Day & Night

Acum, mai bine de 200 de ani, Abraham Louis Breguet, a creat primul ceas de mână. Dar aceasta controversă încă rămâne în picioare, deoarece mai sunt participanți, precum Patek Philippe, Constant Girard și Louis Cartier. Dar, ar fi păcat sa arunc iar mărul Discordiei spre o primă apariție. Chiar dacă nu ar fi primul ceas de mână, ar fi primul purtat de o femeie, și nu orice femeie, o femeie puternică, asemeni fratelui său, Napoleon Bonaparte, și anume Caroline Murat, conform arhivei personale scrise de Abraham Louis Breguet și deținute de Horologia Breguet, în prezent. Ceasul Breguet cu numărul 2639, a fost comisionat în anul 1810 și au fost necesari doi ani pentru a-l prezenta celebrei cliente.

Această prezentare necesită JavaScript.

Din anul 2002, de când a fost lansată noua colecție dedicată sexului frumos, ce poartă numele primei deținătoare a acestui tip de ceas, Reine de Naples, ne încântă, atât pe noi cât și pe doamnele și domnișoarele prin forma specifică, ovoidală, asemeni ceasului dedicat lui Caroline Murat.

Ceasul, Breguet Reine de Naples No. 402, a fost prezentat la Salonul Internațional de Horologie de la BaselWorld anul acesta, 2013, și a reușit să atragă foarte multe priviri, fiind considerat cel mai potrivit accesoriu și deținător al timpului, dedicat sexului frumos, de la  BaselWorld.

Ceasornicarii de la Breguet au creat ceasul asemeni liniilor colecției, dar au inserat un nou principiu de simetrie, înglobând două sub-cadrane circulare în cadranul ovoidal.

Ceasul indică orele și minutele, indecși din cifre romane pentru ore și gradație punctiformă pentru minute, prin deja binecunoscutele indicatoare Breguet albăstrite, din oțel șlefuit, poziționate în cadranul jumătății inferioare, iar în cea superioară, ceasornicarii de la Breguet, au creat un nou tip de indicare a funcției AM-PM, unul spectaculos, dezgolind o parte a mecanismului, cea mai dinamica: balansierul Breguet.

Cadranul este realizat din aur alb de 18 carate, sub-cadranul orelor este decorat cu barleycorn și décor flammé guilloche, iar discul rotativ superior, ce realizează o rotație completă în 24 de ore, ce indică complicația Zi – Noapte, este realizat din titan, iar pe el fiind gravate: luna și norii, iar stelele sunt aplicate, Soarele fiind indicat de către balansierul Breguet, iar indecși de 24 de ore sunt indicate prin cifre arabe, doar numerele pare, realizate în stil Breguet, iar cele impare fiind indicate prin gradație realizată sub formă de romb.

Toate acestea sunt învelite într-o carcasă din aur alb de 18 carate, având dimensiunile 40.05 x 32 mm, și un bezel încununat cu 143 de diamante (aproximativ 1.45 carate). Cadranul este observat printr-un sticlă realizată din cristale de safir, asemeni spatelui ceasului, care dezgolește inima ceasului. Carcasa oferă o protecție la apă, până la o adâncime de 30 m.

Inima ceasului este un mecanism automatic, Calibrul 78CS, cu linii 9¾ x 13¼ , 45 de rubine, ce pulsează la o frecventa de 3.5 Hz și are o rezervă de energie de 57 de ore. Eșapamentul in linie Swiss lever ce poate fi ajustat în 6 poziții  arcul balansierului fiind realizat din silicon. Întregul mecanism este semnat și realizat de către ceasornicarii casei Breguet.

Ceasul este finisat cu o curea din satin neagră, ce este încheiată cu o catarama tip Deployment.

Inchei cu prezentarea acestui ceas printr-un scurt clip:

Colors from the East

Este foarte greu, dacă nu dificil, să săpăm în adâncurile istoriei după primul penel care a împărtășit lumii, primele pete de culoare semnificative. Cunoaștem primele contacte ale umanității cu arta, fie ea pictură ori sculptură, dar spre marele regret, numele primilor pictori apar destul de târziu pe filele analelor istorice.

Poate nu este primul nume al unui pictor în istorie, dar faptul că deținătorului unui penel antic răsare din estul globului ma încântă. Numele acestui antic pictor este: Yan Liben.

Acesta s-a născut în China, trăind în perioada cca: 600 – 673 en., fiind pictor și oficial guvernamental al timpuriului guvern al dinastiei Tang, fiind cunoscut și sub denumirea de baronul Wenzhen al regiunii Boling.

Yan Liben a rămas în istoria Artei și a Picturii, penelul său făcând parte din Arta Est-Asiatică, iar amprentele lăsate de acesta ne demonstrează: verticalitatea picturii asiatice, perfecțiunea și stilul clar și suav, care au rămas aproape intacte prin secolele ce au urmat acestuia.

Această prezentare necesită JavaScript.

Deși acesta a reprezentat doar oficialități ale vieții politice din China, nu putem trece cu vederea numele acestuia în rândul marilor artiști ai istoriei. Rolul acestuia în politica vremii, este probabil, moștenit de la tatăl său, Yan Pi, acesta din urmă aflându-se în postura de Director adjunct al Palatului dinastiei Tang, al Afacerilor. Atât Yan Liben, cât și fratele acestuia, mai mare, Yan Lide, au fost apreciați și foarte bine cunoscuți, datorită abilităților care îi înzestrau pe amândoi în rezolvarea problemelor imperiale din zonă. Iar una dintre abilitățile lui Liben fiind dirijată spre latura artistică și anume pictura.

Datorită acestui talent, Liben, a primit comenzi din partea oamenilor politici ai vremii, să le imortalizeze portretele prin picturi, realizând astfel 24 de portrete ale marilor contribuitori ai regimului și 18 portrete ale învățaților sub suveranitatea Împăratului Taizong.

Picturile sale, deși sunt portrete ale oficialităților epocii, imprima stilul pur asiatic, fără o gama variată de culori, predominante fiind roșul și non-culoarea negru. Culoarea este uniform distribuită, precisă, lipsind zonele de lumină, umbră ori penumbră. Adevărate stampe, cu inserții caligrafice, iar personajele pictate sunt proporționate în funcție de rangul deținut și o atenție deosebita asupra detaliilor anatomice, dar și o prima observare a perspectivei, ori o tentativa de înțelegere a funcționarii a acestui detaliu.

Drumul început de Yan Liben ia o altă turnură, începând cu anul 656 și durând aproximativ până în anul 661, când a urmat calea arhitecturii, purtând titulatura de Arhitect Imperial.

În anii ulteriori a urmat pașii fratelui sau, Yan Lide, alegând cariera politică și devenind inițial: Ministru al Lucrărilor Publice, în jurul anului 669, Examinator al Biroului Guvernamental, culminând cu funcția de Cancelar guvernamental și Baron al regiunii Boling, până la decesul său din 673.

Datorită contactului său cu politica, probabil, ne putem aduce astăzi aminte de Yan Liben, ca primul nume de pictor din istoria umanității.

Windows

Această prezentare necesită JavaScript.

Fereastra, poate primul și ultimul contact cu realitatea exterioară. Un element aproape indispensabil ce te conectează instant și repetitiv, uneori chiar monoton până la depresie și ură, iar alteori fiind ultima ta susținere, eliberarea ta.

Acest element indispensabil, aceasta barieră opacă ori transparentă, a fost muza a câtorva artiști colosali ai penelului: Henri Mattise, Salvador Dalí, René Magritte și Andrew Wyeth.

Imaginile diferite, surprinse de cei patru artiști, ne sugerează și impun stări diferite. Stări ce se sustrag una față de cealaltă, de la concept la stilul de realizare, vesel și vibrant la Mattise, precum o fotografie ireală și lipsită de sentimente la Magritte la o iubire obsesivă la Dali ori o umilitoare și adâncă tristețe la Wyeth.

Prima este ceea a lui Henri Mattise, vibrantă prin penel, plină de culoare, de fericire survenită din impresia lipsei de griji, cum ar spune italienii: „Dolce far niente„. O pictură ce imprimă adânc în minte definiția libertății supreme, o libertate individual egoistă, o iubire puternică a Eului, ce rezultă din apropierea față de natură și mare, prin dăruirea acestora din urmă.

Trecând la Magritte, indiferența și glacialitatea îi iau locul fericirii, iar libertatea dobândită este uitată, părând o infirmitate, un concept nesemnificativ. O lipsă a sentimentelor generată de obsesia perfecționismului, prin linii perfect verticale, orizontale și oblice, transparența și execuția detaliată. Magritte, prin stilul său pictural, perfect fotografic impune o stare de respect și teamă din partea privitorului, acesta din urmă, adolând artistul precum o zeitate coborâtă.

În cea de-a treia pictură, cea a lui Salvador Dali, asemănătoare ca perfecțiune a execuției picturii, cu a lui Rene Magritte, diferența fiind schimbarea unghiului de perspectiva adorării,  o adorare obsesivă a iubirii față de aproapele. Aproapele încadrat într-o fereastra ce iți îngustează câmpul vizual spre exterior și iți îngrădește libertatea, fără să ai idee că nu mai ai acces la libertate ori noțiune de îngrădire.  Fie că este vorba despre o îngrădire impusă ca un mijloc propriu de supunere, ori protecție, fie o îngrădire mieroasă, încântătoare alteori violentă, impusă de persoana care o iubești.

Ultima pictură, opera lui Wyeth, sumbră, întunecată și zbuciumată, legată de opera despre care am mai discutat (vezi: Paralel), care are aceeași protagonistă, fiind schimbat doar unghiul de perspectivă, față de precedenta opera a lui Wyeth. Aceasta pictură, ne înfățișează o dezolare prin lipsa libertății, o libertate pierdută datorită unei incapacități  ce limitează ființa umană la dependințe, la suferințe, plâns și ură a propriului Eu, a celor din jur și dincolo de fereastră. O ură umilitoare, surprinsă de Wyeth din transpunerea acestuia în locul modelului, o femeie ce suferea de paralizie lombară, ce privea lumea prin apertură unor concepte, defensive uneori agresive, alteori împrumutând din ultima ieșită din cutia Pandorei.

Prezentarea celor patru opere este o interpretare pur proprie, ce a pierdut dependența stilului și al esteticii, precum aerul printr-o fereastră deschisă, lumea psihologică a sentimentelor și a ideilor transmise subtil percepției mele, trecând de partea conceptualului.

1. Interior with a violin case, ulei pe pânză, artist Henri Mattise, perioada: 1918 – 1919;

2. The human condition, ulei pe pânză, artist Rene Magritte, perioada: 1933;

3. Woman at the window, ulei pe pânză, artist Salvador Dali, perioada: 1926;

4. Winds from the sea, acuarele pe placaj PFL, artist Andrew Wyeth, perioada: 1947