Arta, inițial creată ca o amprentă a personalității, a lumii înconjurătoare ori a unor evenimente primare, a căpătat, după un statut dedicat, mai mult sau mai puțin forțat, o aură religioasă, urmată de o explozie de manifestări de natură laică. În prezent, arta a câștigat și statutul de forță, de manifest, de repulsie social-cultural-politic.
Arta plămadită de Jane Frere, o instalație ce se vrea de la primul fir, la prima figurină, o bucată zdravănă de realitate crudă, de deznădejde, lipsa unei premize viitoare, pierderea unor idealuri și ruptura de loc ori bucată din tine sau de lângă tine. Controversata manifestare a artistei este o mică palmă dată umanității, umanitatea reală, cea văzută și prin ochii lui Mark Twain și cea văzută prin ochii refugiaților palestinieni, indiferent de vârstă ori sex. Jane Frere nu a ales de la distanță subiectul instalației sale artistice, mai mult, ea a făcut parte din ea, trăind, alături și lucrând alături de refugiații palestinieni din taberele de refugiați ale ONU din Orientul Mijlociu. Micile figurine, prezente în instalație, ne convoacă mintea să fim părtași la atrocitățile și violențele din natura umană„Oamenii care au văzut aceasta instalație artistică, atât în Ierusalim, cât și în Cisiordania, a fost izbiți de un șoc, de un profund efect catharsis, dar a fost o experiență purgativă pentru mine” declara artista Jane Frere. „… de la Drumnadrochit la Inverness-shire a fost un adevărat colector de lacrimi, pe atât de mulți oameni i-am văzut plângând în timp ce urmăreau instalația, amintindu-și de cele petrecute, pentru majoritatea reprezentând o rană deschisă încă, nevindecată!”
Pentru a ceasta instalație, Jane Frere, a lucrat și petrecut un timp de doi ani alături de artiști și refugiați palestinieni, ori oameni care au trăit în taberele de refugiați din West Bank, Iordania și Lebanon. Rezultanta cercetărilor artistei, axate pe emoțiile și trăirile refugiaților, a fost încununată de această uimitoare operă. Opera, care transmite mai departe neputința, represaliile aduse familiilor de refugiați ramase în urmă, frica și lipsa unui viitor mai sigur, încătușează aceste trăiri pentru a fi expuse publicului, precum o cutie a Pandorei, în care firava speranță se zbate intre aceste „suflete”.
Jane Frere sugerează că întreaga opera nu are o factură politică ori religioasă, ci mai degrabă o latură umană, dar o umanitate în antonim cu ceea ce reprezinta de fapt umanitatea. De asemenea, artista neagă orice implicare în sferele descrise mai sus, iar decizia de reprezentare a tragediilor umane ale refugiaților într-o forma artistică a fost una pur umană și spirituală fără ca rezultatul acestei instalații sa fie un succes politic ori din sferele înaltelor cercuri artistice, ci pentru a îndrepta privirile oamenilor spre dramele semenilor fără un viitor sigur.
vonDigto 