Londra, la semnul Urnei de Aur, o reclamă anunța: „Realizez obiecte curioase în Aur, Argint, dar și alte metale, de asemenea în Ambră, Perlă, carapace de țestoasă dar și alte materiale curioase”. Astfel suna reclama lui James Cox, un aurar, ceasornicar și comerciant ce a trăit în perioada cca. 1723 – 1800.
Datorită reclamei, Cox părea mai mult un antreprenor, decât ceasornicar și bijutier. Un lucru dovedit și de numărul mare de angajați, în perioada anilor 1770, având în subordine 800 – 1000 de oameni. Majoritatea acestora făceau parte dintr-o breaslă veche independentă, formată cam în cea de-a doua jumătate a secolului XVIII, londoneză de furnizori și meșteri. Toți acești meșteri și-au semnat lucrările realizate sub patronajul lui James Cox. Datorită faptului ca acesta din urmă a lăsat meșteri, poate și obligația prin lege, să își semneze lucrările, doar câteva din ele pot fi identificate cu James Cox, ori cu grupul din care a făcut parte.
Deși amintit în analele istoriei a instrumentelor de măsurat timpul, este posibil ca James Cox sa nu fi construit nici măcar un singur mecanism în toată viața lui, chiar dacă este așezat printre mărețele nume ale elitei. În prezent fiind făcute cercetări în acest sens.
Articolele sale exclusiviste, rafinate și luxoase au făcut înconjurul lumii. Mare parte a afacerii sale fiind exportul către Orient, în India și mai ales în China. Datorită „jucăriilor” și a „obiectelor cântătoare„, James Cox a avut un imens crescendo al comenzilor către China, începând cu anii 1760. Chiar și personalități marcante ale imperiului au fost încântate de obiectele realizate. Printre ei numărându-se și Împăratul Quianlong, care, pe lângă obiectele cumpărate de la James Cox, a primit în dar, un ceas automaton sub formă de trăsură. Obiecte care se mai găsesc și azi în Orașul Interzis din Beijing.
Cea mai mare realizare a lui James Cox, care îi atribuie statutul actual, este aceea a unui mecanism ce funcționa doar sub variația presiunii atmosferice ori a temperaturii ambientului, precum Atmos, a celor de la Jaeger LeCoultre. Aceasta piesă a fost realizată în anul 1765. Deși, conform celor spuse mai sus, nu cred ca ii sunt atribuite în mod direct, mai degrabă celor care au lucrat pentru acesta.
Datorită unei interdicții de comerț cu bunuri de lux, James Cox, a înființat în Londra, în 1772, pentru o scurtă perioadă de timp, un muzeu, denumit Spring Gardens Museum. Tot în această perioadă a publicat și două ediții a unui catalog dedicat acestui muzeu: „A Descriptive Inventory of the Several Exquisite and Magnificent Pieces of Mechanism and Jewellery„.
Un an mai târziu, în 1773, James Cox dispune ca întreg conținutul acestui muzeu sa fie supus unei loterii, de atunci o mare parte a lucrărilor create de către compania lui James Cox au dispărut. Doar datorită unui al II – lea catalog, intitulat: „A Descriptive Inventory of the Several Exquisite and Magnificent Pieces of Mechanism and Jewellery” lansat în perioada 1773 – 1774, ne sugerează câteva elemente remarcate, pierdute, probabil pentru totdeauna, ori dezmembrate, fie deținute de anumiți colecționari în diferite colțuri ale lumii. Printre piesele pierdute, se afla și un superb cabinet, conform descrierilor din inventar. Un automaton, ce prezenta o superbă scenă, cu un izvor artificial ce se vărsa într-un lac, pe a cărui oglindă înotau lebede, iar în colțuri erau plasați dragoni înaripați. Toată scena fiind plasată pe un piedestal acoperit cu o catifea purpurie și învelită cu un pahar mare din sticlă și argint.
Cea mai spectaculoasă supraviețuire, scrisă în inventar, este un superb automaton, cam de aproximativ 3 m înălțime, ce reprezintă un păun, ce deține de asemenea un ceas. Acest ceas, probabil a ajuns în Sankt Petersburg, datorită unui furnizor al lui Cox, domnul Frederick Jury, a dorit sa îi aducă speranțe lui Cox, de a stabili comerțul cu Rusia, sperând chiar să îi vândă bijuterii Împărătesei Ecaterina a II-a, cunoscută și sub numele de Ecaterina cea Mare. Dar nu a reușit să o convingă pe aceasta să îi cumpere produsele, ori sa înceapă comerțul cu James Cox.
Eșecul cu Rusia și mai anterior pierderea unui client principal, China, faptul că James Cox nu a putut ajunge la înaltele curți ale Europei ori Asiei, dar și revoluția americană și stoparea exportului englez a condus la falimentul companiei conduse de către acesta în anul 1778.
La data de 16 Februarie 1792, restul produselor păstrate în China, sunt aduse în Regatul Unit și vândute de către Christie’s la licitație. Deși a falimentat, James Cox, împreună cu fii săi unul în Canton, China, iar celalalt în Londra a repus afacerea, reabilitând comerțul cu vechiul său client, China. Doar că mecanismele erau, de aceasta dată elvețiene, realizate de către Jaquet-Droz și Leschot.
Bibliografie:
| Clare Vincent Department of European Sculpture and Decorative Arts, The Metropolitan Museum of Art |
| J. H. Leopold Department of Medieval and Later Antiquities (retired), The British Museum |
vonDigto 