Arhitectura matematică 2

Această prezentare necesită JavaScript.

Despre arhitecții Ben van Berkel și Caroline Boss am mai discutat (vezi: Arhitectura matematică 1), asemeni și despre pasiunea mea pentru arhitectura creeată de către ei și studioul lor Un Studio.

Cei doi arhitecți au creat un adevarat cult pentru geometrie și conexiunilor spațiale, matematicii și circulațiilor logice, toate sintetizate într-un singur volum. Un volum puternic, iconic, precum istoria și brandul care îl adăpostește și cărui nume îi este dedicat ca muzeu. Conform spuselor lui Ben van Berkel: „Muzeul Mercedes Benz este gândit să stabilească o interfață, creată într-o serie de principii spațiale radicale, pentru a definii o tipologie cu totul nouă 

Muzeul aparține companiei Daimler Chrysler Immobilien și este dedicat lui Karl Benz și ulterioarelor creații ale companiei Mercedes Benz, iar arhitecții au fost cei de la Un Studio. Aceștia au proiectat un volum în funcție de programul implementat de beneficiar. În cei 35.000 de metrii pătrați, muzeul dedicat mașinilor Mercedes Benz, iar pe lângă acesta mai înglobează și alte funcțiuni, precum: restaurante, magazine, birouri și un auditoriu.

Interiorul acestui volum elicoidal este construit în aceeași manieră, dar accesul vizitatorilor este un pic neconvențional, printr-un lift, situat la parter, ce îi conduce spre ultimul nivel, iar de aici ei, vizitatorii, aleg unul din două tururi, iar parcurgând turul în descendentă se pot întâlni la nivelul etajului cu restul vizitatorilor care au ales cealaltă cale. Cele două tururi poarta numele de The Collection Tour și The Legend Tour. 

Construcția acestui muzeu a fost realizată în perioada 2001 – 2006 și este amplasată în Stuttgart, Germania. În prezent fiind vizitat atât de profani, dar și de către studenți la arhitectura și arhitecți din întreaga lume.

Anunțuri

Time conqueror

Această prezentare necesită JavaScript.

În Anglia, la data de 24 Martie 1693, se naște unul dintre cei mai încăpățânați ceasornicari din istoria umanității. Numele acestuia este John Harrison, un ceasornicar și tâmplar autodidact și un inventator desăvârșit.

Acesta a îmbrățișat, precum al său tată, arta meșteșugului în lemn, dar o altă pasiune începe să îi fiarbă în vene, și anume ceasornicăria.

Această pasiune, după cum o relatează o legendă, a început pe la vârsta de 6 ani, când John Harrison, a avut ca prieten și supraveghetor, un ceas, într-o perioadă, când varicela îl răpuse la pat.

De atunci, acesta îl urmărea pe al său tată când, acesta din urmă primea comenzi pentru reparații de ceasuri, în acea perioadă, cele mai comune fiind ceasurile masive, cu pendule, ori binecunoscute de toți sub numele de „Ceasul bunicului„. Majoritatea acestor ceasuri nu erau precise, lucru care a devenit o adevărată provocare pentru tânărul John Harrison.

Această provocare, plus o încăpățânare peste măsură îl încântă și îl obsedează și mai tare, mai ales cu lansarea unui premiu de 20 000 de lire (echivalentul a aproximativ 2.87 milioane de lire de astăzi), de către Parlamentul Britanic. Un premiu imens pentru acea perioadă, deoarece Parlamentul nu credea că o să îi atribuie cineva o soluție.

Primul ceas realizat de John Harrison, este realizat în 1713, când acesta avea 20 de ani, iar următoarele în 1715 și 1717, aceste trei ceasuri, datorită îmbrățișării meseriei sale de tâmplar au fost făcute integral din lemn.

John Harrison, a înțeles, că rezolvarea problemei longitudinii se găsea în mecanică și anume în inima celui mai precis ceas, dar contemporani ai lui, precum Newton ori Christiaan Huygens, considerau că mai degrabă căutau rezolvarea în astronomie și harta cerului, decât găsirea celui mai precis ceas.

John Harrison a acceptat provocarea, dar, pentru a construi un ceas precis pe mare, trebuie mai întâi să realizeze cel mai precis ceas pe uscat.

Astfel el, alături de fratele său, tot tâmplar a reușit o performanță, prin renunțarea la lubrifianți, deoarece a observat că acesta era unul din motivele lipsei preciziei, dar și prin inventarea unui eșapament, denumit esapamentul lacustă.

În 1730, John Harrison, a creat designul, schițele și planurile primului său cronometru marin, în timp ce Henry Sully, un alt ceasornicar englez, venise deja cu un ceas marin construit. În urma acestor schițe și planuri, John Harrison a plecat la Londra, pentru a căuta finanțare. Sub acest aspect, John Harrison la întâlnit pe George Graham, care va deveni finanțatorul lui Harrison, chiar dacă foarte multă lume nu recunoaște acest aspect.

Cinci ani au durat pentru a realiza primul cronometru marin, denumit H1, iar în 1736, John Harrison a prezentat ceasul Comisiei de Longitudine, care au acceptat, de comun acord ca acest cronometru sa fie testat pe mare, în drum spre Lisabona. Testul indurat ia conferit lui John Harrison o mică parte din premiu, și anume 500 de lire.

În anul 1741, John Harrison, a finalizat cel de-al doilea cronometru, denumit H2, dar în acea perioadă, Regatul Unit era în război cu Spania. Cronometrul fiind considerat prea important pentru a risca să cadă în mâinile spaniolilor. Înainte de testarea efectuată de Parlament, John Harrison, a observat ca mecanismul noului său cronometru are o problemă, anume, era afectat de mersul legănat al vasului.

La observarea acestei imperfecțiuni, acesta se reapucă de refăcut designul balansierului, astfel că a creat unul rotund, și un nou mecanism, denumit H3. Un cronometru ce ia furat lui Harrison 17 ani din viață.  Dar, deși a obținut un bun rezultat, cronometrele H1, H2 și H3 ale ceasornicarului, au înfruntat problemele balansului, deoarece acestea nu vibrau deosebit de repede.

În 1758, John Harrison se mută la Londra, unde, succesorul lui George Graham, Thomas Mudge, a  realizat un ceas de buzunar aproape la fel de precis precum voluminoasele sale cronometre, ceea ce a condus la realizarea piesei sale de rezistență, H4.

Cronometrul H4, realizat de John Harrison, arată precum un ceas de buzunar, numai că diametrul său este mult prea mare. Ceasul a fost finalizat în anul 1761, iar designul și fabricarea au durat 6 ani.

Cronometrul a suportat testul de traversare al Atlanticului, ajungând cu 5 secunde mai târziu în Jamaica, iar la sosire John Harrison a crezut ca va primii premiul de la Parlament, dar aceștia din urmă au considerat că a avut doar noroc și că îl vor resupune unor teste.

Următorul test, realizat în drum spre Barbados, s-a dovedit a primi un rezultat negativ. Următorul cronometru, H5, a fost cel sortit de noroc, deoarece, sub autoritatea Regelui George III, John Harrison a primit o parte din premiu, adică 8 750 de lire, la vârsta de 80 de ani.

John Harrison a decedat la vârsta de 83 de ani, la data de 24 Martie 1776.

În anul 2002, John Harrison a fost considerat unul dintre cei mai buni 100 de britanici, ocupând locul 39, conform unui studiu realizat de BBC

It’s russian time

Această prezentare necesită JavaScript.

Presupun că nu este doar o observație particulară și personală, dar în ultima perioadă, ceasornicarii independenți își înălță și mai sus aripile, ceasornicari despre ale căror opere am mai discutat (vezi: Eva Leube, Saskia Maaike Bouvier (1 și 2), Svend Andersen, Peter Speake Marine (1 și 2) și despre care voi mai discuta, atât despre operele lor, dar și despre personalitățile lor. Dar toate la timpul lor!

Astăzi am să vorbesc despre un ceasornicar independent mai special, deoarece este la polul opus al Haute Horlogerie, ca locație vestită, dar nu este deloc sub așteptările acestei categorii. Locația se mută din Elveția la mama Rusia.

Numele ceasornicarului este Konstantin Chaykin, născut în anul 1975 în Sankt Petersburg, Rusia. Dar mai multe detalii despre ceasornicarul rus, înscris la A.H.C.I. alături de alți mari ceasornicari independenți, vor fi așternute ulterior.

Ceasul prezentat aparține colecției Levitas, o colecție ce depășește granițele de obișnuință a noastră, în legătură cu instrumentele de măsurat timpul. Aceste ceasuri levitează  sunt precum primul zbor uman, dar un zbor de la balon la planor și avion.

Ceasul, de damă, denumit Levitas Mother of Pearl, respectă cadranul colecției, un cadran circular, plasat asimetric în jumătatea din stânga a ceasului. Carcasa acestui ceas, creată din aur alb, are un diametru de 40 de mm și este învelit, atât pe față, cât și pe spate, în două geamuri din sticlă de cristal de safir, ce permite o transparență maximă asupra interiorului acestui ceas.

Mecanismul este un calibrul KMR 03-1, creat in-house, este încununat cu 33 de rubine și are o frecvență de 21 600 de vibrații pe oră. Mecanismul are o rezervă de energie de până la 42 de ore, și are o parte transparentă, circulară, cu un diametru de 23 de mm, în care sunt indicate orele și minutele. Indicatoare ce levitează, prin magie, precum prima creație a celebrului Jean-Eugène Robert-Houdin, despre care am să vorbesc la timpul potrivit.

Cadranul, cel lipsit de transparență, este tratat cu mother-of-pearl, tratată sub forma unor motive geometrice, reprezentând astre.

Ceasul este finisat cu o curea din textil de culoare albastră, ce se închide cu o închizătoare simplă din aur alb de 18 carate.

Cu acest ceas, dintr-o încântătoare colecție, rusul Konstantin Chaykin, ne demonstrează ca, horologia nu își are lăcașul doar într un singur spațiu, ci pătrunde adânc în inimile creatorilor din întreaga lume.

Pentru mai multe detalii despre creator și ceasurile acestuia, vă rog să accesați Konstantin Chaykin

Leochares’s Marble


Se spune că arta iți oferă nemurirea, numai că societatea și istoria ei tumultuoasă te omoară.

Istoria artei abundă de opere și capodopere, dar artiștii lor au pierit în cenușa istoriei și în negura uitării.

De la Venus din Willendorf și peștera Lascaux, trecând prin arta sumeriană și egipteană, ajungând până la leagănul artei elene, artiștii au pierit de pe buze, din cerneală ori piatră, dar ne-au rămas uriașe opere pe întreg mapamondul, ca amintire a existenței lor, chiar dacă numele ori viața acestora a pierit.

Primele nume din istoria artei apar în grecia elenistică, în perioada secolului IV i.en.

Această prezentare necesită JavaScript.


Numele acestui artist, o figură foarte importantă în evoluția artei, aici fiind vorba despre sculptură, iar artistul se cheamă Leochares.

Faima acestui măreț sculptor este aceea că alături de: Scopas din Paros, Bryaxis și Timotheus a lucrat la friza unei construcții. Clădirea în cauză fiind una dintre cele 7 minuni ale lumii antice și anume Mausoleul din Halicarnas.

Pe lângă acest monumental și istoric edificiu, rămas doar în analele istoriei, fizicul și volumul construcției nemaiexistând, a creeat sculpturi, adevărate opere de artă și un start dat pentru canoanele ce vor urma în clasicismul grecesc.

Leochares sa născut în jurul anului 360 î.en, în Atena, Grecia.

În jurul anului 338 î.en, artistul a primit o comandă de la Regele Filip al II – lea al Macedoniei, în care acesta dorea ca, Leochares să realizeze sculpturi pentru întreaga familie regală. Printre acestea, în comanda dată de regele macedonean, se numără portretele: al regelui, al lui Alexandru cel Mare, al lui Amyntas al III – lea al Macedoniei, Olimpiei, mama lui Alexandru cel mare, toate realizate din fildeș și aur, majoritatea fiind pierdute astăzi. Singurele portrete rămase sunt cele ale lui Alexandru cel Mare și regelui Filip. Comanda realizată de Leochares, a fost așezată în Philippeion Altis din Olimpia, o clădire ridicată cu ocazia câștigării bătăliei de la Chaeronea.

Printre sculpturile ramase în viață, dar ca replici, se numără statuia zeiței vânătorii, Artemis, dar re-denumită Diana of Versailles, creată în jurul anului 325 î.en., originalul fiind creat din bronz și statuia mărețului Apollo, creată în perioada 375 – 325 î.en, originalul tot din bronz.

Copiile din marmură ale celebrelor sculpturi ale lui Leochares, create de către artiști romani, ne demonstrează atenția la detalii și inițierea proporțiilor corpului uman în sculptură. Tentativa de dinamism adusa sculpturii, față de celebrele Kore și Kuros, dar și o imensă atracție pentru drapaj, create de către Leochares, par a prinde viață.

Leochares, este primul mare sculptor din istoria umanității, primul nume apărut dar și cel mai cunoscut al Antichității, fiind un promotor al schimbării curentului în sculptură, un curent ce a influențat o imensă arie a artei.

Layered landscapes

Acum ceva vreme am discutat despre exodul artei și stilurilor artistice pe mapamond, azi revin în aceeași zonă (vezi: Wings to Korea), adică zona Asiei de Est.

Această prezentare necesită JavaScript.

Azi, am să vorbesc despre o operă neconvențională  care utilizează materiale și tehnici moderne, dar care dorește să meargă mai departe, chiar dacă, sunt tratate aici doar peisaje.

După cum am mai discutat, nu agreez peisajele, mai ales picturi ori fotografii, dar unele îmi rămân întipărite în memorie, zgâriind eul până la sânge, dar o rană care produce plăceri, nu agonie (vezi: picturile lui Andrew Wyeth, și cele ale lui Barry Hilton, una creată de Caspar David Friedrich).

Nobuhiro Nakanishi, a depășit pragul fotografiei și picturii, ca unitate cunoscută, determinată de planeitatea celor două dimensiuni, dar nu total, ci doar pentru a crea senzația de tridimensional. Un tridimensional creat printr-o anamorfoză, o iluzie care îl obligă pe privitor să de deplaseze dea-lungul lucrării. Artistul nu a dorit să ii admirăm fiecare fotografie în parte, ci a dorit să aducă în prim plan locul fotografiat, prin această suprapunere succesivă de imagini. Imagini transpuse pe un suport de plexiglas, printr-un print laser.

Filozofia artei create de Nobuhiro Nakanishi, după cum acesta ne relatează: „Tema muncii mele este: interacționarea psihicului cu opera mea, prin introducerea directă în lucrare” Artistul sugerează că începem să ne pierdem capacitatea senzorială, să nu mai simțim distantele și traficul luminii, reflecția și absorbția acesteia, siluetele copacilor, ori mantaua reliefului.

Pendulum

Pendulul, o invenție fascinantă, ce ne trimite adânc în istoria horologiei.

Această prezentare necesită JavaScript.

Prima tentativa, a unei astfel de creați, a aparținut lui Galileo Galilei, o tentativă nerealizată, dar primul pas a fost realizat și chiar la o vârsta frageda, la 19 ani, respectiv anul 1583.

De fapt, celebrul fizician, astronom, matematician și filozof renascentist, Galileo Galilei, a descoperit isocronismul oscilațiilor, ce a condus la construirea pendulului.

Galileo considera, că acest isocronism al oscilațiilor, este independent față de amplitudine  dar, predecesorul acestuia, un alt fizician, ne demonstrează că acesta crește la amplitudini mari.

Numele acestui fizician, matematician, astronom și ceasornicar olandez este Christiaan Huygens. Acesta se naște la Haga, la data de 14 Aprilie 1629, fiind cel de-al doilea fiu al lui Constantijn Huygens, recunoscut poet și compozitor olandez.

Christiaan a început să studieze matematica și dreptul la Universitatea din Leiden și la College of Orange din Breda

Ulterior, acesta renunță la drept, dorind să devină un om de știință. Devine membru al Royal Society din 1663, iar în 1666, Huygens se mută la Paris, unde devine membru al French Academy of Sciences, aflată sub patronajul regelui Franței Louis XIV.

În domeniul horologiei, Christiaan Huygens, dă startul ceasurilor exacte, atât de indispensabile umanității. Acesta, studiind-ul pe Galilei, ajunge la concluzia trasă mai sus în privința isocronismului, și astfel proiectează primul ceas cu pendul, dar acesta nu este în stare să îl construiască singur, astfel ca recurge la ceasornicarul Salomon Coster. Cel mai vechi ceas creat de către cei doi este datat din 1657.

Acesta, a observat că, dacă amplasa două pendule, unul lângă altul, dar fără să se atingă, acestea, după o perioadă se sincronizau, dar se legănă în direcții opuse, fiind prima tentativa de a crea un ceas sympathique, o realizare ulterioară, creată de ceasornicarul Abraham-Louis Breguet.

De fapt, istoria ne prezintă primul ceasornicar care a realizat ceasul cu pendul, ca fiind chiar Salomon Coster, ceasul realizat de cei doi fiind semnat „Salomon Coster Haghe met privilege

În anul 1673, Huygens, publică cartea despre pendule ” Horologium Oscillatorium sive de motu pendulorum„, cea mai de seamă carte despre ceasornicărie scrisă de Huygens.

O controversă legată de apariția primului balansier, este încă în picioare, deoarece nu se știe exact, dacă Christiaan Huygens ori Robert Hooke au folosit prima dată această invenție.

La data de 8 Iulie 1695, Christiaan Huygens, moare, lăsând în urmă o întreagă enciclopedie a științei, astronomiei și ceasornicăriei.

Hora Mundi

Hora Mundi, un ceas spectaculos, clasic, marca Breguet, care a creat senzație la BaselWorld în anul 2011, dar și în prezent.

Am să încep prin utilizarea unui clip: 

Această prezentare necesită JavaScript.

Ceasul, este creat în 2 variante de carcasă, aur roz de 18 carate, ori platină, dar, deasemenea și în trei variante de cadrane: Americile, Africa și Europa, Asia și Oceania. Acesta aparține colecției Classique a casei Breguet, denumit 5717.

Datorită acestei variate game, am ales acest ceas, pentru prima postare din 2013, o aluzie la fusele orare și diferență de intrare a anului nou de la un fus la altul.

Trecerea de la un fus orar la altul, la Hora Mundi, este realizată printr-o simplă apăsare de buton, montat în jurul orei 8, printr-un mecanism ingenios, mecanism încununat cu patru patente.

Ceasul, ori mai degrabă ceasurile, cu ale lor inimi, automate, calibru 77F0, modificat din 777, cu o premieră în domeniu horologiei, cu instant jump-hours, sincronizate cu data și afișajul AM-PM, ori indicatorul day-night și indicarea orașelor, printr-un disc rotativ. Inima este pusă în mișcare de un eșapament de silicon, un alt patent, are o frecvență de 4 Hz. Mecanismul este încununat cu 43 de rubine, cu un rotor din aur roz de 18 carate, gravat manual cu motive engine-rose, și o rezistență de până la 55 de ore, rămâne neascuns ochiului, pe partea din spate, fiind învelit cu un geam de cristale de safir.

Cadranele sunt realizate din aur alb de 18 carate, ilustrând fie continentele: Americii, Africa și Europa ori Asia și Oceania, oceanul planetar fiind gravat manual în stilul rose engine în reprezentarea valurilor, cadran tratat în lacquer.

Cadranul prezintă 3 aperturi, una la ora 12, generoasă pentru dată, fiind reprezentare 2, maxim 3 date, plus un indicator retrograd pentru funcția de GMT, ce reprezinta diferența de dată, concomitent cu orarul și funcția day-night. De exemplu diferența de data de la Paris și Sidney, cu un decalaj de 5 ore, dar existând în același timp și variația de dată, respectiv, azi în Paris și deja mâine în Sidney, arătătorul indicând imediat data pentru orașul respectiv.

O a doua apertură, cea de la ora 6, cu un mic indicator, prezintă un disc rotativ unde sunt indicate, în funcție de fusul orar, 24 din cele mai importante orașe ale lumii. În jurul orelor 3 și 4, o apertură, cu indicația day-night, indicatoarele alegorice, luna și soarele fiind realizate din aur galben de 18 carate, și se ascund, în funcție de situație, antonim, sub un nor, gravat manual, realizat din aur alb de 18 carate.

Indicatoarele pentru ore, minute și grand secunde, deja iconicele indicatoare Breguet, albăstrite cu flacăra sunt situate central, funcționează într-o carcasă cu un diametru de 44 mm, și o grosime de 13.55 mm, ce îi oferă o rezistență de până la 3 bari.

Funcțiile ceasului, unele enumerate mai sus, sunt: orele, minutele și secundele, data, AM-PM, și funcția de dual-time prin complicația instant jump hours. Complicația aceasta de dual time, patentată de Breguet, fiind un promotor în lumea horologiei, pare logică, chiar te duce rapid cu gândul: „Cum de nu s-au gândit deja la asta?

Ceasurile sunt finisate, fiecare cu o curea din piele de aligator, fie maron, pentru cel care prezintă carcasa din aur roz, fie neagră, pentru cea din platină.