Extaz ori agonie, o simplă idee ce urmează poteca trasată de un creion, ori un icon în istoria arhitecturii.
Deși unul dintre cei mai titrați arhitecți ai perioadei sale, Frank Lloyd Wright, a avut o parte de uitare, în apropierea vârstei de 67 de ani, chiar dacă acesta ajunsese la maturitatea stilului organic.
Datorită unui student, progenitură a beneficiarilor Kaufmann, o familie evreiască, cu dublă cetățenie, germano-americană.
Tatăl învățăcelului, un om cu un desăvârșit gust în materie de arhitectură, Edgar J. Kaufmann, împreună cu fiul său, Edgar Kaufmann Jr., au comandat o locuință în Pennsylvania, la SE de Pittsburgh.
O legendă spune că, Wright a acceptat să realizeze casa de reședință a familiei Kaufmann, plimbându-se pe proprietatea acestuia din Martie până în Septembrie 1935. Kaufmann Seniorul nu a mai putut rezista, telefonându-i lui Wright, a spus că dorește să vadă planurile și locația noii sale reședințe, în două ore, drum parcurs de către Kaufmann Senior, până la Taliesin. Se spune că domnul Kaufmann trăia o adevărata paranoia și începuse să aibă dubii în privința arhitectului în alegerea locației. Kaufmann, în urma propriilor dorințe și viziuni, considera că, ar fi plăcut să admire cascada, din noua casă, dar în schimb, Frank Lloyd Wright a realizat casa chiar deasupra acesteia.
Dar, ulterior, după finalizarea proiectului, în anul 1936, au luat naștere niște conflicte între Wright, Kaufmann și compania de ingineri contractată de Kaufmann. Conflicte generate de lipsa de experiență a lui Wright, în materie de construire cu beton armat. Dar au existat și altele, în legătură cu structura planșeelor construcției. Dar, indiferent de conflictele existente, magnifica reședința Kaufmann, a fost finalizată în anul 1939. De fapt, locuința conține două corpuri: casa propriu-zis și cea de oaspeți.
Construcția concepută de Wright, prin volume simple, din beton colorat în gălbui, paralelipipedice, suprapuse, dau impresia de lejeritate, în timp ce zidul vertical, construit din piatră îi dau verticalitate și noblețe clădirii, dar ci oferind o buna comuniune cu mediul înconjurător și natural. Clădirea este împărțită într-un regim de parter și două etaje.
Interiorul, compartimentat pe nivele, în zona parterului fiind amplasată zona de zi, cu un living generos și o bucătărie compactă, dar pentru a stimula atenția privitorului către panorama naturală, exterioară, arhitectul, a utilizat un artificiu, folosind suprafețe vitrate vaste și coborând nivelul planșeului. Primul etaj este conceput pentru zona de noapte, fiind integrate 3 dormitoare mici, iar ultimul nivel, a fost conceput pentru Kaufmann Jr., ca zonă de studiu și dormitor. Circulațiile, sunt înguste, întunecoase, oferind experiențe senzoriale, de la îngustimea holurilor, la vastul living-ului. Wright a conceput aproape totul din aceasta clădire, inclusiv mobilierul, ce îi păstrează liniile și designul arhicunoscut. Construcția în sine, dorință a beneficiarului, nu a fost concepută pentru o locuință permanentă, ci un refugiu din cotidian.
De la finalizarea construcției, până în prezent, casa Fallingwater, a fascinat generații întregi de arhitecți și iubitori de arhitectură, devenind practic un icon al arhitecturii americane și internaționale. Sculptura creată de Wright, lejeră, aerisită și cu o imensă atenție la detalii, îl propulsează în afara modernismului, contemporan lui, și demonstrează excepția de la regula, în care și clădirile de tip „Less is More”, se pot integra în cadrul înconjurător.