În Anglia, la data de 24 Martie 1693, se naște unul dintre cei mai încăpățânați ceasornicari din istoria umanității. Numele acestuia este John Harrison, un ceasornicar și tâmplar autodidact și un inventator desăvârșit.
Acesta a îmbrățișat, precum al său tată, arta meșteșugului în lemn, dar o altă pasiune începe să îi fiarbă în vene, și anume ceasornicăria.
Această pasiune, după cum o relatează o legendă, a început pe la vârsta de 6 ani, când John Harrison, a avut ca prieten și supraveghetor, un ceas, într-o perioadă, când varicela îl răpuse la pat.
De atunci, acesta îl urmărea pe al său tată când, acesta din urmă primea comenzi pentru reparații de ceasuri, în acea perioadă, cele mai comune fiind ceasurile masive, cu pendule, ori binecunoscute de toți sub numele de „Ceasul bunicului„. Majoritatea acestor ceasuri nu erau precise, lucru care a devenit o adevărată provocare pentru tânărul John Harrison.
Această provocare, plus o încăpățânare peste măsură îl încântă și îl obsedează și mai tare, mai ales cu lansarea unui premiu de 20 000 de lire (echivalentul a aproximativ 2.87 milioane de lire de astăzi), de către Parlamentul Britanic. Un premiu imens pentru acea perioadă, deoarece Parlamentul nu credea că o să îi atribuie cineva o soluție.
Primul ceas realizat de John Harrison, este realizat în 1713, când acesta avea 20 de ani, iar următoarele în 1715 și 1717, aceste trei ceasuri, datorită îmbrățișării meseriei sale de tâmplar au fost făcute integral din lemn.
John Harrison, a înțeles, că rezolvarea problemei longitudinii se găsea în mecanică și anume în inima celui mai precis ceas, dar contemporani ai lui, precum Newton ori Christiaan Huygens, considerau că mai degrabă căutau rezolvarea în astronomie și harta cerului, decât găsirea celui mai precis ceas.
John Harrison a acceptat provocarea, dar, pentru a construi un ceas precis pe mare, trebuie mai întâi să realizeze cel mai precis ceas pe uscat.
Astfel el, alături de fratele său, tot tâmplar a reușit o performanță, prin renunțarea la lubrifianți, deoarece a observat că acesta era unul din motivele lipsei preciziei, dar și prin inventarea unui eșapament, denumit esapamentul lacustă.
În 1730, John Harrison, a creat designul, schițele și planurile primului său cronometru marin, în timp ce Henry Sully, un alt ceasornicar englez, venise deja cu un ceas marin construit. În urma acestor schițe și planuri, John Harrison a plecat la Londra, pentru a căuta finanțare. Sub acest aspect, John Harrison la întâlnit pe George Graham, care va deveni finanțatorul lui Harrison, chiar dacă foarte multă lume nu recunoaște acest aspect.
Cinci ani au durat pentru a realiza primul cronometru marin, denumit H1, iar în 1736, John Harrison a prezentat ceasul Comisiei de Longitudine, care au acceptat, de comun acord ca acest cronometru sa fie testat pe mare, în drum spre Lisabona. Testul indurat ia conferit lui John Harrison o mică parte din premiu, și anume 500 de lire.
În anul 1741, John Harrison, a finalizat cel de-al doilea cronometru, denumit H2, dar în acea perioadă, Regatul Unit era în război cu Spania. Cronometrul fiind considerat prea important pentru a risca să cadă în mâinile spaniolilor. Înainte de testarea efectuată de Parlament, John Harrison, a observat ca mecanismul noului său cronometru are o problemă, anume, era afectat de mersul legănat al vasului.
La observarea acestei imperfecțiuni, acesta se reapucă de refăcut designul balansierului, astfel că a creat unul rotund, și un nou mecanism, denumit H3. Un cronometru ce ia furat lui Harrison 17 ani din viață. Dar, deși a obținut un bun rezultat, cronometrele H1, H2 și H3 ale ceasornicarului, au înfruntat problemele balansului, deoarece acestea nu vibrau deosebit de repede.
În 1758, John Harrison se mută la Londra, unde, succesorul lui George Graham, Thomas Mudge, a realizat un ceas de buzunar aproape la fel de precis precum voluminoasele sale cronometre, ceea ce a condus la realizarea piesei sale de rezistență, H4.
Cronometrul H4, realizat de John Harrison, arată precum un ceas de buzunar, numai că diametrul său este mult prea mare. Ceasul a fost finalizat în anul 1761, iar designul și fabricarea au durat 6 ani.
Cronometrul a suportat testul de traversare al Atlanticului, ajungând cu 5 secunde mai târziu în Jamaica, iar la sosire John Harrison a crezut ca va primii premiul de la Parlament, dar aceștia din urmă au considerat că a avut doar noroc și că îl vor resupune unor teste.
Următorul test, realizat în drum spre Barbados, s-a dovedit a primi un rezultat negativ. Următorul cronometru, H5, a fost cel sortit de noroc, deoarece, sub autoritatea Regelui George III, John Harrison a primit o parte din premiu, adică 8 750 de lire, la vârsta de 80 de ani.
John Harrison a decedat la vârsta de 83 de ani, la data de 24 Martie 1776.
În anul 2002, John Harrison a fost considerat unul dintre cei mai buni 100 de britanici, ocupând locul 39, conform unui studiu realizat de BBC
vonDigto 
