Jaquet Droz for Only Watch – 2009

Această prezentare necesită JavaScript.

Recunosc, îmi place mult site-ul celor de la Jaquet Droz, de aceea, am să vă las să îl parcurgeți singuri: http://www.jaquet-droz.com/.
În afară de faptul că firma își are începuturile în primii pași ai horologiei, fiind fondată în 1738 de catre Pierre Jaquet Droz, în Sur le Pont din regiunea La Chaux-de-Fonds, nu am să vă mai spun nimic de istoria companiei, vă las să le vizionați site-ul.
Curios este faptul că nu stiam de regretatul, Nicolas Hayek, apoi fiul sau Marc A. Hayek că ar fi preluat frâiele companiei Jaquet Droz, fiind cooptată în marea familie Swatch Group. Iar noul sediu al companiei arată foarte bine din punct de vedere arhitectural.

Despre evenimentul Only Watch, am mai vorbit, nu are rost să revin, vezi: https://vondigto.wordpress.com/2012/02/26/breguet-no-506/.

Deși a fost creat pentru Only Watch 2009, acest ceas de la Jaquet Droz îmi atrage atenția. Ceasul este unicat, creat dintr-o carcasă ceramică ivory, diametrul 44 mm, în contrastat puternic cu un cadran de culoarea roșu carmin.

Jaquet Droz CEO, Manuel Emch a precizat că, „a durat 6 ani să gaseasca o cale prin care să aplice această culoare roșie pe cadran.” Culoare roșie reacționează diferit când este supusă la foc și poate cauza multe crăpături. Acesta este prima dată când cei de la Jaquet Droz au propus un cadran roșu integral și probabil ultimul.
Cadranul este împărțit în două sub-cadrane, deja devenite o semnătură, o tradiție a companiei. În jumatatea superioară fiind poziționate orele și minutele, cu numere romane și diviziuni punctiforme, iar în cea inferioară secundele.
Unicatul celor de la Jaquet Droz (The grande seconde ceramique, hommage Geneve 1784), cod de referință J003036207, ascunde în interior un calibru JD 2663 – 28, 800 vibrații pe oră, un calibru automatic încununat cu 30 de rubine și cu o rezervă de energie de 68 de ore (datorită celor două barele).
Ceasul rezistă până la o adâncime de 30 de metri.
Cureaua este din cauciuc natural de culoare albă și inchizatoare din oțel inoxidabil.

Pictură cu natură alimentară

Această prezentare necesită JavaScript.

Din 1987, artistul olandez Tjalf Sparnaay a lucrat la o colecție impozantă de picturi care înfățișează realitatea cu precizia aparatului de fotografiat, cautând mereu subiecte și imagini ce nu au mai fost pictate niciodată.

Sparnaay selectează lucruri precum cutiile uzate de Cola, pungile de chipsuri, cotoarele de mere, sandvișurile consumate pe jumătate, pe care le scoate din mediul lor inițial și le transformă într-o formă actuală de natură moartă, atât de realistă încât trebuie să privești atent lucrările pentru a înțelege că nu sunt fotografii.

Sparnaay își auto-denumește operele de artă componente ale Megarealismului, o ramură a mișcării artistice contemporane globale cunoscută ca Hiperrealism. Artistul se numără printre cei mai faimoși pictori ai momentului care lucrează cu aceasta tehnică și în acest stil, creațiile sale în ulei ridicându-se la prețuri între 10.000 și 45.000 de euro.

Dandy’s watch(ing)

Dandy metronome de la Chaumet

Această prezentare necesită JavaScript.

De la prima lor muză, împărăteasa Josefine, o femeie plină de putere și bun gust, care la cucerit pe  Napoleon Bonaparte, până în prezent, cei de la Chaumet, au pornit la drum ca bijutieri ai casei regale franceze începând cu anul 1802.
Casa Chaumet Joaillerie et Montres de Luxe, a lansat în anul 2010, cu ocazia aniversării a 200 de ani de la nașterea lui Frederic Chopin, un ceas din colecția Dandy, care poartă denumirea de Edition Metronome, creat pentru iubitorii și creatorii de muzică.
Ceasul este creat special pentru un Dandy meloman din aur alb de 18 carate cu o complicație aparte care îi incanta pe de o parte pe ceasornicari, dar si pe iubitorii de muzica și anume metronomul secundar, situat în jurul orei 6, vizibil printr-o apertură.
De altfel o coincidență este și faptul că, în Vendome, numărul 12, unde a compus Frederic Chopin Mazurka în 1849, se află acum casa Chaumet Joaillerie et Montres de Luxe, folosind acest lucru chiar pe cadran, singura cifra folosintă fiind chiar numărul 12.
Ei au avut ca inspirație, în designul ceasului, clapele de pian, motiv care se regăsește în culorile alese, dar și dispunerea acestora, culoarea albastră care a avut asupra lui Chopin o mare senzitivitate, fiind cunoscută drept „the blue note”
Inima ceasului, un mecanism mecanic cu întoarcere manuală, calibru CP 12V – VI a fost creată de Jean-Marc Wiederrecht, cunoscut în lumea horologiei pentru complicațiile sale subtile.
Ceasul este o ediție limitată la un număr de 100 de bucăți.

Si doua mici referințe de vizualizat:

 

Mai multe detalii pe: http://www.chaumet.fr/

Piața scaunele

In memoriam Krakow, Bohaterow Getta sau Piața Eroilor Ghetto-ului.

Această prezentare necesită JavaScript.

Am făcut o postare pe Facebook, legată de Piața Bohaterow Getta, pe 27 Ianuarie, de ziua Holocaustului (vezi: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=367573266590526&set=a.284860034861850.87735.100000135686092&type=3&theater), inițial am văzut asta într-o revistă de arhitectură, dar am uitat complet de ea, până azi, când îi dedic un post.

Celebra piața din Cracovia este creația Biuro Projecktow Lewicki Latak, care și-au unit forțele cu sculptorii: Begona Herrera Rodriguez, Prezemek Kaczkowski, Karol Kaczmarek, Beata Kalczynska – Gasik, Marek Kaminski, pentru a memora o pată din istoria orașului Cracovia.

Arhitecții polonezi Piotr Lewicki și Kazimierz Latak, au fost puși în situația de a crea într-un loc plin de amintiri dureroase din perioada celui de-al II-lea Război Mondial, mai precis martie 1941. Pe 3 Martie 1941, germanii au închis o mare parte a cartierului Podgorze din Cracovia, fiind transformat în ghetto, fiind relocații aici aproape 17 000 de evrei.

Ghetto-ul ocupa 20 ha, fiind delimitat de străzile Rekawka, Wegierska, Lwowska și piața Zgody, prin niște ziduri înalte fiind separat de restul orașului. În zona respectivă, fiind o zona industrială, s-a aflat și celebra fabrică a lui „Schindler”, dar și lagărul de concentrare Plaszow și stația CF Zablocie, de unde se realizau deportările.

Între zidurile acestui Ghetto, au murit mii de evrei, fie împuscați, fie de foame, alte mii fiind deportate în lagăre de exterminare.

Zona a fost demolată aproape complet, până în 1943, dar puținele urme care au ramas în picioare au devenit amprente puternice în memoria celor uciși, un mic exemplu fiind transformarea unei farmacii din piața, într-un mic muzeu al Holocaustului, iar piața, la inițiativa Primariei din Cracovia, s-a dorit a deveni o scena a memoriei.

Arhitecții Piotr Lewicki și Kazimierz Latak, au realizat o piață publică, folosind o soluție simplă, fara masivitate, estetică, la limita frontului dintre artă și arhitectură.

Proiectul lasă libertatea utilizarilor spațiului, permite trecătorilor ori vizitatorilor să interacționeze cu locul, să ii simtă amintirile, dar să ii și adauge altele noi.

Ideea lor a plecat de la analiza fotografiilor, filmelor din arhive, ori din relatările supraviețuitorilor, fiind transpuse, printr-o serie de mișcări, istoria ghetto-ului. A nu se crede că este vorba doar de simple mișcări, ci de adevărate imagini dramatice: oameni cărând cărucioare, dulapuri, tineri cărând scaune pe cap, fata din imaginea postată și de mine, cărând un scaun fără spătar, cu susul în jos, dar și după lichidarea ghetto-ului, în 1943, piața a rămas plină de mobilier: dulapuri, scaune, mese, indicând lipsa utilizatorilor.

Toate acestea au generat povestea de sub creionele arhitecților și daltele sculptorilor, creând un spațiu simbolic asupra dramei, fiind amplasate în actuala piață: o fântâna cu pompă de mână, refugii de tramvai, scaune. Materialele duc toate cu gândul la trecerea timpului, fiind utilizat bronzul patinat, oțel oxidat, dale gri de piatră și beton obișnuit.

O alta damă în horologie

8 Moon watch

Această prezentare necesită JavaScript.

Astăzi vorbim de o altă femeie care a pătruns în lumea creatorilor de ceasuri și anume Saskia Maaike Bouvier, care sa născut în Geneva pe 16 Noiembrie 1974 și s-a decis să își creeze propria companie de orologie în 2004.
Complicațiile sale sunt exclusiv feminine, o ceasornicărie de la femeie la femeie, împreunând arta cu știința a creat mecanisme ultrafeminine de o avansată tehnologie.
Ceasul prezentat se numește 8 Moons watch. Fazele lunii sunt plasate într-un cadran de 45 mm din aur alb sau oțel, acoperite cu un geam din cristale de safir, și cu vedere spre inima ceasului.
La exteriorul cadranului sunt poziționate fazele lunii și arată fazele acesteia în timpul celor 29 de zile jumătate.
Inima ceasului este un mecanis automatic SmB 905 și prezintă 2 indicatoare pentru ore și minute de culoare roz, la fel ca și cureauea ceasului, care este din piele roz.

Vă invit să faceți o mică vizionare a colecției acestei dame din ceasornicarie:

Sursa: http://www.saskiamaaikebouvier.ch/page%20fr/coll-smb905.html

A fi sau a nu fi, fiul ori tatăl?

PAUL GOTTEREAU vs ALFRED GOTTEREAU

Arhitectul francez Paul Gotterereau a fost cunoscut drept unul dintre arhitecții Micului Paris al sec. XIX-lea, fiind fiului arhitectului Alfred Gottereau.

Printre lucrările de anvergură, realizate de Paul Gottereau, se numără Palatul Regal (astăzi fiind sediul Muzeului Național de Artă);  Palatul C.E.C.;  Biblioteca Central Universitară din București, Palatul Fundației Universitare Carol I; Palatul Dinu Mihail din Craiova;  Casa A.G. Assan, sediu al Hotel Metropole, construit împreună cu tatăl său.

Palatul Regal din București, clădirea impozantă situată în Nord – Vestul Pieței Revoluției, a fost o inițiativă a prințului Dinicu Golescu. Construit în 1815, acesta a suferit multe modificări de-a lungul mai multor decenii. Clădirea fiind remodelată după planurile arhitectul francez Paul Gottereau în perioada 1882-1885. Reconstruit în perioada 1930-1938, datorita unui incendiu de proporții din 1926. Începând din 1948 Palatul Regal devine sediul Muzeului Național de Artă.

Palatul C.E.C.,(parere personală, consider că acest imobil a fost creat de tatal lui, Alfred Gottereau, conform lec. arh. Adrian Craciunescu din cadrul UAUIM),  este o clădire din București situată în Calea Victoriei. Piatra de temelie a imobilului a formei actuale a fost pusă pe 8 iulie 1897, în prezența Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta. Primele datări ale așezămintelor, datează din sec al XVI-lea. Acesta a fost restaurată de Constantin Brancoveanu în anii 1702-1703, pentru ca apoi sa fie demolat în 1875, datorită degradării excesive. Actuala clădire fiind ridicată după planurile arhitectului Alfred Gottereau, și conține elemente specific arhitecturii eclectic franceze de la sfârșitul sec al XIX. Palatul a fost finalizat în 1900.

-Biblioteca Central Universitara din Bucuresti. Este situată în Palatul Fundației Universitare Carol I, sediul fostelor Fundații Regale. Clădirea a fost construită după planurile arhitectului Paul Gottereau, pe locul cumpărat de Regele Carol I. Construcția a fost finalizată în 1893, în următorii 2 ani fiind așezământul numit Fundația Universitară Carol I. La data de 14.03.1895, Regele Carol I inaugurează clădirea. În 1911, Paul Gottereau execută extinderea construcției, care a fost dată in folosință pe 9. 05.1914. Clădirea a trecut, în timpul revoluției din 1989 printr-un grav incendiu, fiind distrus acoperișul, foarte multe volume și publicații rare. În 1990, sub egida UNESCO a început reconstrucția clădirii, modernizarea, și restaurarea exteriorului. În 20.11.2011 fiind redeschisă oficial.

Palatul lui Dinu Mihail din Craiova este o adevărată bijuterie arhitecturală ce datează de la începutul sec al XX-lea, devenid din 1954 sediul Muzeului de Artă. Dinu Mihail, macedonean, al doilea cel mai bogat om din Romania, după ministrul Gh. Grigore Cantacuzino, își dorea o reședință demnă de poziția sa socială, apeland la cei mai buni specialiști străini: arhitectul Curtii Regale Paul Gottereau, care a realizat planurile construcției, ridicat în perioada 1900-1907, supravegherea construcției fiind realizată de arhitectul Italian Constantino Cichi. Acesta a fost construit în stilul academismului fancez, cu elemente aparținătoare barocului târziu. Palatul este remarcabil atât prin bogata arhitectură exterioară (ancadramente, ornamente, feroneria balcoanelor, coloanele, etc), dar și prin folosirea, la interior, a celor mai bune materiale: scara de onoare din marmura de Carrara, candelabrul din sticlă de Murano, oglinzi venețiene, pereți tapisați cu mătase de Lyon. Un alt lucru, promotor în Romania începutului de sec XX, a fost dotarea, de la început a reședinței cu instalație electrică și încălzire centrală.

Casa A.G. Assan, astăzi sediul Hotelului Metropole, a fost construită de cei doi Gottereau, Alfred, tatal și Paul fiul. Aceasta a fost construită în stilul eclectic, autorizația de construcție datând din 18 iunie 1873. Aceasta construcție, la interior, a avut amprenta inserției metalului , fiind la începuturile gloriei frumoaselor structurii metalice autohtone.

Bibliografie: Blogul Lectorului Arhitect Adrian Craciunescu http://a-craciunescu.blogspot.com/ subiectul despre Fundațiile Regale

Site-ul  http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=11409 subiectul: Palatul Dinu Mihail din Craiova, redactat de Irina Spirescu.

Blogul: Historyc Houses of Romania al lui Valentin Mandache http://historo.wordpress.com/

Breguet No 506

Această prezentare necesită JavaScript.

Breguet No 506, unicat, un ceas creat special pentru Only Watch 2011. Ce este Only Watch, se pot întreba mulți, răspunsul este faptul că, horologiile de lux își prezintă creații unicat pentru un eveniment caritabil. (pentru detalii acceseaza: http://www.onlywatch.com/)
Ceasul creat de Breguet, încântă prin faptul că este un ceas care cântă la cerere „Castel in the sky” –


Despre Breguet am mai vorbit și cu alte ocazii, așa că istoria companiei o puteți găsi pe:http://www.breguet.com/en/Time-line.
Ceasul are carcasă rotundă cu un diametru de 48 mm din aur alb de 18 carate, pe lateralul carcasei fiind gravate note muzicale. Iar pe spate este gravata inscripția „Piece Unique”.
În interiorul carcasei se găsește un mecanism automatic calibrul 0900 cu 59 de rubine și o frecventa de 4Hz cu 55 de ore rezervă de energie.
Acesta uimește și prin faptul că al său cadran este unul rotativ, gravat manual guilloched, cu indicatoarele clasice Breguet pentru ore și minute, și un indicator pentru secunde terminat cu o cheița Sol. Imaginea cadranului simbolizează ajutorul oferit și motivul pentru care a fost construit, anume lupta pentru sindromul Duchenn (atrofiere musculară, mai multe pe: http://www.romedic.ro/distrofia-musculara/distrofia-musculara-duchenne) apărut la copii.
O sa revin cu mai multe ceasuri care au participat la acest eveniment caritabil.
Breguet No 506 a fost vândut cu suma de 120.000 de Euro.

Mai multe detalii pe: http://www.breguet.com/en/

Când Pandora era goală

Children selling flowers, Haiti 1958, fotograf Walter Rosenblum

De la Milton Brown citire: „Seria realizată în Haiti (1958-1959), acoperind un intreg an sălbatic pe care l-a petrecut acolo, reprezintă cea mai importantă profesiune de credință a artistului Walter Rosenblum. Asumându-și conștient obiectivul de a portretiza oamenii și modul lor de viață, a locuit împreuna cu ei, ajungând să-i cunoască și să-i iubească. Din aceasta experiență a rezultat un document despre sărăcia degradantă, despre tragedia reziduurilor și pierderea speranței, pe fundalul unui peisaj care pare el însuși sub blestem, cu nori denși și grei”

Walter Rosenblum a fost un fotograf asemeni lui van Gogh, care a reintrodus esența nimicului, a sărăciei în artă. De la „Mâncătorii de cartofi” ai lui Vinvent Willem van Gogh la fotografiile New York-ului din seria „Pitt Street”.

Rosenblum s-a născut în 1919 la New York, și spun că a fost, pentru ca a decedat în 2006. A fost decorat cu medalia Simon Wiesebthal Center și Legiunea de Onoare în 1995, câștigând și premiul Infinity Award pentru intreaga opera, acordat de International Center of Photography în 1998.

A avut norocul să fie căsătorit cu Naomi Rosenblum, un reputat istoric al fotografiei mondiale.

Fotografia postată, este de tipul fotografiilor documentare, cu care fotograful a făcut cunoștință prin intermediul Photo League. După ce a activat o perioada ca secretar al organizației, a devenit redactor la periodicul Photo League, iar în 1941 președintele organizației.

Cariera de fotograf profesionist a început alături de Eliot Elisofon, care lucra la revista Life, iar ulterior s-a angajat ca funcționar guvernamental în cadrul administrației pentru Agricultură. Serviciul militar l-a activat în al cel de-al II – lea război mondial pe Omaha Beach, în Ziua Debarcării pe coasta normandă, dar a participat și la eliberarea lagărului de concentrare Dachau, primind chiar steaua de argint și o distincție prin ordin prezidențial.

După război a predat în Brooklyn College, unde a avansat repede la statutul de profesor, poziție ocupată de el până în 1978.

Este cunoscut drept un fotograf urban, deși fotografia mult pe strada, nu este considerat un street photographer, ori de documentare, majoritatea din perioada razboiului, dar au fost și câteva escapade: viața dificilă a pescarilor din Gaspe, pe coasta Canadei, dar și Haiti.

Fotografia reprezintă 2 copii care vând flori, centrul atenției fiind ochi baietelului, iar tonurile de alb negru, fac prin aceasta fotografie o trimitere la lipsa speranței, ultima zburată din Cutia Pandorei. Am facut referire la fotografia „Children selling flowers” în comparație cu „Mâncătorii de cartofi” ai lui van Gogh. În ambele opere, fundalul este sumbru, un obscur tulbure, dezolant, neputincios.

In tabloul lui van Gogh, privirea merge circular, punctul de interes fiind lampa, dar in fotografia lui Rosenblum este paralela.

Oricum, fără ei, sărăcia în arta nu ar fi fost așa bogată!

Dama din ceasornicarie

Ari – Eva Leube

Această prezentare necesită JavaScript.



Făuritoarea australiană independentă de bijuterii ale timpului sa născut în Berlin, iar de la vârsta de 16 ani a început să studieze tainele horologiei. În 1995, la varsta de 23 de ani a luat licenta în Horologie de la Hildesheim, Germania.
Ea a lucrat alături de mari ceasornicari ai lumii în Germania, Elveția, Africa de Sud, S.U.A. și Australia, unde de altfel sa și stabilit, lângă Sidney la Manly.
Din 2007 a deschis un atelier de creație de ceasornicarie.
Ceasul prezentat se numeste Eva Leube Ari și poartă numele fiului ei Ari, de fapt, chiar de la nasterea fiului ei a creat propria afacere în lumea horologiei.
Cu o forma dreptunghiulară, care urmează curbura mâinii, cadranul este creat din aur alb de 18 carate sau platina 950, cu dimensiunile
52.44mm x 21.6mm x 8.45mm. Gravate manual de maestrul John W. Thompson.
Fața, cat și cele două laterale sunt din geam din cristale de safir realizat în triplu strat.
Cele două cadrane sunt sculptate din aur alb de 18 carate, în cadranul central fiind indicate orele și minutele, iar în cel de deasupra fiind indicate secundele. Sub cadranul central se găsește roata clichet, gravată manual cu inscripția Eva Leube.
Indicatoarele sunt din metal albăstrit prin flacără.
Mecanismul este mecanic cu întoarcere manuală, skeleton, gravat asemeni carcasei, cu 18 rubine, cu o frecvență de 18,000 vibrații pe ora și o rezervă de energie de 40 de ore.
Mecanismul are 209 componente și este un calibru Record 302.
Cureaua ceasului este din piele, creatoarea lăsând la alegerea clientilor personalizarea acesteia

Si un scurt clip: 

Mai multe detalii pe: http://www.evaleube.com/index.php?page=the-watchmaker

Lunatic starchitect

Această prezentare necesită JavaScript.

Izvorul nesecat de idei s-a născut sub numele de Frank Owen Goldberg, în 1929 în Toronto, Canada, ulterior adoptând numele de Frank Gehry, mă rog Frank O. Gehry

Deși americanii au o repulsie față de Canada, canadieni ori pește, Frank Gehry a devenit repede un simbol al capitalismului american.

O sa imi propun odată să postez despre arhitectura ca propagandă, dar va urma.

Ghery a terminat Scoala de Arhitectură a Universității din Carolina de Sud în 1954, iar din 1962, data la care și-a deschis biroul Frank O. Ghery & Associates, a continuat să ne bombardeze senzorial mintea privitorului, dar și să împingă peste limite arhitectura și ingineria. Datorita acestui fapt a câștigat Pritzker Architecture Prize în 1989, AIA Gold MedalNational Medal of Arts și Order of Canada. Fiind chiar un pionier în utilizarea tehnologiei digitale (din industia aeronautica) pentru fabricarea de forme de până atunci irealizabile, dar el este foarte „old school” rămânând un fan înrăit al creionului, tușurilor, echerelor, compasurilor și planșetei.

Acesta a recunoscut faptul că respinge orice restricție a modernismului, dar și raportarea istorică a postmodernismului, mulți, de la critici, oameni simpli, la colegi de breasla i-au luat numele în deșert cu privire la forma construcțiilor sale, cu inspirație din hârtie mototolită, ori talaș.

Operele timpurii ale lui Gehry au fost inspirate de ritmul rapid și superficial al Los Angeles-ului, orașul său adoptiv. El a asamblat materiale obișnuite – placaj, gard de sârmă ori metal corodat (Corten) – pentru a crea clădiri de inspirație cubistă, printre care multe case deseori asociate cu mișcarea deconstructivistă.

Odata cu trecerea la proiecte mai mari, proiectele sale au devenit din ce în ce mai curbilinii. Lucrările lui ulterioare înglobează elemente deconstructiviste cu linii fluide. Deși lucrările lui au fost asociate cu o varietate de mișcări, el a reușit să își creeze un stil personal care se inspiră în același timp din temele clasice și dintr-un modernism exploziv.

Operele sale mai recente înregistrează o renunțare la meșele metalice de tipul celor folosite la Guggenheim Museum din Bilbao ori  Walt Disney Concert HallWeisman Art MuseumEMP/SFM, deși noua și cea mai înaltă construcție realizată de Frank O. Gehry: 8 Spruce Street. În ciuda faimei dobandite prin asemenea proiecte sculpturale metalice, Gehry încearcă acum să creeze clădiri cu forme și linii la fel de complexe, dar folosind altfel de materiale.

Construcțiile lui Gehry ies în evidență ca elemente definitorii ale ambientului lor , în loc să încorporeze ori să reflecte tendințele acestuia, ele le redefinesc.

Arhitectura lui a devenit atât de celebră, încât mai multe orașe de pe mapamond i-au atribuit comenzi ca un mijloc de încurajare al turismului.

În ciuda popularității sale și a abundenței comenzilor, Gehry este și criticat pentru lipsa de sensibilitate dovedită uneori față de tradițiile ori atmosfera locală, practic urmând cursul modernismului de ne integrare, ori respectare a vecinătăților.

Un bun exemplu este Dancing House din orașul lui Kafka, Praga, Cehia, construcție ridicată în perioada 1992-1996.

Este cunoscuta și ca „Fred și Ginger”, datorită aerului dansant al celor doua forme, cladirea adaptează regularitatea ambientului ei istoric la curbele specifice pentru Gehry.

Cladirea, deși atrage milioane de turisti anual, nu poate fi vizitată, asta fiind anunțată pe o placă plasată pe fațadă. Construcția aparține Nationale-Nederlanden, vecin cu acest imobil fiind însuși fostul presedinte al Republicii Cehe: Václav Havel, fiind unul din susținători, sperând că aceasta sa fie un adevarat magnet turistic.