BunnySutra

Swatch Bunnysutra STGK 101

Această prezentare necesită JavaScript.

O istorie curată a erotismului în ceasornicărie, nu am găsit, unii spun că acestea au apărut la sfârșitul sec XVII (?), odată cu apariția mecanismului „minute-repeter”, care a făcut posibilă mișcarea unor mici figurine, să se creeze mici scenete.
Manufacturate prima data în Anglia acestea erau numite „conversation watch”, care serveau drept metodă de agățat. In Geneva se spune că, familiile bogate, cumparau un astfel de ceas și îl puneau în coșul de nuntă pentru mireasă. Dar aceasta modă a fost repede eradicată de religie, atât Anglicanii, cât și Calviniștii. Acest lucru nu s-a datorat faptului în sine, nu eros avea vină, ci doar a artiștilor, care în 1817 au creat ceasuri erotice reprezentând preoți, călugări și maici (hhttp://watchismo.blogspot.com/2009/09/you-dirty-horologist-hardcore-erotic.html). Alții spun că acestea au apărut undeva la începuturile sec XIX-lea, tot ca un obiect de agățat, aceste era arătat de către domni, doamnelor ori domnișoarelor, care le atrăgeau privirile, acestea se uitau la ceas, dar scenele erotice nu erau la vedere, iar când apăreau, femeile, ori fugeau țipând, ori rămâneau să privească. Asa își alegeau ei femeia, fie că vroiau o pudică, fie o libertină.
Cel mai cunoscut creator de astfel de ceasuri a fost Henry Capt, iar astăzi, cei mai faimoși sunt Blancpain și Svend Andersen.
Deși Swatch, nu are o tradiție în materie, chiar dacă este un ceas mai mult comic decât erotic, îmi pare rau doamnelor și domnișoarelor să vă anunț că este singurul ceas erotic pentru dame. Păcat că Eros nu și-a băgat coada și în această latură.
Ceasul este unul pământean, nu se regăsește în categoria ceasurilor bijuterii ori complicații.
Ceasul face parte din colecția touch și se numește Swatch Bunnysutra – STGK 101, fiind  din colecția toamnă-iarnă 2004. Carcasa este din plastic semitransparent, cu un diametru de 40 mm. Cadranul reprezintă câteva poziții sexuale, protagoniștii fiind 2 iepuri albi. Orele sunt reprezentate prin gradație punctiformă, ora 12 fiind mai mare. Indicatoarele pentru ore și minute sunt albaste, cu luminova, poziționate central. Ceasul are o rezistentă la apă de 30m. Mecanismul este pe ETA swiss quartz, baterie QCR2025.
Cureaua este din plastic, cea de la ora 12 fiind albastră cu un desen reprezentând iepurele mascul, iar cea de la ora 6 este roz, reprezentând femela.

Anunțuri

Nașterea eroticului renascentist

Se spune că frumusețea a urcat pe noi culmi, odată cu apariția Renașterii, majoritatea criteriilor de frumusețe fiind reluate din antichitatea greacă ori romană, spre nedumerirea unora, care mai cred încă în basme cu Feți Frumoși și Ilene Cosânzene, să lăsam Evul Mediu la o parte.

Această prezentare necesită JavaScript.

După părerea mea, Sandro Botticelli, a caracterizat cel mai bine frumusețea sexului frumos, chiar dând o buna definiție vizuală asupra reprezentantelor lui Venus, cel puțin în tabloul de față.

Pictura de față, este, probabil, cea mai cunoscută operă de artă, la nivel mondial, indiferent că nu se știe autorul, ori semnificația.

Nașterea lui Venus, asta este numele picturii, a fost creația pictorului renascentist mai sus numit, la comanda lui Lorenzo și Giovanni di Pierfrancesco de Medici, pentru vila lor din Castello, creată în perioada 1482 – 1485. Pictorul trăind 65 de ani, între anii 1445 – 1510.

Spre dezamăgirea multora, tabloul, la fel și titlul ales, este doar o sugestie de nud, în el apărând doar doi sâni, dar sub o privire mai atentă se pot observa substraturile gândirii, nu neaparat a hainelor, lui Botticelli.

Deși grecii, ca doar de la ei poți spune că a plecat erotismul, ulterior romanii preluând ideiile, uitate în perioada negurii Evului Mediu, erotismul a fost redescoperit de renascentiști, deși blamați, pentru goliciunea trupului, aidoma lui Michelangelo, pictor care a pictat împreuna, dar separat, cu Botticelli la Vatican. Erotismul, de fapt nudismul, pe care Michelangelo Buonarroti, a șocat prezența prelaților catolici, la dezvelirea Frescei, Judecata de apoi, a fost atât de tulburătoare, încât artistul a fost acuzat de obscenitate, imoralitate și, nu în ultimul rând, blasfemie. Fresca, de fapt, doar organele genitale ale personajelor, au fost îmbrăcate cu frunze de viță de vie, conform campaniei pornite de Cardinalul Carafa, „creatorul de moda” fiind, nimeni altul, decât un elev al lui Michelangelo: Daniela da Voltera, dar să revenim la ale noastre oi.

Erotismul lui Botticelli pleacă de la standardul de frumusețe, de la proporțiile trupului lui Venus, la însăși privirea provocatoare, dar suavă a acesteia. Artistul a pus accent pe o învăluire a erotismului, un mic ocoliș subtil.

La o privire atentă poți observa, că pictura este dinamică, Botticelli aplicând a III-a nota de erotism, după goliciunea trupurilor, frumusețea, proporția si privirea, mentionate mai sus. De ce tocmai vântul? Direcția lui pleacă spre Venus, încercând să o descopere privitorul, dar și încercând să sustraga din mâinile femeii din dreapta, vălul, doritor de atingerea trupului gol.

Dar, însuși, nașterea, însuși prezența subtilă a vulvelor din pictură, trece un pic în favoarea erotismului. Vulvele fiind doar create în mod subiectiv din vălul din mâna dreaptă a femeii, dar si din parul, dispus chiar in zona de „rusine” care se doreste acoperită.

Dar toate aceste detalii îți sunt stopate de privirea galeșă a zeiței frumuseții.

Recunosc, sunt un pic, poate mai mult, frustrat, în privința artei nudului, poate, să zicem, mergând mai departe, azi vroiam să postez altceva, o comparație între erotismul accentual dintr-o schiță a lui Leonardo da Vinci vs artistul Tiago Pimentel cu seria lui Meat Lovers (vezi:http://deformedpuppies.blogspot.com/2011/03/meat-lovers.html), dar am renunțat, oricum, astăzi erotismul este doar un lucru cotidian și banal, indiferent, nerafinat, fără subtilități, doar un lucru brut, promovat de media, muzica și filme de prost gust.

Blancpain Le brassus Erotic Minute Repeater Caroussel

Această prezentare necesită JavaScript.

Blancpain a fost fondată în 1735 de Jehan-Jacques Blancpain, casa având un puternic slogan pe tema asta:”Încă din 1735, nu a existat niciun ceas cu quartz Blancpain, și niciodată nu va fi.” Fapt care a dovedit ai aduce în fruntea caselor de horologie. Despre realizările lor în materie de holorogie se pot spune multe, dar ei, față de alte case, au creat un cult pentru ceasurile erotice. De fapt, ei au readus la viață spiritul lui Eros în ceasornicărie, prin formidabile gravuri și scenete erotice.

Câțiva ar spune că această „artă” din orologie, este de fapt pornografie. Însuși Jean-Vincent Huguenin, maestru gravor de la Blancpain a fost un pic, să spunem, deranjat de astfel de afirmații, afirmând la randul lui:” Dar ei se înșeală, aceste piese sunt piese de artă, chiar dacă sunt arte aplicate!” Datorita lui, la începutul anilor ’90, ceasurile erotice au renăscut din cenușă.
Ceasul de care o să vorbesc mai jos, a fost prezentat de cei de la Blancpain la
BASELWORLD 2011 și se numește Le brassus Erotic Minute Repeater Caroussel, care se prezintă într-o carcasă rotundă, realizată din aur rose de 18 carate, cu un diametru de 45 mm și o grosime de 16.55 mm.
Partea frontală este protejată de un geam din cristale de safir, iar pe partea din spate se află un muzician cu un arcus în mână, stând în spatele unei muze goale.
Cadranul este alb, numerele romane fiind aplicate, din aur, la fel ca și indicatoarele pentru ore și minute. O atenție deosebită o are apertura din jurul orei 6, unde se afla mecanismul karussel.
Mecanismul este un manufactury-made, automatic, calibru 22, integrat un dispzitiv minute-repeter, echipat cu un cathedral gongs. Calibrul este executat din 417 piese individuale, incluzând 47 de rubine, și cu o rezervă de energie de 65 de ore.
Ceasul este cuplat la o curea maron din piele de crocodil.

Biblioteca din deal

España Library – arhitect Giancarlo Mazzanti

Să încep cu un banc vechi, dar bun: ” Niște reporteri de la TVR merg într-un sat pentru a face un reportaj, cum își petrece baciul Ion ziua. Aceștia îl roagă să spună ce face în cursul zilei:

– Da păi, de dimineață mă scol, și trag un pahar de palincă…

– Stai bade, nu dă bine la televizor, dacă află țara întreagă de la ce ora bei, zi și matale că citești ziarul!

– No, atunce…, dimineața mă scol, cetesc ziarul. După aceea dau la porc să mânce, după care mai cetesc încă’un ziar. Până la prânz trudesc în atelier, în care timp, cetesc vro’ două-trei cărți, La masă mai cetesc vro’ două reviste, iar sara adun iosagul de pe câmp, după care urmează presa de seară. După cină mă duc la biblioteca satului cu pretenii, iar la 10, când inchide la bibliotecă, merem toți la Costel, că el are tipografie!”

Numai că temeliile bibliotecii de mai jos sunt altele:

Această prezentare necesită JavaScript.

Biblioteca este situată pe dealurile afectate de violența anilor ’80, violențe datorate traficului de droguri, și cartelurilor care operau în orașul Medellin, Columbia. Acesta a fost o parte a programului de relansare socială. Program lansat de guvern, pentru a da oportunitate sociala și economică populației.

Dar cladirea, pardon, cladirile, sunt de fapt 3 corpuri, care adăpostesc, sub un volum unic: o bibliotecă, un auditoriu și administrația. Toate aceste corpuri, lasă oamenii să participe, făcând o construcție compactă, dar autonomă individual, flexibilă și închegată.

Arhitectul a dorit o integrare în zonă, în relieful abrupt, care este un punct geografic, bine cunoscut în zonă, un reper fascinant, cu o bună perspectivă, dar cu un trecut murdar.

Cele trei „pietre” extrudate din munte, au devenit un loc de adăpost al minții, dar și un depărtător al perspectivei, permițând vizitatorilor, aflati la baza „pietrelor” sa observe intreg arealul de pe un platou, situat pe aproape toată suprafață terenului.

Interiorul a fost creat ca o povestire ramă în ramă, fiind detașat de coajă, dar la fel de agățat ca un făt de a sa mamă. Totul în interior este limpede și clar, curat, parcă prea modernist, dar cu o tenta mai umană decât modernismul lui Walter Adolph Gropius, mai caldă, dar vast, aproape agorafobic, utilizatorii parând niște pelerini al marelor catedrale gotice.

Surse fotografii: http://www.archdaily.com/2565/espana-library-giancarlo-mazzanti/

Diamond Fiction de la Tag

Haute Couture Collection pe mâna Umei Thurman.

Această prezentare necesită JavaScript.


TAG Heuer sunt foarte experimentați, nu numai in producția high-tech a ceasurilor sport și în cronometratea majoritatii evenimentelor prestigioase din sport, dar brand-ul, de asemenea se mândrește cu o colecție grațioasă pentru sexul frumos.
Una dintre cele mai renumite linii de TAG Heuer concepute pentru femei este numit Haute Couture Collection, care cuprinde capodopere futuriste, create exclusiv din diamante.
Diamond Fiction
Diamond Fiction este cel mai distins model din colectia Haute Couture, cei de la Tag Heure reușind să combine tehnologia cu bijuteriile de înaltă clasă.
Compania a creat doar trei modele exclusive, fiecare ceas fiind estimat la 100.000 Euro. Ceasul de lux are o brățară roșie de satin acoperita cu 879 diamante Top Wesselton și ascunde o inovație uimitoare – display-uri digitale prin diamante. O simplă apăsare a unui buton este suficientă pentru a vă bucura de schimbarea magica a culorii diamantelor.

Dama dă bine 2

Dacă în Dama dă bine (vezi: https://vondigto.wordpress.com/2012/03/21/dama-da-bine/), am vorbit despre pictură vs fotografie, astăzi am să vorbesc strict despre sculptură.

Această prezentare necesită JavaScript.

Cândva, în 1877, profesorul  lui Constantin Brâncuși, Auguste Rodin, a expus statuia „Vârsta de bronz”, detractori ii reproșau atunci faptul că și-a mulat personajul pornind de la un model viu. Un reproș groaznic menit să-l descrediteze pe artist tratându-l drept falsificator.

Dar încă din anii ’60, criteriile s-au schimbat. Astfel releveul formelor de pe un model face parte din concepția artistică a lui Duane Hanson. Ca și Rodin, el caută esențialul care, pentru el, rezidă în fenomenul direct observabil în cotidian are drept element tipic. El „regizează” o atitudine caracteristică și apoi face un mulaj al corpului modelului cu benzi gipsate. Toarna apoi poliester în acest mulaj de gips și îl întărește cu fibră de sticlă, cu saruri și vopsele, iar după aceea adaugă o perucă, haine și accesorii.

În Europa, o gospodină cu bigudiuri pe cap și cipici în picioare împingând un cărucior de magazin ar parea un lucru cel puțin neobișnuit; In S.U.A., un asemenea personaj face parte din aparițiile obișnuite într-un supermarket. La o primă privire spectatorul nu își dă seama dacă are în față o operă de artă și nu o persoană în carne și oase; în general, el trece printr-un moment de incertitudine, un șoc și o stare de stupefacție.

Pentru Aristide Maillol, problema principală este cea a dimensiunilor și a formelor. El sculptează pornind de la modele vii, cu scopul de a creea alegoria unui nou tip de femeie, pornind totuși de la arta antică.

Niki de Saint Phalle creează cu ale sale Nanas simbolul femeii vesele, emancipate. După ce a văzut Venus din Willendorf – o sculptură datând cu 21 000 de ani i.en- și a constatat cu surprindere asemănările cu propriile sale sculpturi, ea își consideră Nana drept un personaj matern atemporal, independent, bun și fericit, aparținând unei epoci matriarhale.

Prin contrast, Hanson se preocupă direct de om în realitatea sa cotidiană. În timp ce maestrul său George Segal (artistul) consideră mulajul în gips drept un mijloc de distanțare și de alienare, Hanson năzuiește să rămână cât mai aproape cu putință de realitate, fără totuși a inventa sau a exagera ceva.

De urmărit fotografiile: prima este a lui Auguste Rodin, următoarea este a lui Duane Hanson, grupul statuar este al lui Aristide Maillol, urmatoareă este a lui Niki de Saint-Phalle, iar ultima este a lui George Segal.

A fresh design for a superb timepiece

PanoMaticLunar, un ceas proaspăt, lansat la Baselworld 2012 de horologia Glashütte Original.

Această prezentare necesită JavaScript.

Horologia, ar fi putut fi doar creația elvețienilor, dar, horologiile s-au născut și in pădurile din Germania de Est, mai precis în localitatea Glashütte. În acest oraș minier, s-au născut cele mai renumite horologii europene, din afara Elveției și anume: A. Lange & Söhne, despre care am mai vorbit( vezi: https://vondigto.wordpress.com/2012/02/21/a-lange-shone-petite-lange-1-pentru-dame/), iar, în urma unor probleme, la casa A Lange & Söhne, din perioada 1914-1918, în 1921, a luat naștere un alt top brand: Glashütte Original, ambele mărci fiind la aceeași înălțime cu: Jager LeCoultre, Breguet, Patek Philippe, acestea fiind brand-uri consacrate swiss-made. Alte branduri de horologie născute în acest oraș, cu o populație de 5 000 de locuitori, se mai numără: Union Glashütte, fiind egal, ca brand cu Longines, Tissot, ori Certina, la fel și KronSegler, o alta marcă a orașului Glashütte, fiind cam pe aceeași treapta cu Union Glashütte (majoritatea sunt chiar cooptate in marele grup: SwatchGroup, fondat de Nicholas Hayek, mai putin A. Lange & Söhne și KronSegler) și mai puțin cunoscuta marcă Mühle Watches Glashütte, o horologie închinată nauticii, dar să revenim la oile noastre de la Glashütte Original, cu prezentările de la BaselWorld 2012.

Printre ceasurile prezente la BaselWorld, s-au putut zării și trei noi versiuni ale PanoMaticLunar al ceasornicariei nemțești, Glashütte Original, acestea fiind:90-02-42-32-05; 90-02-43-32-05 si 90-02-45-32-05. Designerii companiei, făcând ceasurile într-o carcasa cilindrica sensibil mai mare, și un bezel mai subțire, față de precedentele modele.

Linia design-ului pentru Pano, este, deja o bine cunoscută semnătură asimetrică, pe cadran. Ceasul fiind împărțit în două părți inegale pe verticală, în zona din stânga fiind plasate două cadrane circulare intersectate, unul mai mare pentru ore și minute, cu indecși marcați prin diviziune liniară, realizați din aur rose, rodiu ori inox și secundarul, fiind aplasat în cel de-al doilea cadran.

În partea dreaptă fiind amplasate binecunoscuta apertură, ori panorama, asupra datei, situată între orele 4 și 5, iar cea pentru fazele lunii fiind amplasată între orele 1 și 3, astfel fiind respectate proporțiile regulii de aur, fiind legate printr-o strânsă armonie estetică.

Inima ceasului, este un mecanism in-house, 90-02, cu 47 de rubine, mecanism automatic,  cu o rezervă de energie de 42 de ore. Mecanismul fiind vizibil prin geamul de safire din spatele ceasului.

Cureaua ceasului este realizată din piele de aligator din Louisiana, dar poate fi de asemenea asortat cu o brățară metalică sau din aur rose.

În plus, un clip in care sunt prezentate modelele celor de la Glashütte Original la BaselWorld 2012:

Arhitectura matematică 1

Să începem întâi cu un mic film:

Arhitectura celor de la UN Studio o am la inima, ca fiind prima arhitectura contemporană vizualizată, în afara arhitecturii „locale” familiarizat până peste cap, asta în perioada liceului.

Această prezentare necesită JavaScript.

Construcția se numește Moebius House și se află în Amsterdam, este de fapt proiectul lui Ben van Berkel, Caroline Boss, devenind partener al lui van Berkel ulterior.

Casa este inspirație după banda matematicianului german August Ferdinand Möbius, dorință a clienților săi.

Proiectul a durat 6 ani de desene, linii, gândire, sentimente, frustrări și a fost încununat cu succes în anul 1998.

Clienții au dorit o bună relaționare a locuinței lor cu mediul imediat înconjurător, dorind totuși un alt limbaj, destinat acestui tip de program. Mai ales că profesiile celor doi soți clienți, le permitea lucrul de acasă, deci un timp maxim de locuire. Acest tip de utilizare a condus la diagrama de locuire de 24 de ore, fiind chiar utilă folosirea bandei moebius, atât conotativ, cât și denotativ.

Să explicăm un pic tipologia bandei lui Moebius, o bandă cu însușiri unice, iar pentru alții magice, să formulăm un mic exercițiu practic:

„O astfel de bandă se poate realiza deosebit de simplu dintr-o foaie de hârtie format A4. Se taie foaia pe lung iar cele doua bucăți de hârtie rezultate se unesc la un capăt. Capetele panglicii astfel formate se unesc și ele, dar unul din capete se răsucește cu o jumătate de rotație. Va rezulta astfel o panglică aparent normală dar care a fost lipită invers, rezultând o bandă cu o singură parte.”

Dacă nu ai înțeles, da un search pe Google: Moebius band și o sa înțelegi.

Integrând spațialitate benzii lui Moebius, arhitectul a reușit să integreze părțile esențiale ale locuirii, de la circulații la zonele de zi și noapte, dar și zona de locuire – zona de lucru. Practic se parcurge banda, printre pereții de beton și sticlă, ca un curs normal al activităților zilnice.

Construcția deține: trei dormitoare, o sufragerie cu bucătărie, un living room, o sală de ședințe, birou, spațiu de depozitare și o „green house” pe acoperiș.

Acest tip de construcție, de fapt aceasta bandă a lui Moebius, încă îl mai fascinează pe arhitect, utilizând acest concept și la Muzeul Mercedes Benz din Stuttgart, Germania, ori doar o idee a conceptului de banda Moebius, folosit la proiectul Dance Palace din Sankt Petersburg, Rusia și la proiectul New Amsterdam Pavilion din S.U.A., probabil va mai urma.

Regina J

Această prezentare necesită JavaScript.

Andersen Geneve a fost fondată de danezul Svend Andersen, un om care a creat 9 ani complicații alături de cei de la Patek Philippe, fiind remarcat de aceștia cu ocazia show-ului „Montre et Bijoux” din 1969, când a apărut cu un ceas denumit „Bottle Clock”, dar în 1979 a hotărât că este timpul să își creeze el un atelier. Primul ceas creat de atelierul sau, denumit „Comunication” un GMT, cu seria subscrisă „Comunication 24” a fost cumpărat de prințul Henrik al Danemarcei. In 1989 a creat cel mai mic ceas din lume cu un calendar, fiind înregistrat chiar în cartea recordurilor. Dar este cunoscut și pentru seriile sale de ceasuri erotice, încă din 1997.

Ceasul prezentat se numește Regina J, care are o formă un pic neobișnuită de semisferă acoperită cu 529 diamante, dispuse într-un montaj de tipul snow setting, care au în total 8,74 carate. Acest ceas le șoptește doamnelor și domnișoarelor, orele și minutele, printr-o mica apertură (fantă) situată în jurul orei 6. Un alt lucru ieșit din comun, remontorul se află pe spatele ceasului. Mecanismul ascuns sub mantaua de diamante este unul automatic. Acesta este încadrat de o carcasă dintr-o combinatie de aur alb și rose cu un diametru de 35 mm și o grosime de 16 mm. Iar „the final touch” este cureaua albastra din satin, dar se poate atașa fără greutate de o brățară din aur.

Mai multe detalii pe: http://www.andersen-geneve.ch/

Dama dă bine!

Inițial, titlul era Venusiadele, apoi m-am gândit, că în cazul ambelor arte, expuse iar, pictura și fotografie, sexul frumos a fost cel mai mare magnet, iar artiștii de față: pictorul Henri de Toulouse-Lautrec și dama, artist, din spatele obiectivului fotografic: Prida Crina (vezi: http://www.crinaprida.com/ ori: www.crina-prida.blogspot.com)

Această prezentare necesită JavaScript.

Despre trecutul lui Toulouse – Lautrec se știu destule, mai ales despre viața lui socială, boala și moartea lui, dar nu în ultimul rând statura. Citind, acum câteva săptămâni, cartea lui Pascal Bruckner, „Iubito mă micșorez”, ca personaj principal, în imaginația mea, era chiar Henri de Toulouse – Lautrec.

După părerea mea, Henri de Toulouse – Lautrec, a fost, un strașnic reprezentant al femeii, chiar dacă în operele lui, nu erau reprezentate femei de o extrordinară frumusețe, ori din înaltele trepte ale societății, ci, a ales femeia uitată, undeva pe treapta de jos, femeia prostituată, dansatoare de cabaret, femei cu „joburi” adevărate, unele chiar mizere ori depresive.

Crina Prida, face un pic ocol față de operele lui Toulouse – Lautrec, înlocuind pensulele cu obiectivele, dar în fața ochilor noștri, tot femeia sare în evidentă, chiar dacă nu sunt surprinse ipostazele lui Toulouse – Lautrec, ci doar esența acestuia.

Cele două opere: „Two Girlfriend”, pictura în ulei pe pânză, realizată de Toulouse – Lautrec în perioada: 1894-1895 și fotografia „Imposible Love” fotografie a Crinei Prida, surprind, în esență aceeași ipostază, iubirea față de aproapele aceluiași sex.

Diferențele sunt, în primă fază, formatul suportului, liniile dominante, orizontale la Toulouse  – Lautrec și oblice la Prida, dar centrul de interes, rămâne aceeași suavă gură. Explozia de culoare a lui Toulouse – Lautrec intră într-un contrast puternic, față de explozia de non-culoare și lumină – umbră – penumbră din fotografie, dând impresia că dispare în neant, ca un simplu flash al memoriei, te macină ca un deja-vu, în timp ce tabloul cald, te cheamă, te soarbe. Sentimentul transmis, ca un mesager, a rămas același, iubirea, indiferent de fizic, de carne, cum spune Camus, nu ține seama, ca și fericirea, de spirit, și nu vorbesc de iubirea animalică, doar de simplele și eternele mici plăceri.