită.

Dar toate aceste detalii îți sunt stopate de privirea galeșă a zeiței frumuseții.

Recunosc, sunt un pic, poate mai mult, frustrat, în privința artei nudului, poate, să zicem, mergând mai departe, azi vroiam să postez altceva, o comparație între erotismul accentual dintr-o schiță a lui Leonardo da Vinci vs artistul Tiago Pimentel cu seria lui Meat Lovers (vezi:http://deformedpuppies.blogspot.com/2011/03/meat-lovers.html), dar am renunțat, oricum, astăzi erotismul este doar un lucru cotidian și banal, indiferent, nerafinat, fără subtilități, doar un lucru brut, promovat de media, muzica și filme de prost gust.