Made for the Divine

Această prezentare necesită JavaScript.


Liniștea, agonia de dinaintea somnului și extazul imaginației de după….

Cu astfel de principii, a trebuit să se confrunte frații Campani în realizarea unui ceas pentru Papa Alexander al VII-lea.

Papa i-a cerut lui Matteo Campani un ceas care să nu scoată un zgomot în timpul nopții, dar, totuși să îl vadă fără să fie nevoit să coboare din pat!

Acesta a discutat cu frații săi: Pietro Tommasi și Giuseppi și au acceptat provocarea. Aceasta comanda i-a fost atribuită lui Pietro Tommasi, fiind cel mai talentat dintre cei trei frați, pentru a onora aceasta cerere imposibilă.

Se cunosc destul de puține despre frații Campani:

Giuseppi Campani era recunoscut pentru precizia telescoapelor sale, dar și pentru participarea la redactarea Philosophical Transaction, ediția nr. 2 din anul 1665 a Royal Society of England, în legătură cu inelele Planetei Saturn.

Despre Matteo Campani, în schimb, circula chiar o legendă urbană, despre descoperirea primului pendul, invenție atribuită lui Huygens și Salomon Coster, printr-un accident. Se spune că, Matteo la o asemenea descoperire, s-a deplasat în Florența la patronul său, Arhiducele Ferdinand al II – lea.

Din moment ce această (invenție) a devenit un așa subiect minunat și foarte practic, m-am decis să îi iau, Înălțimii Sale Marele Duce de Toscana; dar spre surpinderea mea, Înălțimea Sa, mi-a arătat un ceas cu același tip de artificiu, construit din propria sa invenție. Acest lucru mi-a demonstrat , că prin studiu și aplicație, Înălțimea Sa, prin ingeniozitatea sa, a inventat singur, în timp ce eu am descoprit printr-un accident. Apoi acesta mi-a arătat un document al unui ceas similar, deși era un artificiu diferit, descoperit în Olanda, de către domnul Christian Huygens, de asemenea, Înălțimea Sa, pentru a mă onora și mai mult, mi-a dezvăluit un ceas mare de cameră, construit pentru domnul Galileo, care deținea un pendul, care, de asemenea nu era la fel de perfect ca al Majestății Sale, și era destul de diferit față de ceasul olandez. Totuși, nimeni nu poate nega faptul că și acesta era tot un ceas cu pendul. Drept urmare, a trebuit să îl recunosc pe Galileo Galilei, ca fiind primul inventator al acestui tip de ceas, dar îi aplicarii pendulului la orice tip de ceas. Înălțimea Sa, Prințul (Leopold?) a fost primul care a dat (ceasurilor cu pendul) dispunerea necesară și simplitatea mecanismului, lucruri care lipseau din mecanismul realizat de către Glalileo, pentru perfecționarea și acuratețea mai ridicată a acestui tip de ceas”*

La fel de puține se știu și despre constructorul ceasului, Pietro Tommasi Campani, excepție făcând faptul că, acesta a fost un bine cunoscut membru al cesornicarilor din Roma. Se cunoaște că, acesta, a lucrat în oras, în perioada 1656 – 1694.

Singura referire, la constructorul ceasului, este semnatura gravată: „Petrus Thomas Campanus Inventor Rome 1682″.

Acesta a construit mecanismul, în interiorul unei carcase furniruite din abanos, cu o decorație elaborată, țintuită cu monturi din alamă aurită și inserții de pietre semiprețioase. „Coloanele” sunt pictate în așa fel, încât să imite marmura. În partea superioară, a cadranului, printr-o apertură, ceasul îți indică trecerea timpului, în timp ce în partea de jos, prin pictura unei scene: „cele patru vârste ale omului” și cele patru timpuri ale zilei. Cadranul este, de asemenea, inscripționat cu motto-ul: „Volant Irreparabile Tempus” (timpul zboară iremediabil)

Ceasul, are ca funcții, orele, numere romane, realizate pe un disc rotativ, pus în mișcare de un lanț, vizibile printr-o apertură din cadran. Acesta, cadranul, este divizat în 4, indicând cealaltă funcție, respectiv, sferturile de oră, pictate pe partea superioară a cadranului cu numere de la I – III. Minutele sunt indicate printr-o înșiruire de divizații, pe toată lungimea aperturii.

În timpul nopții, cadranul este vizibil datorită luminii degajate de o lampă cu ulei, ce era montantă în interiorul carcasei, astfel încât lumina să treacă prin apertura, făcând posibilă vizualizarea orelor.

Campani a inventat acest mecanism silențios, cu un escapament de tip pendul, special pentru acest ceas, nocturn, pentru a nu deranja somnul deținătorului.

Influența ceasului, creeat de Campani, încă dăinuie, acest stil de a indica orele, a fost preluat și pe cadranele ceasurilor de buzunar, dar și pe cele de mână. Printre marile nume, se numară: Breguet, Audemars Piguet, Arnold & Son, Urwerk, aceștia din urmă și-au dedicat toate colecțiile acestui tip de ceas.

Despre acest fel de indicare a orelor, am mai scirs, vezi: Ceasul din sfere si 125 Golden Wheels

Referinte:

* Extras si traducere din cartea „The Study of Time II”. Tratat editat de catre J.T. Fraser si N. Lawrence – 1975.

http://www.pendulantic.com/exempl_rest/9999_eng.htm

http://www.invaluable.com/auction-lot/a-large-ebonized-night-timepiece,-petrus-thomas-c-134-c-iqn7ghzr3n

http://www.qahill.com/tz/starwheel/starwheel.html

125 Golden Wheels

Când vine vorba despre Arnold & Son, imediat îmi zboară gândul la tradiția și vasta moștenire ce datează din secolul al XVIII-lea. Dar, o companie, asemeni unei pasări Phoenix, renaște din cenușă, dar, nu oricum, ci a re-înviat spiritul pur britanic și bogat al companiei, în numele lui John Arnold, împletit cu inovația, unicitatea și un puternic simt estetic.

Această prezentare necesită JavaScript.

În imaginile ce se derulează, se prezintă ingeniozitatea și apartenența brand-ului la Haute Horlogerie. Este ultima creație a companiei, patentată, denumită: „The Golden Wheel”

Acest ceas, the Golden Wheel”, este o piesa unică, cu o interpretare tridimensională a unor ceasuri cu rădăcini în mijlocul secolului al XVII-lea. De fapt , primul astfel de ceas a apărut tot în Anglia, în jurul anilor 1700,. Astfel ceasornicarii de la Arnold & Son plătesc un tribut inspirației moștenite de la ceasornicarilor englezi, re-inventând lunga tradiție a ceasurilor cronoscop.

„The Golden Wheel” combină trecutul, cu indicatoarele de ore „rătăcitoare” cu o complicație contemporană și mult îndrăgită de ceasornicari de la Arnold & Son, dar și de fani și anume dead beat second.

Ceasul, de o estetică desăvârșită, „discurile rotitoare”, din safir, ocupând centrul ceasului, fiind dispuse în număr de 3, iar intre orele 10 și 2, făcând posibilă „citirea orelor și minutelor” prin aplicarea unui strat delicat de mother of pearl, iar indicatorul pentru secunde, tronează central, dând un aer complex, elegant și o citire de o mare acuratețe.

Din punct de vedere estetic, ceasornicarii de la Arnold & Son, s-au întrecut, nu numai prin plasarea, în număr de 3, a discurilor, ce par a plutii, dar și prin aplicarea unei tehnici „3D”, realizând cadranul în „trepte” și în contraste elegante, de la delicata aplicație cu Mother of Pearl, la rigurozitatea și perfecțiunea Côtes de Genève.

Karrousel-ul central, realizat din aur rosu de 18 carate, cel, de altfel, care dă și numele ceasului: Golden Wheel, este pus în mișcare de un mecanism automatic A&S6018. Mecanismul este înnobilat cu 29 de rubine și realizat din 232 de componente. Acesta are o frecvență de 28,800 vibrații per oră și o rezervă de energie de 50 de ore. În stilul tipic Arnold & Son, mecanismul, tratat cu paladiu, este și el înnobilat. Pe el fiind prezente Côtes de Genève, poduri realizate manual, având colțurile fin polișate, tratamente cu fine circular graining, șuruburi albastre. De asemenea, rotorul, este și el tratat cu paladiu, supus unei „marchetării”, astfel obținându-se unul skeleton.

Toate, descrise mai sus, realizate in house la Arnold & Son, sunt montate într-o superbă carcasă de 44 mm diametru, creată din aur roșu de 18 carate, geam din cristal de safir anti-reflexie, pe ambele părți. Carcasa îi oferă mecanismului o protecție la apă de până la 30 de metri.

Ceasul este înnobilat cu o curea din piele, fie maro sau neagră, de aligator, cu o catarama clasica din aur rosu de 18 carate.

Golden Wheel, capodopera a casei Arnold & Son, este realizat într-o serie limitata de 125 de bucăți, toate realizate în aur rosu, având același cadran, singura fiind culoarea curelei, care face diferența, dar ce face Golden Wheel unic este complicația dead beat seconds, poziționat central, care nu mai plutește rapid „printre secunde” și direct pe diviziunile secundelor.

Sursa:

http://www.arnoldandson.com/home/instrument-collection/golden-wheel/golden-wheel-ref-1hvarm01ac120a.aspx#

The beauty and the machine

Pe francezul Jean Toutin, născut în 1578 la Châteaudun, Eure-et-Loire, Franța, nu îl pot încadra între cele două categorii ale blogului meu, una fiind cea de față, purtătoare a numelui de Watch personalities, iar cea de-a doua fiind Ars Gratia Artis.

Această prezentare necesită JavaScript.


Deși arta în email era născută cu sute de ani înaintea lui Toutin, acesta a dezvoltat o tehnică revoluționară a acestui tip de pictură, devenind unul dintre primii artiști ai portretelor miniaturale în email.

Toutin a descoperit că emailurile colorate, când sunt aplicate pe un strat suport dintr-un grund de email alb, tratat la flacără deschisă, nu se vor mai comporta ca un tot unitar, unindu-se, la cea de-a două expunere la foc deschis.

Vechea tehnică a emailului era aceea de a delimita culorile prin aplicarea unor mici benzi din aur ori prin creerea unor mici cavități și turnarea vopselelor în ele, astfel, când aveau să fie supuse tratamentului termic sa nu se amestece.

Aceasta tehnică, descoperită de Toutin, îi permite artistului să lucreze emailul precum ar lucra pe o pânză. De asemenea această utilizare a permis aplicarea unui număr mai larg de culori rezultând astfel, o mai mare precizie în realizarea detaliilor și posibilitatea punerii în operă a unor portrete miniaturale în email.

Deși este o tehnică laborioasă, aceasta a luat amploare în rândul curtenilor și a regalității franceze. Noua abordare, realizată de Toutin, a luat devenit cunoscută datorită ucenicilor și studenților străini, veniți din toată Europa, care i-au trecut pragul și au pătruns în tainele artei francezului.

Un real succes dobândit a fost în Anglia, datorită artizanilor elvețieni, ambii lucrând în email, Jean Pettiot, urmat apoi de fiul său Jean – Louis Petitot,  și Jaques Bordier, după studiile executate sub tutela maestrului Jean Toutin.

Dacă am discutat despre vechea tehnică a emailului și despre îmbunatățirea adusă de Toutin, de ce totuși îl încadrez în această categorie a personalităților din lumea tehnicii timpului!

Până la el, carcasele ceasurilor erau ponosite, simple „cuști” ale mecanismelor, unele având curajul împodobirii cu gravuri, dar datorită lui Toutin, aceasta a luat o amploare fără precedent.Carcasele ceasurilor erau extrem de elaborate, iar cererile nu au întârziat să apară, mai ales din partea Curții franceze și a regelui Ludovic al XIII-lea și a comenzii sale! Acesta dorea miniaturi emailate a fiecărui membru al familiei regale franceze, dar din păcate, nici măcar o singura operă nu a supraviețuit până astăzi!

Tehnica și renumele acestei abordări, a fost preluată de fiul lui, Henri Toutin, acesta din urma situându-se printre cei mai renumiți artiști ai aceste arte, alături de tatăl său și nume precum Jean Petitot, Pierre Signac și Charles Boit.

Făuritorul frumoaselor portrete miniaturale și a învelișuri pentru ceasurile secolului al XVII-lea a decedat , la vârsta de 66 de ani, la data de 14 Iunie 1644, la Paris, dar a lăsat posterității ușa deschisă către arta miniaturii, aplicând răbdarea și tehnica acestei arte la precizia și munca unui ceasornicar, chiar dacă nu a intrat în rândul acestora, prin însăși creerea de mecanisme ori piese de deținere a trecerii timpului, a reușit să rămână în analele istoriei acestei frumoase meserii.

Ballerine Enchantée

    ” Am visat că am fost balerină și mi-am petrecut întreaga viață dansând ușor, asemeni unui fluture”Anna Pavlova

Această prezentare necesită JavaScript.

Un vis al casei Van Cleef & Arples și-a ales drumul de la aceste cuvinte, pentru a creea o capodoperă, o capodoperă dedicată Annei Pavlova.

Încadrată în colecția „Poetic Complication”, ceasul, ori mai bine spus, scena reflectă strădania, munca și imaginația ceasornicarilor și a artiștilor Van Cleef & Arples.

Mica scenetă reprezintă o balerină în miniatură, sculptată în relief din aur alb și încrustată cu diamante.

Tutu-ul ei, creat într-o manieră transparentă și lejeră, realizat din două părți, fundalul din email în manieră champlevé, static, și partea dinamică, cea a indicatoarelor stilizate sub forma unor aripi de fluture și dau stropul de magie acestei opere.

„Aripile de fluture” indică orele și minutele la cererea purtătoarei prin apăsarea unui buton situat în jurul orei 8, respectiv în partea stângă fiind „încrustate” diamante pentru indicarea orelor, iar în dreapta fiind cele dedicate minutelor.

Fundalul acestei piese, un guilloché vălurit, de o nuanță violet, acoperit de mai multe straturi translucide de email Grand Feu îi dă o impresie de profunzime și strălucire întregului ansamblu. Toată scena este înrămată într-o carcasă din aur alb cu un diametru de 40.5. și este pusă în mișcare de un mecanism mecanic „le Bras en l’Air”, un modul Agenhor de la Jaeger LeCoultre.

Ceasul este încheiat cu o curea din piele albă, cu o cataramă clasică.

Închei și eu prin prezentarea acestei bijuterii printr-un clip:

Second by second

Istoria invențiilor ne rezervă surprize fascinante, uneori tumultoase, iar alteori greu de digerat, ca fapt real împotriva unei arhicunoscute premize false.

Această prezentare necesită JavaScript.

Asemeni articolelor antecedente din seria Watch personalities articolele: Selfwing și Shakespeare’s question, nu am să încerc să aduc argumente pro și contra nașterii unei invenții, ori să încerc să divulg un adevăr, care arareori îl putem cunoaște.

Nu că nu doresc avansarea problemei, ori cunoașterea reală a făptuitorilor, dar prefer ca tu, cititorule să cauți, eu, în schimb îmi postez o interpretare, deși, m-am gândit inițial ca sub-ramurile fiecărei mari categorii să fie o parte serioasă și concretă, dar istoria umanității nu lasă loc cuvintelor descrise mai sus!

Propun să trecem mai departe, poate nu a fost primul, dar istoria îl descrie ca primul ceasornicar inventator al cronografului.

Nicholas Mathieu Rieussec, vestitul ceasornicar francez, s-a născut la data de 20 Iulie 1781 în orașul Paris.

Deși a făcut primii pași în lumea orologeriei încă din frageda copilărie, îmbrățișând aceasta cariera în Île de la Cité pe strada Rue du Marché-Palu, nr. 14, nu se regăsește în lista Almanac du commerce de Paris pour l’an XIII din anul 1805, lista în care apar nume ale 190 de ceasornicari, printre care și ilustrul Abraham-Louis Breguet, dar își va face apariția 5 ani mai târziu.

La câteva zile după încoronarea lui Napoleon Bonaparte ca împărat, se naște primul său fiu, Joseph-Ferdinand, rezultat din căsătoria lui Anne Marie Delan cu Nicholas Rieussec. Acesta din urma devenind văduv la numai doi ani după nașterea lui fiului său, în anul 1806. Un an mai târziu Rieussec se căsătorește cu Marie Pierrette Flore Bourdin.

Cât despre cariera de ceasornicar, Rieussec a rămas în anonimat până în 1817, iar căderea lui Napoleon Bonaparte și ocuparea tronului de către un Bourbon, i-a facilitat lansarea spre postul de ceasornicar al Curții Regale franceze. Tot începând cu acest an, Rieussec își muta afacerea pe  Rue Notre-Dame-des-Petits-Champs, nr. 13, Paris.

Rieussec este numit ceasornicarul regelui la data de 13 Ianuarie 1817 printr-un comunicat:

” La aceasta dată: treizeci și unu ale lunii Ianuarie, 1817, Regele de la Paris, fiind pe deplin conștient de viața dreaptă, buna conduită morală a domnului Nicholas-Mathieu Rieussec și de reputația dobândită în cadrul profesiei sale de ceasornicar, dorește să îi ofere un semn de favoare și să îl onoreze cu protecția sa, Majestatea sa îi acordă titlul de ceasornicar al regelui. Acestea fiind spuse, domnul Rieussec se poate bucura de toate onorurile, prerogativele și alte beneficii ce ii aparțin. Majestatea sa dorește și intenționează ca el să poată folosi și să folosească sus numitul titlu la toate întâlnirile și documentele publice…”

Decada anilor 1820  a fost glorioasă pentru Rieussec, fiind și perioada marii lui invenții, care l-au înscris pe ceasornicar în analele istoriei. În 1821 își înființează compania „Rieussec” în Champ-de-Mars în Paris. Aceasta mutare îi oferă provocarea vieții lui: să încerce să contorizeze cursele de cai, nu doar pentru calul câștigător ci pentru toți cei aflați în cursă. Cursele de cai fiind decretate de către regalitatea franceză începând cu anul 1805. Promotorul acestei idei a fost fratele lui mai mare, Nicholas-Joseph, un membru de vază al societății ecvestre franceze si cel care a introdus primul caii de rasă in competitiile ecvestre.

În aceea perioadă multe personaje sus puse ale înaltei societăți franceze frecventau cursele de cai, inclusiv Nicholas-Mathieu Rieussec. Acesta s-a folosit de aceasta oportunitate pentru a creea primul cronograf, poate nu primul din istorie, ci primul care contoriza mai multe evenimente. Pe parcursul anului 2013, invenția primului cronograf din istorie, detronându-l astfel pe Rieussec, este Louis Moinet. Poate Rieussec nu a fost un prim constructor al cronografului, dar cel construit de el a fost capabil sa înregistreze mai multe evenimente, cum ar fi contorizarea tuturor cabalinelor înscrise în cursă.

Invenția creată de Rieussec a fost aprobată de către Academia Franceza de Științe la data de 15 Octombrie 1821, invenție testată și aprobată de către ceasornicarul Abraham-Louis Breguet și matematicianul și fizician francez Gaspard Clair François Marie Riche de Prony, membrii juriului consultat de Academia Franceză. Invenția a fost primită cu brațele deschise de către Juriul Curselor Ecvestre franceze. Juriu, care alături de Academie Franceza, au fost pionii principali care l-au ajutat pe Rieussec să obțină patentul cronografului pentru 5 ani, începând cu data de 9 Martie 1822.

Chiar Rieussec a propus numele cronografului, când a prezentat invenția cu o zi înainte în fața Academiei, astfel numele își are proveniența în limba greacă: Chronos, ce înseamnă timp și graf, care înseamnă a scrie, astfel Rieussec, împreună cu a sa invenție au fost cel care a scris timpul și istoria curselor ecvestre, chiar și după decesul lui din anul 1866

Stranger

Stranger in the Night, legendara melodie a lui Frank Sinatra, lansată în anul 1966, le-a pus ceasornicarilor de la Ulysse Nardin nota proaspătă pentru o creație magnifică: „Stranger”, astfel, timpul a fost transformat în muzică.

Această prezentare necesită JavaScript.

Ceasornicarii manufacturii Ulysse Nardin, au creat această capodoperă pentru BaselWorld 2013 și nu numai, mai ales pentru fanii Manufacturii Ulysse Nardin, care încântă și creează senzație cu ale sale complicații și instrumente măsurătoare de timp, asemeni lui Frank Sinatra.

Stranger, Nr. de referință: 6902-125, născut într-o manufactură cu o amplă tradiție în domeniul ceasornicăriei, încă din anul 1846,  manufactura ce poartă cu mândrie și astăzi numele creatorului sau: Ulysse Nardin.

Ceasul, o adevărată capodopera SF, ce se prezintă într-o carcasă din aur roz de 18 carate și un diametru de 45 mm, deține o estetică desăvârșită și o mecanică muzicală impecabilă, repetând, asemeni unei complicații „minute-repeater”, la fiecare ora, timp de 16 secunde, melodia lui Frank Sinatra, ori la cerere, apăsând un buton.

Această bijuterie, mecanico-acustică, a fost produsă într-un număr restrâns de 99 de bucăți, dovedind astfel că: esențele tari se țin în sticle mici.

Mecanismul, înglobat în carcasă, este o creație 100 % in-house Ulysse Nardin, o odraslă concepută dintr-un calibru UN-690, în care s-a făcut uz de tehnologia siliciului.

Inima aceasta, un mecanism automatic, pulsează energia aproximativ 48 de ore, indică, într-un mod analog orele și minute, dispuse central, secundele periferice și data, indicată printr-o apertură circulară, sunt situate în același cadran, în jurul orei 6, iar maiestuos, deasupra tuturor, tronează discul rotativ, asemănător cutiilor muzicale, cu ai săi pieptăni ce ascund până la ora exactă notele muzicale ale celebrei melodii cântate de Frank Sinatra.

Ulysse Nardin, a incorporat în aceasta nouă apariție simbiotică, două barilete, unul pentru indicarea timpului și datei, iar celălalt dedicat în întregime „cutiei muzicale”.

Carcasa, împreună cu geamul din cristale de safir, ce acoperă atât cadranul cât și spatele, permițând astfel vizualizarea muncii și tradiția echipei Manufacturii Ulysse Nardin, protejează mecanismul până la o adâncime de 30 de metri.

Ceasul își încheie maiestuos estetica și apariția printr-o curea din piele neagră ce se închide cu o încuietoare de tip deployant.

Pentru a vizualiza aceasta ultimă capodoperă semnată Ulysse Nardin, vă invit să accesați:

Longitude

La 4 Februarie 1749, o inima începe să bată în Ashton-under-Lyne, Anglia. Inima aparținea lui Thomas Earnshaw, unul dintre ceasornicarii implicați în lupta pentru longitudine, alături de John Arnold, John Harrison, Ferdinand Berthoud, precedat de Jeremy Thacker și Henry Sully.

Deși nu este recunoscut ca fiind primul constructor ori, adevăratul constructor al cronometrului marin, el, alături de alți mari doi ceasornicari: John Arnold și Ferdinand Berthoud, au fost cei care au construit altfel de mecanisme și eșapamente de cronometre marine, în bătălia longitudinii față de John Harrison. Totuși, Thomas Earnshaw, este recunoscut oficial ca fiind părintele cronometriei moderne.

Această prezentare necesită JavaScript.

În anul 1763, Thomas Earnshaw, devine ucenic în atelierul situat în High Holborn, nr. 119, Londra. Acest atelier aparținea ceasornicarului englez William Hughes.

La vârsta de 20 de ani, Thomas Earnshaw, își așterne prima cărămidă în clădirea vieții de familist. Acesta se căsătorește în anul 1769 cu Lydia Theakston, având cu ea patru copii.

După ce a învățat despre eșapamente, mecanisme de ceas și înnobilarea acestora din urmă, Earnshaw, și-a îndreptat privirea și gândurile spre cronometria marină a lui John Harrison. Astfel ca primii săi pași, în acest domeniu, încep prin anul 1780. Acesta, după ce a studiat îndelung realizările lui Harrison, a decis să regândească el însuși altfel eșapamentul. Reușește adaptarea eșapamentului, alegând o altă cale, față de eșapamentul montat pe pivoți, la modelele lui Harrison, Earnshaw, a ales pe cel pe arc, devenind astfel „spring detent”. Soluția, oferită de Thomas Earnshaw, a fost împărtășită, chiar de către el, celui mai bun prieten al său, respectiv ceasornicarul englez, John Arnold, care ulterior preia și reface astfel eșapamentul, obținând astfel un patent pentru el. Thomas Earnshaw a patentat „spring detent escapament” cu ajutorul financiar al lui Thomas Wright.

Începând cu anul 1783, Earnshaw, a decis ca, manufacturile, ori ceasornicarii independenți care doreau să folosească eșapamentul, gândit și patentat de el, să plătească o guinee, plus marcarea mecanismelor cu „Wright’s Patent”.

Unul din cronometrele construite de Thomas Earnshaw ajung în mâinile lui Nevil Maskelyne, astronom al Curții Regale Britanice, care prin urma unor teste minutioase îi recunoaște valoarea lui Earnshaw și îl încurajează să își continue munca.

Drept rezultat al răspunsului lui Nevil Maskelyne, acesta a reușit să se integreze în societatea Royal Greenwich Observatory, primind comenzi pentru reparații de ceasuri, apoi fiind comisionat să creeze un regulator pentru noul Observator din Armagh.

În anul 1792, Thomas Earnshaw preia afacerea maestrului său, William Hughes, în urma decesului acestuia, moarte survenită în luna Noiembrie. Începând din acest moment acesta își semnează deja lucrările, realizând cronometre după propriul plan, până la retragerea lui în anul 1815, în favoarea fiului său Thomas.

Cronometrele create de Earnshaw au însoțit câteva expediții maritime, printre care amintim de cele ale căpitanilor: William Bligh, în Tahiti Matthew Flinders, în Australia, Robert FitzRoy, iar printre cursele inteprinse de FitzRoy se numără cea în care a participat naturalistul englez Charles Darwin.

Între timp, The Board of Longitude, testează cronometrul creat de el, alături de cel creat de John Arnold, astfel Thomas Earnshow este decorat și premiat cu 2500 de lire, dar problema legată de construirea invenției, mai ales a spring detent-ului, îi va fi recunoscută de abia peste 7 ani.

La data de 1 Martie 1829, Thomas Earnshaw, se stinge din viață, pe Chenies Street, Bedford Square, Londra, dar continuă să trăiască și astăzi prin spiritul cronometriei moderne și prin placa albastră comemorativă din High Holborn, nr. 119, Londra.

Bals de Légende

O minte creativă și nesecată, ce înnobilează gingașele mâini ale sexului frumos, dar și mărețele și neobositele mâini ale ceasornicarilor de la Van Cleef & Arples, fac din instrumentele de măsurat timpul, dedicate urmașelor Evei, adevărate definiții ale frumosului.

Această prezentare necesită JavaScript.

Am mai discutat în trecut despre o altă capodoperă semnată Van Cleef & Arples, denumită: Pont des Amoureux.

Colecția de față, o îmbinare excepțională de pietre și metale prețioase cu mecanisme de ceas extrem de complexe și un rezultat artistic desăvârșit și creativ, poartă numele colecției Lady Arpels. Ceasurile, create de Van Cleef & Arpels, au depășit statutul clasic al indicării orelor și minutelor, mai ales în colecția Poetic Complication™, din care face parte și colecția prezentată în imagini.

Ceasurile din această colecție trec dincolo de regulile esteticii și aspectului tehnic și aplică romantismul clasic al poveștilor cu faimoasele baluri ale secolului XX, idealizând astfel trecerea îndelungată și ireversibilă a timpului. Van Cleef & Arpels, comemorează astfel faimoasele baluri, prin lansarea în ediție limitată a patru ceasuri, înscrise în colecția Lady Arpels a Poetic Complication™.

În interiorul acestor ceasuri, bate o inimă specială, un mecanism automatic ” 24 h Poetic Complication” născut dintr-un mecanism Piaget 800P, încorporat și în alte ceasuri ale colecției, ce deține o respectabilă rezervă de energie de 60 de ore și 21.600 vibrații pe oră. Mecanismele sunt învelite într-o carcasă de 38 de mm, în cazul de față fiind două tipuri: din aur roz și aur alb, de 18 carate.

Toate cele patru ceasuri au o apertură generoasă în partea superioară, ornată cu o marchetărie desăvârșită, ca o prelungire, pe restul cadranului. În interiorul aperturii, se află un disc rotativ din aur de 18 carate, gravat manual, ce se are o rotație completă în 24 de ore. Pe discurile rotative sunt prezentate celebrele baluri ale secolului trecut, prin gravuri din aur, marchetărie din mother of pearl, dar și alte materiale, precum: onyx sau sticlă aventurin. Mecanismul încet, ce rotește discul rotativ, asigură o altă priveliște purtătoarei, dea-lungul întregii zile.

Primul ceas descris, într-o carcasă din aur roz, ornată, pe bezel și remontoar, cu diamante, descrie celebrul bal, ținut la Palais d’Hiver din Sankt Petersburg, Rusia, susținut de Țarina Alexandra în anul 1903. Ceasul cu apertura generoasă, în care sunt încadrați dansatori din aur roz de 18 carate, pe un fundal al orașului Sankt Petersburg, susținută de o marchetărie cu motive florale, desăvârșită, aplicată pe un fundal albastru marin, ce amintește de culoarea fațadei celebrului palat. Ceasul este finisat cu o curea din piele de aligator albă.

Următorul ceas, ce prezintă orașul New York, denumit Black & White, prezintă tema balului Alb – Negru susținut de autorul Truman Capote în anul 1966. Ceasul, cu a sa carcasă din aur alb de 18 carate, înglobează dansatorii din aur alb, cu o marchetărie ce aduce aminte de Art-Deco și clădirea Chrysler. Ceasul este finisat cu o curea din piele de aligator neagră, iar bezelul și remontoarul sunt înnobilați cu diamante.

Cel de-al treilea ceas prezintă balul susținut, în Paris, Franța, la comemorarea autorului Marcel Proust, la 100 de ani de la nașterea sa, ținut în anul 1971. Carcasa din aur alb, cu bezelul pavat cu diamante, adăpostește discul cu ai săi dansatori din aur alb, gravați pe un fundal ce prezintă orașul Paris. Iar în partea inferioară, marchetăria înnobilează ceasul cu trei frunze de acant pe un fundal verde. Mica scenetă este susținută pe mâna sexului frumos, printr-o curea neagră din piele de aligator.

Ultimul ceas, nu cel din urmă, are ca tematică Bal du Siècle din Veneția, Italia, susținut în anul 1951. Ceasul, cu puternice tonuri de roșu și albastru, are o carcasă din aur roz, pe circumferința căreia diamantele își reflectă lumina spre mica scenetă din apertura cu ai săi dansatori din aur roz pe fundalul închis al Pieței San Marco din Veneția. Marchetăria face tranziția celor două tonuri închise. Finisajul ceasului este realizat printr-o curea neagră din piele de aligator.

Interpretarea poetică a celor patru ceasuri și tematica baluri conduce la o reală reușită a Van Cleef & Arpels, spre calitate, spirit artistic și relevanțe istorice. Toate cele patru ceasuri, adevărate opere de artă ce au îmbrățișat arta marchetăriei, uitată în negurile istoriei, reușesc să adauge un pic de magie purtătoarelor.

La final, închei cu un clip splendid realizat:

A worthy man ennobles himself

Ferdinand Adolph Lange, omul care se mulează perfect proverbului: „Omul sfințește locul„. A. Lange, probabil cel mai respectat om, înainte de a fi unul dintre cei mai respectați ceasornicari din istoria acestei arte.

Această prezentare necesită JavaScript.

Deși, nu se poate spune ca a avut o copilărie fericită, acesta a reușit, poate printr-o încăpățânare, care îl va urca pe A. Lange pe noi culmi. Născut în regiunea Dresda, mai exact în sătucul de atunci, Glashütte, fiu al armurierului Samuel Lange, un bărbat aspru și violent. Datorită acestui caracter, al tatălui, mama lui Ferdinand, îl părăsește pe Samuel Lange  la scurt timp după nașterea mărețului ceasornicar, 18 Februarie 1815.

Poate numele de Ferdinand Adolph Lange nu ar fi fost păstrat în istorie, dar decizia de a încerca, chiar soldată cu o reușită, a familiei de al plasa în ucenicie, sub atenta observație a ceasornicarului Johann Christian Friedrich Gutkaes, a reușit să îl lanseze în fascinanta lume a horologiei. Contactul dintre Gutkaes și A. Lange a fost neașteptat, maestrul fiind foarte impresionat de capacitatea și ambiția de nestrămutat a tânărului Ferdinand, care nu dorea doar să rămână un ceasornicar anonim din Dresda, ci să meargă mai departe. Ferdinand începuse să ia cursuri de ceasornicărie, englezească și franțuzească, susținute la noul colegiu tehnic, lucru care a înfiripat în inima și mintea lui să aleagă drumul spre aceste două țări, pentru propria perfecționare.

În anul 1837, la trei ani după finalizarea uceniciei, Ferdinand A. Lange își face bagajele, în care va exista și o carte, și își îndreaptă pașii spre cele mai renumite centre ale orologeriei, purtând cu el o scrisoare de recomandare din partea mentorului său: Friedrich Gutkaes. Prima oprire a fost Paris, Franța, unde o obținut o slujba sub tutela lui Josef Thaddäus Winnerl, un renumit ceasornicar și constructor de cronometre.

Urmând aceasta cale, Ferdinand A. Lange, a ajuns în trei la stadiul de maestru ceasornicar. După obținerea acestei titulaturi, acesta alege drumul spre Anglia și Elveția, părăsind astfel postul ocupat în echipa austriacului Winnerl.

În tot timpul acestei călătorii de inițiere, Ferdinand A. Lange, a scris în carte tot ce a învățat în decursul acestei drumeții prin înaltele sfere ale horologiei, iar în prezent aceasta carte are statut de biblie în compania A. Lange & Söhne, iar multe dintre criteriile și rezultate, ale muncii lui Ferdinand A. Lange, sunt și astăzi în picioare în operele create de ceasornicarii casei Lange.

Tot în timpul acestei călătorii inițiatice, Ferdinand A. Lange, a considerat, devenind literă de lege al noii companii, sistemul de măsurare bazat pe milimetrii, ca bază de creație. Acest sistem, a mai fost gândit în același timp și de către un alt ceasornicar renumit, Antoine LeCoultre, despre care o sa vorbim! Lange nu considera metoda orară ca bază de reper, mult utilizată și acceptată în acea perioadă, astfel s-a întors la premizele lui Gutkaes, iar în 1842, Ferdinand A. Lange se căsătorește cu fiica acestuia, Charlotte Amalie Antonia. Astfel, acesta ajunge să cârmuiască alături de mentorul său, Friedrich Gutkaes. Datorită noului sistem metric, bazat pe milimetrii, Gutkaes și Lange, au devenit rapid cautați, datorită ceasurilor și instrumentelor de măsurat astronomice. Multe dintre aceste instrumente au ajuns la multe observatoare din diferite tari, iar unul, special, Regulatorul Nr. 32, era ceasul ce dădea ora exactă a Elveției timp de 60 de ani, în prezent aparținând patrimoniului Geneva Musée d’Histoire des Sciences.

În anul 1844, Ferdinand Adolph Lange, trimite o scrisoare guvernatorului Saxoniei, von Weissenbach, în care solicita suport pentru proiectul său din Glashütte: „Am reușit să combin frumusețea ceasurilor elvețiene cu rezistența și precizia pârghiei mecanismului englezesc

Foarte multe scrisori, petiții și discuții au fost trimise/purtate, pentru proiectul legat de micul sătuc de la S de Dresda din Ore Mountains. În acest loc, uitat de lume și sărăcit, A. Lange și-a îndreptat privirea. Datorită insistentelor sale, în 1844, A. Lange a primit acordul de a crea o fabrică de ceasuri în Glashütte. Acordul a venit din partea Ministerului Saxon de Interne din Dresda, care consta în 6 700 de taleri și alți 1 120 de taleri pentru unelte. Datorită uceniciei de cinci ani, a unor ceasornicari, A. Lange a preferat să angajeze sub patronajul său: 1 asistent de pictor, 12 împletitori de coșuri, 4 servitori, 1 fermier, 1 miner și un lucrător viticol. Câțiva, dintre cei aleși, nu au reușit să rămână alături de A. Lange, dar cei ramași, au devenit forța de elită a lui Lange, ulterior, aceștia devenind 30 la număr. Inițial, A. Lange, a suferit de angajarea unor oameni fără experiență, mai ales a cumnatului său: Adolf Schneider.

Se spune că, Ferdinand Adolph Lange, a investit tot în aceasta mică afacere: toată averea sa, viata familiei sale și a lui însuși, conform relatărilor fiicei sale: Emma. Dar, curând, ideile lui Lange au luat formă, angajații lui au fost îndrumați spre specializări, mai degrabă, decât cunoașterea fabricării unui ceas de la 0. Aceștia au devenit experți în:montarea de rubine, creerea de: șuruburi, roți zimțate, barillete, balansiere, arătătoare, carcase, gravuri. Toate aceste perfecționări au condus micul sat sărăcăcios, Glashütte, într-unul prosper, iar ulterior, datorită creeri unei școli de ceasornicari, acest sat devine, un important centru al ceasornicăriei mondiale, alături de Elveția, Anglia și Franța. Școala a fost înființată în anul 1878, de către Moritz Grossmann, la 3 ani după moartea lui Ferdinand Adolph Lange.

La moartea acestuia, 3 decembrie 1875, A. Lange, nu a lăsat doar o afacere prosperă, dar și numeroase premii de prestigiu internațional descendenților și o economie înfloritoare unui sătuc sărac.

În prezent, cartea lui de note și invenția plăcii 3/4 sunt la loc de cinste în Manufactura A. Lange & Söhne, iar spiritul lui se regăsește încă în cadrul companiei, prin urmașul său Walter Lange, care a renăscut manufactura din cenușă.

The landscape of the moon

Această prezentare necesită JavaScript.

Luna, satelitul natural al Terrei, un corp fascinant, pudic, mitic, splendid, ce fascinează cerul și mințile umane. Acest corp selenar, format acum 4.527 ± 0.010 miliarde de ani, este satelitul natural al Pământului, ce acționează asupra acestuia din urmă, interacționând gravitațional. Luna înconjoară planeta noastră în 29,52 zile, arătând aceeași față locuitorilor ei, doar umbra pământului o face sa pară altfel. Poate datorită acestor intervenții, monotone, repetitive, viața a fost posibilă pe planeta noastră, cine știe? În prezent, viata umană, datorită societății contemporane, aproape nu mai este capabilă să observe fluctuații acestui astru, deoarece ziua și noapte nu mai au aceeași forță asupra noastră.

Satelitul nostru, Luna, a fascinat umanitatea de lungă vreme, acestui astru fiindu-i închinate ode, poezii, picturi, cântece, dar nu numai partea artistică și melancolică, ci și pe partea științifică, unde ceasornicarii au început competiția pentru aceasta complicație, denumită fazele lunii. O complicație deloc simplă, tocmai datorită acestei umbre, aruncate de planeta noastră, spre a o învelii. Această repetiție are nevoie de o intervenție și construcție specială. La o astfel de provocare s-au înhămat și ceasornicari nemți de la Schaumburg Watch.

Aceasta companie tânără, Schaumburg Watch, fondată în anul 1998, are deja o întreagă colecție dedicată acestei complicații romantice, denumită MooN. Această colecție se dorește a fi un high-tech al complicației: „fazele lunii, ducând la superlativ aceasta complicație. La unele modele, luna își înfățișează adevărata față, fiind posibilă vizionarea acestei fețe și în timpul nopții. Luna fiind înfățișată cât mai realistic posibil.

Ceasornicarii, de la Schaumburg Watch, se laudă, poate și datorită experienței lor și cercetărilor în acest domeniu, ca fiind printre cei care realizează aceasta complicație foarte precisă, aproape la fel de precisă ca un cronometru. De fapt, acesta este și telul companiei Schaumburg, să obțină cel mai precis cronometru cu fazele lunii automatic.

Ceasul prezentat, aparține, cum am menționat și mai sus, colecției Perpetual MooN, și se numește Moon Landscape, dorindu-se a fi o împletire între știința fazelor lunii și artă. Artă, datorită depășirii stadiului de fotografie a feței lunii, la gravură manuală, pe întreg cadranul, ca o aducere aminte a filmului franțuzesc, apărut în 1902, „Le Voyage dans la Lune„. Cadranul, o lucrare veritabilă din argint, dovedește capabilitatea ceasornicarilor de la Schaumburg.

Carcasa, construită din oțel șlefuit, mată, cu un diametru de 43 de mm, înglobează cadranul spectaculos al ceasului cu un geam din cristale de safir. Geam, prin care sunt vizibile funcțiile: ore, minute, dată și printr-o apertură, fazele lunii, o lună creată alegoric. Orele sunt indicate prin gradație punctiformă, ce amintește de forma sferică a lunii, iar data, ce înconjoară cadranul, este indicată printr-un arătător șerpuit ce se termină cu o mică stea în vârf. Carcasa, robustă, protejează cadranul și mecanismul, până la adâncimi de maximum 50 m. Tot printr-un geam din cristale de safir, permite vizualizarea mecanismului automatic elvețian SW 11, finisat cu perlage, iar rotorul fiind tratat cu Côtes de Genève și tratat cu rodiu, asemeni mecanismului.

Ceasul este finisat cu o curea din piele neagra, ce se închide cu o cataramă tip Ardillon din oțel.

Estetica și precizia creată de ceasornicarii de la Schaumburg Watch, deși o companie puțin cunoscută, merită admirația lucrului nemțesc, bine făcut, ce a trecut barierele comunului. În prezent, Casa Schaumburg, mai deține încă două nume, unul creat special pentru iubitorii sportului, mai ales cel extrem și scufundări, prin compania Nauticfish și compania N.B. Yäeger, o companie dedicată aeronauticii si ceasurilor de aviator.