The Fallingwater

Extaz ori agonie, o simplă idee ce urmează poteca trasată de un creion, ori un icon în istoria arhitecturii.

Această prezentare necesită JavaScript.

Deși unul dintre cei mai titrați arhitecți ai perioadei sale, Frank Lloyd Wright, a avut o parte de uitare, în apropierea vârstei de 67 de ani, chiar dacă acesta ajunsese la maturitatea stilului organic.

Datorită unui student, progenitură a beneficiarilor Kaufmann, o familie evreiască, cu dublă cetățenie, germano-americană.

Tatăl învățăcelului, un om cu un desăvârșit gust în materie de arhitectură, Edgar J. Kaufmann, împreună cu fiul său, Edgar Kaufmann Jr., au comandat o locuință în Pennsylvania, la SE de Pittsburgh.

O legendă spune că, Wright a acceptat să realizeze casa de reședință a familiei Kaufmann, plimbându-se pe proprietatea acestuia din Martie până în Septembrie 1935. Kaufmann Seniorul nu a mai putut rezista, telefonându-i lui Wright, a spus că dorește să vadă planurile și locația noii sale reședințe, în două ore, drum parcurs de către Kaufmann Senior, până la Taliesin. Se spune că domnul Kaufmann trăia o adevărata paranoia și începuse să aibă dubii în privința arhitectului în alegerea locației. Kaufmann, în urma propriilor dorințe și viziuni, considera că, ar fi plăcut să admire cascada, din noua casă, dar în schimb, Frank Lloyd Wright a realizat casa chiar deasupra acesteia.

Dar, ulterior, după finalizarea proiectului, în anul 1936, au luat naștere niște conflicte între Wright, Kaufmann și compania de ingineri contractată de Kaufmann. Conflicte generate de lipsa de experiență a lui Wright, în materie de construire cu beton armat. Dar au existat și altele, în legătură cu structura planșeelor construcției. Dar, indiferent de conflictele existente, magnifica reședința Kaufmann, a fost finalizată în anul 1939. De fapt, locuința conține două corpuri: casa propriu-zis și cea de oaspeți.

Construcția concepută de Wright, prin volume simple, din beton colorat în gălbui, paralelipipedice, suprapuse, dau impresia de lejeritate, în timp ce zidul vertical, construit din piatră îi dau verticalitate și noblețe clădirii, dar ci oferind o buna comuniune cu mediul înconjurător și natural. Clădirea este împărțită într-un regim de parter și două etaje.

Interiorul, compartimentat pe nivele, în zona parterului fiind amplasată zona de zi, cu un living generos și o bucătărie compactă, dar pentru a stimula atenția privitorului către panorama naturală, exterioară, arhitectul, a utilizat un artificiu, folosind suprafețe vitrate vaste și coborând nivelul planșeului. Primul etaj este conceput pentru zona de noapte, fiind integrate 3 dormitoare mici, iar ultimul nivel, a fost conceput pentru Kaufmann Jr., ca zonă de studiu și dormitor. Circulațiile, sunt înguste, întunecoase, oferind experiențe senzoriale, de la îngustimea holurilor, la vastul living-ului. Wright a conceput aproape totul din aceasta clădire, inclusiv mobilierul, ce îi păstrează liniile și designul arhicunoscut. Construcția în sine, dorință a beneficiarului, nu a fost concepută pentru o locuință permanentă, ci un refugiu din cotidian.

De la finalizarea construcției, până în prezent, casa Fallingwater, a fascinat generații întregi de arhitecți și iubitori de arhitectură, devenind practic un icon al arhitecturii americane și internaționale. Sculptura creată de Wright, lejeră, aerisită și cu o imensă atenție la detalii, îl propulsează în afara modernismului, contemporan lui, și demonstrează excepția de la regula, în care și clădirile de tip „Less is More”, se pot integra în cadrul înconjurător.

Anunțuri

Through time

Această prezentare necesită JavaScript.

La naștere, o parte din umanitate, are parte din plin de anonimat, fiind uneori cunoscută, identitatea, doar în cercuri restrânse, majoritatea acestora prin legături familiale, de sânge.

De un astfel de anonimat a avut parte și ceasornicarul Jean – François Bautte, născut la data de 26 Martie 1772, într-o modestă familie de muncitori, în Chancy, lângă Geneva.

Acesta își începe ucenicia, fragedă, la vârsta de 12 ani. Ucenicia a fost un impuls, rezultat din decesul părinților. Bautte s-a perfecționat în arta bijuteriilor, a lucrătorilor cu aur și a asamblării cutiilor de bijuterii, dar datorită entuziasmului său viu, acesta a învățat și arta guilloche (vezi: G-H-I-Î)  singur, asemeni ceasornicăriei.

Nu numai inteligența și perseverența lui în aceste domenii l-au propulsat, dar și simțul său  ascuțit, al comerțului. Un asociat ulterior al lui Bautte, Jacques-Dauphin Moulinié, declara că, Jean – François Bautte își semna deja creațiile sale, începând de la prima efectuată în anul 1791, până la asocierea cu Moulinié, devenind astfel „Moulinié et Bautte”,

Compania,”Moulinié et Bautte”, a luat naștere în anul 1793, devenind ulterior, începând cu data de 1 Octombrie 1804, „Moulinié, Bautte & Cie”, datorită asocierii Moulinié și Bautte cu Jean-Gabriel Moynier și lărgirii profilului companiei, astfel, de la realizatori de bijuterii și casete pentru acestea, au început să realizeze și ceasuri.

Numele de „Moulinié, Bautte & Cie” va rămâne în picioare până în anul 1808, când aceasta va lua forma „Moulinié, Bautte & Moynier”. În anul 1826, compania își schimba iar denumirea, devenind astfel „Bautte & Moynier”. În 1831, Jean – François Bautte, renunță la orice parteneriat și își solidifică propria afacere, astfel lucrările sunt semnate „Bautte”.

Nu fără un scop precis am trecut în revistă cursul companiei, condusă de Jean – François Bautte, deoarece, acesta a creat prima manufactură, înainte ca acest concept ori nume să existe. Bautte a adunat sub același acoperiș toate artele și meseriile care duc la realizarea unui instrument de măsurat timpul și operelor ce ne pun în operă, bijuteriile. Tocmai această viziune, îl plasează pe Jean – François Bautte, în panteonul marilor ceasornicari ai istoriei.

Sub acoperișul manufacturii „Bautte” lucrau 180 de muncitori și 120 de meșteșugari, inițial, aceștia lucrau „de acasă”, ulterior fiind reuniți în Rue du Rhône, Geneva, o Mecca a ceasornicarilor. Bautte a mai deschis ateliere în Paris și un punct de desfacere și vânzare în Florența.

Jean – François Bautte, de fapt manufactura „Bautte”, a rămas în istorie datorită creațiilor lor extra-plate, dar și tratarea cadranelor ceasurilor în tehnicile: champlevé (vezi : C-D), guilloche, gravuri.

Operele create de manufactura „Bautte” au fost foarte apreciate în acea perioadă, indiferent că erau bijuterii, casete, ceasuri ori automaton, acestea fiind bine vândute în țări precum: Franța, Italia, Turcia, Egipt, India și China.

Una din cele mai apreciate lucrări fiind un pistolet, ce avea integrat un ceas în mâner și o cutie de pudră. Aceasta lucrare a sucit mințile femeilor din Paris, dar a reușit să se strecoare și sub penița lui Alexandre Dumas, acesta din urmă scriind despre „Bautte”: colecțiile create de Bautte sunt atât de vaste în imaginație, încât te consideri parte integrantă a unui vis, reușind să o scoale chiar pe Cleopatra din mormânt cu aceste bogații”. Dar, Dumas, nu a fost singurul scriitor ce îl amintește pe Jean-François Bautte în scrierile sale, Balzac a fost un alt admirator. Îl găsim, în „Lettres à l’Etrangère” și denumit „un adevarat rit al inițierii” de către criticul de artă englez John Ruskin.

Tot, Alexandre Dumas, îl prezintă pe Jean – François Bautte, în rolul contrabandistului. Devenit astfel datorită unei taxe aplicate la frontiera, la comerțul dintre Franța și Elveția.

Spiritul inventiv al lui Bautte nu s-a limitat doar la bijuterii și ceasuri, acesta a depășit bariera, realizând o trăsură destul de mare, pentru familia sa, în care a înglobat cutii muzicale, panouri pictate cu împrejurimile lacului Geneva. Aceasta trăsură a fost realizată în anul 1830.

La data de 30 Noiembrie 1837, Jean – François Bautte, se stinge din viață, lăsând manufactura pe mâinile fiului său Jacques Bautte și a fiului vitreg Jean – Samuel Rossel. Compania supraviețuind până în anul 1905 sub diferite denumiri.

În prezent numele de Bautte este la loc de cinste în Compania Girard – Perregaux, fiind parte integrantă a istoriei companiei. Manufactura creată de Jean – François Bautte fiind achiziționată de Constant Girard în anul 1906, iar o parte a creațiilor lui Bautte sunt prezente încă în Muzeul companiei Girard – Perregaux din La Chaux-de-Fonds.