„Am vrut să împărtășesc veștile bune cu tine – nu am fost respins în acest an, chiar și dacă juriul a fost teribil de strict. Chiar se pare că, totuși, am obținut un real succes prin rândul colegilor și membrilor juriului. Gallén a fost atât de încântat încât nu i-am putut lua spusele în serios. Primele sale cuvinte au fost de o măreață lingușire, ciudat, era foarte entuziasmat în fața picturii mele. Mi-a spus ca ia lăsat impresia ca m-am retras, singur, într-o cabană mică, ghemuit în mijlocul unei mari păduri, ai cărei copaci aveau rădăcinile crescute la colțurile cabanei, iar eu pictam într-o completă indiferență față de lumea exterioară. El mai spunea că radiază pace și armonie ca nicio altă lucrare din expoziție. – Chiar și Edelfelt mi-a spus lucruri frumoase.”
Scrisoare către Blenda Simberg, 4 Octombrie 1903.
Doi băieți ursuzi și sănătoși, transportă o targă, purtând un înger îmbrăcat în alb. Aripa îngerului a fost rănită și ochii ei sunt acoperite cu un bandaj. Pictura nu ne spune ce sa întâmplat, lăsând loc atâtor interpretări câți spectatori o privesc. Poate, aceasta multitudine de variante, a fost chiar alegerea artistului finlandez: Hugo Simberg. Când el a afișat, mai întâi lucrarea în expoziția anuală a Societății de Artă Finlandeze, expoziție redactată de către Hugo Simberg, în scrisoarea de mai sus, opera ar fii fost foarte aproape în a primii un nume. Lipsa numelui și multitudinea de povesti ale privitorilor, poate a fost modul artistului de a spune că nu există o singură interpretare corectă . Fiecare privitor creează semnificația lucrării pentru el / ea, interpretând-o într -un mod personal.
Hugo Simberg și-a petrecut mulți ani lucrând la aceasta opera. Schițele și fotografiile lui ne povestesc progresul lucrării sale. Primele scene îl redau pe îngerul rănit, într-un vagonet, împins de mici demoni. În tot procesul creației, figura îngerului rănit, a fost punctul central al operei lui Simberg, dar și peisajul ales, fiind unul real, Eläintarha Park în Helsinki, iar aleea de-a lungul golfului Töölönlahti există și astăzi. În perioada realizării operei sale, Eläintarha Park, era un loc popular de activități și promenadă al clasei muncitoare. De asemenea multe instituții caritabile își aveau locația în jurul acestui parc, printre care se numără: „Școala Fetelor Oarbe” și „Căminul Schilozilor„. În pictură reiese direcția, pe care o au cei 2 băieți și îngerul rănit transportat de ei, spre cele 2 instituții caritabile menționate mai sus. Simbolic, îngerul, poartă în mâna dreaptă, un mănunchi de ghiocei, reprezentând sănătatea și renașterea.
În perioada realizării operei, Hugo Simberg, suferea de meningită, pictura fiind un puternic aliat, în timpul recuperării sale, dar, se crede, și sursă de inspirație metaforică: „Meningita având ca simptome: dureri de cap, redoare (înțepenirea gatului), confuzie sau nivel scăzut de conștientă, fotofobie.” Fiecare dintre aceste simptome, se regăsesc în prezența centrală a îngerului. Dacă am „transforma” aripile îngerului în plămâni, am observa și un prejudiciu adus de meningită tuberculoasă la nivelul superior al plămânilor lui Simberg. Dar, toate cele redactate mai sus, sunt o pur interpretare a unor legături cu realitatea lui Hugo Simberg la acel moment.
La o privire atentă, supusă razelor X, imaginea familiară este alta față de rezultatul final. Sub pictura actuală, îngerul, deși are aceeași poziție, are părul mai închis la culoare, bandajul nu îi acoperă ochii, ci este pus peste frunte, iar pe fundal apare o barcă. Simberg a făcut apel către mai multe fete, pentru ai poza ca model pentru înger, una dintre fete având chiar părul castaniu. Simberg a realizat pictura în atelierul său din Helsinki, fiind finalizată în anul 1903. Se crede, că unele dintre ultimele modele pentru înger, au fost Gertrude și Adrienne, fiicele lui Carl Mangus Gadd, medicul orașului Viipuri. Membrii familiei Gadd soseau regulat, aproape în fiecare vară, în Niemenlautta, lângă Vyborg, la fel și ai familiei Simberg. Este foarte posibil, ca părul blond al îngerului sa aparțină uneia dintre cele doua fetite ale familiei Gadd. Tot în 1903, artistul Simberg, le-a realizat două portrete celor două fetițe. Unul este intitulat „Morning ” și este portretul făcut de Simberg pentru Adreienne Gadd, în prezent aparținând colecției Ostrobothnian Museum, iar celalalt portret, intitulat „Girl” aparține colecției Gösta Serlachius Fine Arts Foundation și o reprezintă pe Gertrude Gadd. De asemenea, nu pot spune sigur, ca una din fetele familiei Gadd este îngerul din pictura lui Simberg, este tot o presupunere. Hugo Simberg nu a lăsat nicio schiță, fotografie sau înscris, pentru ultima etapă a operei sale. Motivul alegerii părului blond pentru înger și identitatea modelului a rămas, până astăzi, un mister.
Hugo Simberg a fost rugat să se ocupe, împreună cu pictorul Knut Magnus Enckell, de frescele pentru Catedrala Tampere, 1905 – 1906. Printre acestea, Simberg, a transpus, într-o variantă mult mai vastă, opera lui favorită: „The Wounded angel”. Varianta originală, a operei, este expusă în Atheneum – Helsinki, și a fost finalizată în anul 1903, în ulei, iar astăzi este considerată opera de referință a lui Hugo Simberg și a fost votata, în 2006, pictura națională a Finlandei.
vonDigto 